”Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” (12) de Lică Barbu

44
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licutaPovestea s-a oprit în episodul trecut la momentul în care Licuţă ,aflat într-un vis fantastic, face cunoştinţă cu o voce ciudată care venea din gaura cenuşie a bănuţului. Să continuăm visul lui Licuţă şi să aflăm cu cine vorbea el în vis.

Sunt gândul tău bun. Te aştept să mă scoţi de aici, din această văgăună. Dacă mă ajuţi îţi voi dărui tot ce vrei tu din lumea asta, orice”, primi Licuţă un răspuns şi simţi că fiecare cuvânt îl lovea peste faţă ca nişte săgeţi de gheaţă, iar din senin începu o ploaie rece.

Fiori de teamă îl cuprinseră şi într-o învălmăşeală de gânduri a înţeles imediat că nu aşa gândeşte el. E o păcăleală. E o minciună.

Nene scriitorule! Trezeşte-mă din acest vis. Îmi face rău. Umbra asta din bănuţ nu e gândul meu”, mă imploră Licuţă să-l ajut, dar nu aveam cum. Toate cuvintele pe care le scriam nu veneau de la mine, ci de undeva de departe, dintr-un alt vis care se întâmpla fără să vreau. Nici eu nu îmi mai simţeam gândurile. Fără gânduri eram sec şi mut în faţa acestei întâmplări neobişnuite. Trebuia să intru în visul lui ca să-i dau ajutor, dar o forţă apăsătoare îmi blocase mintea.

Povestea se scria singură, iar timpul se blocase într-o fracţiune de secundă a visului. Licuţă se afla într-o luptă a gândurilor lui, unde, în acel moment, nu aveam acces.

Părând că m-a înţeles, Licuţă se încurajă să-şi continue fantasticul vis.

Dacă eşti cine spui că eşti, atunci vreau să-mi aduci prietenii înapoi. Aşa e gândul meu bun. Fără prieteni nu am cum să ajung la tine.”

O luminiţă pâlpâia în depărtările sumbre ale găurii bănuţului. Licuţă simţi un licăr de speranţă. Făcu un pas spre bănuţ spre a prinde luminiţa, dar un şuier ca de vânt viscolit porni din văgăuna acea cenuşie. Unduindu-se pe valuri de viforeală rece, prietenii veneau spre el.

Dar nu erau întregi. Parcă erau din bucăţi de imagini neclare. Apăreau, apoi dispăreau, iar apăreau, iar dispăreau. Şi nu spuneau nimic.

Ce-i asta? E o păcăleală. Nu eşti gândul meu. Niciodată nu vreau să-mi văd prietenii aşa. Ei sunt vii. Cine eşti şi ce vrei? Pleacă în bănuţul tău! Pleacă din visul meu!”, striga disperat Licuţă spre ceva despre care nici el nu ştia ce e.

Ba da! Vino! Eu sunt tu, gândul tău. Dacă vii la mine să mă ajuţi să ies, îţi vei revedea prietenii. Ei sunt aici. Vino, vino, vino!…”, îl ademenea vocea pe un ton de sticlă sfărâmată.

Vreau acasă! Lasă-mă! Tu nu eşti eu. Pleacă, pleacă, pleacă!”

O căldură tandră se ivi din senin peste această luptă din vis. Era mâna mamei lui care-l mângâia pentru a se trezi. Licuţă deschise ochii.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.