Povestea mea se desfăşoară lin ca Dunărea ce-şi deschide braţele împresurând Bălţile Brăilei şi încet-încet am ajuns la al treilea capitol.
Spre Capătul Lumii
Ar fi fost bine dacă la prima geană de lumină pescarii amatori ai povestirii noastre şi-ar fi aruncat undiţele în baltă, dar bacul ce trece Dunărea către celălalt mal face prima cursă la ora şase dimineaţa, Licuţă cu prietenii lui, cât şi alaiul de undiţari porniţi devreme de acasă, n-aveau încotro şi aşteptau pe malul Dunării semnalul pentru îmbarcare pe bac.
În zona portuară a Brăilei erau două bacuri. Unul în amonte de Gara Fluvială unde se trecea Dunărea pe braţul navigabil spre Insula Mare a Brăilei şi altul în aval unde se traversa Dunărea către Ghecet, un sat din judeţul Tulcea, iar de acolo drumul ducea către Măcin.
Bacul din amonte către Insula Mare era mereu plin cu maşini mari, tractoare, mai rar oameni care să treacă la pescuit, mai ales că nici nu prea era voie, căci insula se transformase în teren agricol şi toată activitatea era strict pentru agricultură. Unde să pescuieşti când Balta Brăilei fusese îndiguită şi devenise un câmp plin de culturi agricole?
Dar nu asta era cauza pentru care aventurierii noştri pescari au ales să treacă cu bacul spre Ghecet. Pe Braţul Măcin al Dunării care se uneşte cu Dunărea navigabilă, în dreptul satului Ghecet şi care împrejmuieşte Insula Mare a Brăilei, prin bălţile formate de revărsarea Dunării, primăvara pe malul drept al braţului, era un loc special de pescuit.
În ziua de 4 iunie a fiecărui an, ziua în care a fost împuşcat Terente, în apropierea insulei Fundu Mare, locul ascunzătorii celebrului bandit, apărea din apa bălţii, doar pentru o zi, un ostrov pe care lipovenii l-au botezat Ostrovul lui Terente.
Cine se încumeta să pescuiască de pe ostrov în acea zi, avea ocazia să captureze peştii cei mai mari ai bălţii. Riscul era foarte mare deoarece ostrovul putea să se scufunde oricând. Dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Ostrovul lui Terente dispărea după apusul soarelui. În următoarea zi nici urmă de ostrov.
Au apărut multe legende despre acest ostrov, dar pescarii amatori nu prea credeau. Doar lipovenii ştiau ce ştiau. Totuşi, puţini îndrăzneau să vină la pescuit în acea zi. ”Are balta peşte”, îşi spuneau mulţi, dar evitau pescuitul la ostrov în acea zi.
Mai cu curaj, mai cu ”ce-o fi, o fi”, tăticii copiilor din povestea noastră au hotărât să meargă la ostrov să pescuiască. Curajul lor era amplificat şi de ambiţia de a prinde peştii mari ai bălţii. Ba, pe deasupra, ca să arate că nu ţin cont de zvonuri, i-au luat cu ei şi pe copii. Grija pentru copii nu lipsea totuşi şi au discutat ce şi cum vor face ca să nu fie probleme.
Clopotul şi un ţignal tras de pe şalupa care împingea măgăoaia de bac, anunţară îmbarcarea.
Un nene cu şapcă din piele dirija clienţii puşi să treacă Dunărea la Ghecet. Nu se urca oricine de-a valma pe bac. Trebuia ordine.
Aurel trece primul cu maşina pe bac. Aşa e regula. Întâi maşinile şi căruţele şi apoi oamenii. Pentru echilibrul platformei plutitoare.
Neculai, Costică şi Marcel trec pe jos pasarela conducându-şi bicicletele de coarne, iar copiii îi însoţeau ţinând pasul cu atenţie.
Au avut noroc. Şeful cu şapcă a oprit îmbarcarea pentru că bacul s-a încărcat la capacitate şi învârte cu forţă manivela unui troliu ridicând punţile laterale fără prea mult efort.
Duduind motoarele, şalupa împinge bacul lin pe lângă mal în susul apei. Fluviul avea să dirijeze vasul prin curgerea lui exact în punctul de acostare de pe malul celălalt.
În aer mirosea a motorină, dar şi a peşte, miros specific Dunării.
Soarele răsărise pe jumătate şi arunca săgeţi de lumină pe firul apei formând umbre unduitoare ca nişte fantasme puse pe joacă.
Un aparat mic de radio, tranzistor cum i se spunea la vremea aceea, de la un pasager de pe bac, transmitea o melodie de muzică populară dobrogeană nimerită parcă cu atmosfera momentului.
Licuţă şi cu prietenii lui, rezemaţi de balustrada puntei, priveau fascinaţi curgerea apei tăiată de prova vasului fără a scoate vreo vorbă. Doar Licuţă, la un moment dat, a scos un ţipăt înfundat. Printre umbrele de pe suprafaţa apei, din adâncuri, o arătare diformă, neagră-verzuie, rânjea la el parcă ademenindu-l spre necunoscut.
Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
