”Bine – rău” de Nicolae Lotreanu

160
Paolo Veronese, ”Adam și Eva după alungarea din Paradis”, 1580 – 1588
Paolo Veronese, ”Adam și Eva după alungarea din Paradis”, 1580 – 1588

logo al treilea ochiOmul nu poate ști ce e bine şi ce e rău pentru că nu poate percepe infinitatea timpului. Metaforic exprimându-ne, el s-a înfruptat din pomul cunoaşterii nu şi din cel al vieţii veşnice. Ar fi urmat să o facă, ne spune Biblia, dacă nu ar fi fost alungat din paradis.

De fapt, evoluţia omului ne-a arătat că el era condamnat să o facă, dar pe cont propriu, plonjând în infernul supravieţuirii. Ne putem imagina că ”alungarea din paradis” – ”căderea” – din locul în care s-a născut şi în care condiţia de culegător îi asigura viaţa – a fost, probabil, generată de o schimbare radicală a ecosistemului terestru, iar şocul avea să fie resimţit moral din generaţie în generaţie, până când securitatea vieţii avea să se restabilească prin muncă.

”Nomadul”, aruncat în ghearele supravieţuirii, a numit însă păcat o clipă de libertate care i-a străfulgerat conştiinţa primară şi i-a dezvăluit că există. El s-a trezit brusc ca subiect al realităţii înconjurăroare. Iar primul ”rău” pe care l-a sesizat a fost faptul că este… gol. (În acel moment noua fiinţă nu era deloc pregătită să-şi asume corporalitatea animală). Și abia apoi a realizat ce a însemnat viaţa paradisiacă pentru el, atunci când a căzut în nevoie şi a trebuit să-şi câştige ”prin sudoarea frunţii” existenţa. Iar, mai târziu, nostalgia paradisului avea să stăruie în întreaga sa istorie… (Swift aruncat printre yahoi…)

În noua sa condiţie, omul a aflat repede ce este plăcut/neplăcut, util/inutil, greu/uşor etc. Şiruri de dihotomii aveau să-i segmenteze şi chiar să-i sfârtece viaţa. Treptat le-a ”domesticit”, înşirându-le pe toate într-o singură dualitate –  bine – rău, cu o semnificaţie personală: este bine ce este bine pentru mine şi este rău ce este rău pentru mine. Curând, avea să observe că ceea ce este bine (plăcut, util, uşor etc.) astăzi poate să se schimbe mâine şi că ceea ce este bine pentru el poate fi rău pentru semenul său şi invers.

În această morişcă a unei relativităţi precare şi pernicioase, situarea omului în timp, dar şi în spaţiu (preluate ca repere imediate) ajunge să fie decisivă. Totul s-a transferat în responsabilitatea sa. ”Căderea” omului echivalează cu înghiţirea ”cupei” evoluţiei: orice avans evolutiv al întregului ecosistem terestru va depinde de el. Dacă devenirea lui se va opri, omul va fi el însuşi, în mod implacabil, victima stagnării, a destrăbălării, ori chiar a degenerării. Sau ”este mâncat de Moloh” şi se dizolvă în masse…

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.