În literatura noastră, mulţi poeţi au fost inspiraţi să scrie despre cutremurătoarea Răstignire şi luminata Înviere a Domnului Hristos. Mulţi dintre autori au reuşit capodopere.
Autorul volumului Poeme cu îngeri, Vasile Voiculescu, cel care a fost condamnat la închisoare în regimul comunist din cauza unor scrieri religioase, ne-a lăsat multe versuri pe tema Jerftei şi a Învierii. În poezia Pe cruce, descrie o atmosferă dogoritoare, ca în preajma unui vulcan: „Isus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă/ Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii./ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii/ Părea că varsă lavă”. Suntem introduşi plastic în atmosfera imediat următoare momentului crucificării, în care Maica Sfântă veghează la picioarele Fiului, iar mulţimea se retrage încet spre oraş. Pare că totul a intrat în adormire, deşi omenirea a trecut pe lângă momentul cel mai important al istoriei sale. Poemul se încheie magnific: „Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul/ Isus, vegheat de oaste!”. Era singurul somn din univers care a ascuns în sine trezirea întru Înviere.
Un alt poet, Ion Minulescu, considerat uneori frivol, a scris şi poezie de inspiraţie creştină, publicând chiar un volum cu titlul Strofe pentru Cel-de-Sus. Într-un final de poezie spune: „Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta/ Să pot muri ca şi Christos, pe Golgota”.
La mai puţin cunoscutul poet Mihai Codreanu (1876–1957), considerat unul dintre cei mai prolifici sonetiști români, suferinţa de pe Golgota apare frecvent. Domnul este mesagerul care vine în blonda primăvară şi îi transmite esenţa învăţăturii: „Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară/ Că oamenii sunt buni, deşi l-au dus/ Să-l bată-n cuie pe Golgotha sus,/ Fiindcă i-a iubit din cale-afară”.
Foarte sugestiv arată momentul trădării versurile lui Ion Gheorghe: „Isus, bărbos ca un sihastru,/ poartă doar un hanteriu albastru./ Iuda ca un negustor de coloniale/ are două rânduri de ţoale. […] Îl iau apoi plângând soldaţii drăgani/ să-L mâie două mii de ani – pân-or ajunge să-I facă vânt,/ a doua oară – pe pământ.” (Prinderea).
Monahia Teodosia Laţcu (Zorica) a scris multe poeme în care jertfa Domnului este subiect central, dar remarcabile sunt cele din ciclul Via dolorosa. Iată o strofă cu rol de sinteză: „Aşa porneşti spre Golgota,/ pe calea de durere,/ Cu crucea tuturor şi-a mea,/ Spre moarte şi înviere”.
Bucuria Învierii a fost cântată de Alexandru Vlahuţă în versuri ca acestea: „S-au veselit necredincioşii/ C-au pus luminii stăvilar,/ Ci ea s-a întărit în focul/ Durerilor de la Calvar […]/ Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric/ Şi nimeni nu v-a mâgâiat,/ Din lunga voastră-ngenunchiere,/ Sculaţi… Hristos a înviat!”.
Autorul celei mai frumoase poezii dedicate limbii române, Alexei Mateevici, a abordat şi tema pascală: „Cântaţi cu bucurie acelui ce-a scăpat/ Pe om şi omenirea de moarte sufletească./ E Paştele! Vieaţă! Hristos a înviat!/ Iubire între oameni şi pace să domnească”.
În acord cu cântările din slujba nopţii de Paşti, Octavian Goga scria: „E sărbătoare pe câmpie,/ Şi-n suflete e sărbătoare,/ Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.// Sunt Paştile cele frumoase,/ Şi-n fire zvonul lor străbate,/ Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate”.
În vremurile noastre, Dan Verona, poet cu un discurs aparte, aseamănă trăirea din vechiul regim, ateu, cu o prelungă răstignire: „Hristos a înviat din morţi/ Uluit să vadă câtă rană pe rană/ Are de vindecat la ruginitele porţi/ Din Europa Răsăriteană”.
Radu Cârneci se ruga şi înălţa laude: „Nu mă lăsa! – eu vin îngenunchind –/ Altarul meu cu proaspătul jăratic! –/ E timpul trupului: a şaptea zi/ şi vreau să mă purific! Aleluia…”.
Desigur, Mihai Eminescu, în celebra sa poemă Învierea, se lasă sedus de marea taină a răsăririi din mormânt a Dumnezeului-Om, purtându-ne pentru a ajunge la momentul culminat de la miezul nopţii prin atmosfera unei bătrâne mănăstiri, pentru ca finalul să fie: „Un clopot lung de glasuri vui de bucurie…/ Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor/ Cum din mormânt răsare Cristos mângâietor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie:/ […] «Christos au înviat din morţi/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte!»”.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
