E plină lumea în care trăim de prejudecăți de toate felurile. Adică de păreri, idei preconcepute și, adesea, eronate, pe care și le face cineva asupra unui lucru, adoptate, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impuse prin educație, prin societate etc. Cum se știe, a avea prejudecăți înseamnă a face aprecieri asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat, a hotărî ceva prematur; a avea, pe scurt, idei preconcepute despre cineva sau despre ceva.
Cu mulți ani în urmă, Doamna Florica Neagoe, profesoara noastră de istorie a filosofiei moderne, ne-a vorbit, cu grația și distincția ei fără egal, despre actualitatea lui d’Holbach în epoca spiritului, așa cum scrie încă în notele mele de curs, de pe care cerneala se șterge de la un an la altul. „Eseul despre prejudecăți, ne spunea, are la sfârșitul lecturii o impresie provocatoare, oarecum admirativă și oarecum critică; ba chiar, dacă se au în vedere anumite idei, poate avea o atitudine contradictorie: pe de o parte, este plăcut impresionat de curajul și sinceritatea unor afirmații și, pe de altă parte, este neplăcut impresionat de idei care sunt sau par exagerat de dure cu privire, în special, la religie și la monarhie.” Despre prejudecăți fiind vorba… Ai impresia că autorul scrie pentru cititorii anului 2018, nicidecum pentru cei din Franța anului 1770. De exemplu, „știinţa, talentul, cunoştinţele utile sunt la fel de neglijate ca şi moravurile. Naşterea într-o familie de vază, prestigiul, opulenţa, favoritismele, intriga şi josniciile fiind singurele mijloace de parvenire, nimeni nu mai este interesat să-şi însuşească lumina necesară pentru împlinirea sa ca fiinţă. De altfel, cei care deţin puterea şi autoritatea sunt de cele mai multe ori persoane incapabile, neglijente, corupte, care nu sunt în stare să aprecieze meritele celorlalţi semeni. Dimpotrivă, geniul altora îi pune în umbră sau li se pare ridicol; probitatea îi irită, iar virtutea le displace profund. Astfel, marile talente rămân în posesia unor oameni obscuri, care devin subiect al urii şi dispreţului faţă de măreţia lor”.
Am citit, de curând, cu mare plăcere Istoria prejudecăților (Editura Les Arènes, 2023). Printre autori, Michel Pastureau, Antoine Marès, Jean-Noël Jeanneney, Bernard Cerquiglini… Prejudecățile, ni se spune, vizează aspecte ce țin de rasă, de sexualitate și de condiția socială, ele s-au perpetuat de-a lungul secolelor, ceea ce justifică și titlul cărții. Istoria prejudecăților ar fi, totodată, și istoria relațiilor de dominare, dominația bărbaților asupra femeilor, a stăpânilor asupra sclavilor, a colonizatorilor asupra colonizaților etc. Dar nu știam, de pildă, nimic despre prejudecata foarte răspândită și cu multiple implicații culturale, conform căreia verdele aduce ghinion. La noi, cam roșul, dar și galbenul au adus ghinionul în ultimii ani… Și cam pas cu pas… Dar se poate și mai rău, Doamne ferește de o lume aurită din toamna viitoare!
Drept este, avem cu toții prejudecățile noastre, cineva numea două dintre cele actuale: „era mai bine înainte” și „tradiționala ospitalitate românească”. Și multe altele…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
