Sărbătoarea Nardugan sub semnul unui nou început

188
nardugan bayrami (1)

traditiones rubrica leviathan.ro logoSâmbătă, 9 decembrie 2023, Sucursala Cobadin a Uniunii Democrate Turce din România a organizat un atelier de creație pentru elevi sub denumirea de „Nardugan Bayramı”. Acțiunea a fost coordonată de doamna Aiten Borseit, preşedinta Sucursalei U.D.T.R. Cobadin și s-a desfășurat la sediul din localitate. La atelierul de creaţie a participat un grup de elevi din localitate, doamnele prof. Melek Osman și prof. Urfet Şachir şi, de asemenea, preşedinta sucursalei U.D.T.R. Constanţa, doamna Nazigher Mustafa.

În mitologiile turcești din Asia Centrală există o tradiție istorică foarte importantă, în special pentru cazaci și kârgâzi, care continuă și azi. Este vorba despre „Sărbătoarea Nardugan”, care, iată, a traversat secole, mări și țări și a poposit, pentru prima dată, și pe meleagurile dobrogene. Într-o exprimare neaoșă, „a spart gheața” iernii și a adus soarele în ograda din Cobadin. Bucuriei sărbătorii i s-a adăugat și bucuria unui nou început care, de altfel, constituie semnificația acestei sărbători, întrucât „Nardugan”, etimologic, are sensul de „înviere”, „renaștere”, „răsărire” a soarelui. Turcii obișnuiau să numească soarele „nar”, care înseamnă „foc” sau „rodie”. Prin urmare, „Nardugan” are sensul de „Soarele care se naște” sau „Renașterea soarelui”. Această sărbătoare este descrisă detaliat în articolul „Teoria lingvistică solară și sărbătoarea Nardugan” pe site-ul leviathan.ro (click aici).  

La acțiunea inițiată de sucursala U.D.T.R. Cobadin, prof. Urfet Șachir le-a explicat elevilor scopul activității, le-a făcut cunoscută semnificația sărbătorii, un scurt istoric al ei și le-a povestit despre obiceiurile și ritualurile ce aveau loc în cadrul acestei manifestări cu secole în urmă. Conform obiceiurilor acestei sărbători, elevii au realizat ornamente specifice și au decorat pomul de iarnă, legând bentițe cu dorințe de crengi.

Evenimentul a fost filmat și va fi difuzat pe TVR 1 în cadrul emisiunii „Conviețuiri”.

12 decembrie 2023

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.