„Cine hotărăşte ceea ce este bine sau rău?” de Ionuț Cristache

150
ionut cristache rubrica leviathan

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roÎi „scriam” cândva unui marinar-președinte, care credea că școala de azi „dă două feluri de absolvenți: tâmpiți și filosofi”… Deși nu prea credeți, v-aș spune, domnule Președinte, că filosofia este necesară fiecărui om. Un gânditor, n-aș vrea să vă încarc memoria cu numele lui, spunea că filosofia este ca o trezire din starea de dependență față de nevoile vieții. Altul scria că a hotărî dacă viața merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Ce bine-ar fi dacă oamenii politici ar înțelege corect această idee, și anume că filosofia se bazează pe două lucruri, pe curiozitatea minții și pe slăbiciunile vederii noastre, astfel că filosofii își petrec viața necrezând ceea ce văd și străduindu-se să ghicească ceea ce nu văd. Dacă vă mai spun și ceva dintr-un gânditor al antichității, vă supărați? Filosofia este singurul mijloc de a depăși condiția de muritor și chiar de a o transforma în nemurire. Nu există lucru pe care bătrânețea lungă să nu-l ruineze sau să nu-l prăbușească. Dar, de cei pe care înțelepciunea i-a consacrat, nu se poate atinge. Așadar, viața înțeleptului va dura mult, toate secolele i se supun ca unui zeu. E vorba de un timp trecut? El îl va cuprinde prin amintiri. Prezent? Îl folosește… Cât despre viitor, se bucură de el dinainte. Despre toate acestea, domnule Președinte, i-am învățat pe elevii mei peste 41 de ani… Să trăim bine, nu-i așa?

De fapt, cine hotărăşte ceea ce este bine sau rău? Unii oameni îşi spun că nu ar face rău, pentru că Dumnezeu i-ar pedepsi după moarte. Sunt bunii creştini! Totuşi, Dumnezeu ne-a înzestrat cu raţiune pentru a putea să facem deosebirea dintre bine şi rău. I-aş întreba, de pildă, pe domnii din fruntea bucatelor noastre dacă oamenii pot alege să facă bine sau rău. Sau, măcar, se pot abţine de a face răul? Dacă n-aş fi aflat despre reflexele lor „sictirite”, atunci când este vorba despre filosofie, le-aş mai reaminti o idee a lui Socrate: există un Bine Universal, prin urmare orice om este capabil să facă binele. Din păcate, binele nu mai este astăzi popular, iar răul a devenit un fel de impuls necontrolabil. Ştiţi cum se spune? Binele este privat de putere, adică de unghia degetului arătător al fratelui cel mare… Pentru semenii noştri, binele a devenit echivalent cu slăbiciunea şi cu puterea ispititoare a răului. Întotdeauna binele se uită mai repede decât răul.. Premieri, miniştri, secretari de stat, senatori, deputaţi, prefecţi, primari etc. binele este numele lor… Un bine abstract, incolor, parfumat peste măsură şi dedicat semenilor, pe care-i iubesc şi-i servesc cu devotament şi competenţă.

Un filosof grec scria că ar trebui să se dea instrumentul desăvârșit artistului care știe să se servească mai bine de el. Vedeți România, este o țară plină de flaute și de artiști nobili. Flaute cu vârf de aur și găuri multe, cât mai multe… Filosoful grec mai credea că vitejia războinică este un criteriu moral important al dreptății. Priviți în jurul nostru, e atâta vitejie războinică, încât se face noapte, în plină zi, copacii cresc cu rădăcinile în sus, norii se aștern peste asfalt, iar autostrăzile se lungesc cu o sută de kilometri, în fiecare dimineață. Avem o țară de flaute, care cântă cât ține ziua, apoi se odihnește, obosită, cu ochii peste ecranele luminoase. Domnia legii? Aș răspunde, dar mi-e teamă să nu tulbur emoțiile TV ale națiunii…

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.