„Clipa de adevăr” (14) de Gina Zaharia

63
gina zaharia roman foileton

clipa de adevar logo rubricaMii de gânduri au început războiul în mintea lui Mihai. Avea certitudinea că îl căutase. Dacă nu făcea pe ambițiosul și nu cerea șefului altă locuință, mai mare, s-ar fi schimbat ceva. Acum era prea târziu.

Mergea cu fetița în brațe pe străzile pe care altădată mergea de mână cu Simona. Se afla parcă la o răscruce de drumuri și nu știa încotro s-o apuce. Toate duceau către necunoscut.

– Tăticule, mie îmi faci o fotografie? îl întreabă într-o seară Cristiana. În rochiță și fundă roție, mare.

– Da, îți fac, dar de ce ești așa grăbită?

– Vreau să i-o trimit mamei mele, să vină mai repede!

– Bine, bine, o să-ți fac. Uite mâine, în parc. E bine?

– E bine, bine, tăticule, zise fata și sări de gâtul lui. Și cu păpușa?

– Da, și cu păpușa, dar trebuie să fiți amândouă cuminți, da?

– Da. Uite, pe păpușă o duc s-o culc, iar eu singură nu mai fac nebunii!

– Nu, te culci și tu cu ea, că altfel nu va dormi.

– Bine, tăticule. Noapte bună. Și îi cuprinse din nou gâtul cu mânuțele ei grăsune.

Pe zi ce trecea, Mihai simțea și mai profund gustul amar al lipsei Simonei. O doreau amândoi la fel de mult, o chemau cu blândețe, fiecare în felul său, o așteptau să vină cu fiecare anotimp ce trecea nepăsător.

***

Abia se întorsese din călătorie. Trecuse peste mări nesfârșite, cu gânduri revărsate și adunate iarăși, ca apoi să le strecoare prin sita memoriei, până ce avea limpezimea vreunuia mai bun, care i-ar fi putut ușura drumul spre izbândă.

Purta cu el fotografia Cristianei, în rochiță și fundă roșie, cu grijă, ca pe un sfetnic ce îi lumina calea.

Și s-a hotărât să-i scrie Simonei, fie ce-o fi. Dar unde? La Iași, la mama ei. Pentru început, a pus în plic fotografia Cristianei, mărită cât dimensiunile plicului. Apoi, cu emoție, a început să scrie:

Dragă Simona,

Ai putea să vii să ne vezi? Știi că avem o fetiță? E mare și cuminte. Se numește Cristiana. În ciuda faptului că nu te cunoaște, te dorește mereu mai mult.

„Nu, nu e bine”, gândi Mihai, și rupse coala abia începută.

Draga mea,

Oare mă pot adresa cu acest apelativ peste anii ce s-au dus, lăsând în sufletul meu rana încă sângerând? Fi-vei oriunde și oricum, căsătorită sau nu, vino! Te așteptăm clipă de clipă, cu respirația abia simțită. Îmi vei ierta tu oare, fie numai și pentru un moment, marea greșeală pe care cred că am plătit-o destul?

Suntem atât de neputincioși fără tine…

Fetiței i-am pus numele Cristiana. E mare, frumoasă, cumine și deșteaptă. Nu te cunoaște, dar te păstrează în imaginația ei, formată numai din cuvintele mele. Această fotografie a făcut-o numai pentru a ți-o trimite ție, să vii mai repede. Ascultă, dacă nu glasul meu, glasul acestui copil nevinovat a cărui chemare trece peste mine ca un blestem. Dacă ai familie, te vei întoarce la ai tăi, dar vino pentru o clipă. Îți las mai jos adresa, care sper să nu se îngălbenească…

Te sărut cu dragoste,

Mihai

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Vezi: Gina Zaharia – Cartea de sub braț la Editura Leviathan, mai 2021 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.