Știri: Noaptea Muzeelor 2021 la Muzeul Municipiului București (12 iunie 2021)

12
afis NM 2021

rubrica museum leviathan.roMuzeul Municipiului București vă invită să participați la Noaptea Muzeelor sâmbătă, 12 iunie 2021, de la ora 16.00 până la ora 22.00 (ultima intrare). Cu această ocazie specială, muzeele și casele memoriale din structura MMB vor putea fi vizitate gratuit.

La Palatul Suțu (B-dul Ion C. Brătianu nr. 2) sunt deschise pentru public expozițiile Timpul Orașului, De la anatomia artistică la opera finită și Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani. La Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151) se poate vizita expoziția permanentă Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute. De neratat este și expoziția permanentă Pe urmele trecutului. Colecția Maria și dr. George Severeanu, la Muzeul Dr. George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26). Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” (Str. Vasile Alecsandri nr. 16) își întâmpină oaspeții cu expoziția permanentă de pictură, sculptură, grafică, dar și cu expoziția tematică Grădina Paradisului. Desene pregătitoare. La Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei” (Str. 11 lunie nr. 36-38) expoziția permanentă va fi deschisă alături de expoziția tematică Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi. Se va putea vizita și expoziția permanentă a Muzeului „Theodor Aman” (Str. C.A. Rosetti nr. 8). Muzeul „Dr. Victor Babeș” (Str. Andrei Mureşanu nr. 14A) oferă expoziția permanentă Victor Babeș (1854–1926). Principii, valori, moșteniri, iar Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1) are deschise expozițiile Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio II și 100% RO.

Programul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21) este diferit, acesta fiind deschis gratuit între orele 20.00 și 2.00, pentru vizitarea expoziției permanente Descoperim împreună Universul, dar mai ales pentru observații nocturne, dacă vremea o va permite.

Muzeul Municipiului București îi invită pe vizitatori să se bucure de toate aceste proiecte expoziționale și, în același timp, să respecte regulile impuse de situația sanitară, în vigoare și în prezent. Mai multe detalii, aici: https://fb.me/e/2li24T5oI

Comunicat al Muzeului Municipiului București

Arhiva Muzeul Municipiului București 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.