„Clipa de adevăr” (17) de Gina Zaharia

58
gina zaharia roman foileton

clipa de adevar logo rubrica– Mai las-o și tu în pace, măi Andrei, îl sfătui Mircea. N-o mai dădăci atât. Chiar n-o cunoști pe Simona?

– Mircea, se plânse în continuare Andrei, acum este mult prea abătută. Are o apăsare enormă pe suflet, pe care n-o poate înlătura. Aș dori s-o ajut, dar este peste puterile mele.

– Hai, nu mai dramatiza atât lucrurile. Va fi bine. Așa cum este, este a ta. Și ăsta e un merit în plus. Va trece timpul, veți îmbătrâni și veți deschide sertarul amintirilor.

– Așa să fie, se liniști puțin Andrei. Chiar încep să-ți dau dreptate.

Se lăsase amurgul peste oraș. Un amurg rece, de toamnă târzie, care aducea nori întunecați și îi împrăștia pe cer.

Se despărțise de Mircea puțin mai vesel. Se întorcea acasă, încercând să-și alunge tristețea prin fredonarea unei melodii.

Ajunse. Ferestrele întunecate îi prevesteau semn rău. Urcă scările în goană, fără să mai aștepte liftul. Transpirase.

Deschise ușa și aprinse lumina.

– Simona! Simona, unde ești?

Nimeni. Pașii Simonei se mai simțeau încă proaspeți pe covor.

Biletul! Citi pe nerăsuflate.

– Nuu! urlă cu durere Andrei. Nu se poate! O iubesc, Dumnezeule! Nuu!…

Disperat, citi biletul de câteva ori. Îl părăsise…

Viața lui?!… Un zbor de vise prăbușite, un roi de gânduri albe, putrezite deodată.

În fotografia din perete, Simona surâdea, în rochia de mireasă.

Își simțea inima încătușată într-o durere sfâșietoare, amestecată cu neputința de a înțelege ceva. „Oare nu-l iubise niciodată? Dacă nu, de ce a acceptat căsătoria?”

O ură de moarte îi încleșta pumnii pe biletul mototolit. Dar n-o putea urî. Doar își amintea că e bărbat în toată puterea cuvântului, se autocompătimea spunându-și că așa a trebuit să fie, că, mai devreme sau mai târziu, tot ar fi trebuit să se întâmple.

Ceasul arăta ora 22. Începuse ploaia. Luă biletul mototolit și, în grabă, se îndreptă spre locuința soacrei sale, sperând să găsească vreo soluție salvatoare. Era acasă. Nu dormea.

– Ce-i cu tine, Andrei, ce s-a întâmplat?, întrebă, mai mult țipând.

– Simona! M-a părăsit Simona! și îi întinse biletul.

O văzu pe femeie căutându-și ochelarii și citind, cu ochii mari, plini de groază.

– Nu se poate, plângea ea, nu se poate! Lacrimile se înnodau în barbă. Fetița mea! Unde a plecat? Și… de ce mă Andrei, de ce? se tânguia lung.

–Nu știu, nu știu, mamă! Crede-mă! Am făcut pentru ea tot ce am putut face. Nu știu!

Rămase apoi în fotoliu cu privirea în gol, încercând să descopere misterul plecării Simonei. Se trezi dimineața, în același loc. Se ridică și, în goană, porni spre facultate. Era în ultimul an. Peste câteva momente, Mircea avea să afle că pe Andrei fericirea îl ocolise pentru totdeauna.

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Vezi: Gina Zaharia – Cartea de sub braț la Editura Leviathan, mai 2021

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.