Apariție editorială: „La curtea lui Urmuz” (II) de Gheorghe Păun

Semnalăm apariția celui de-al doilea volum La curtea lui Urmuz – Editura Ars Docendi, editură cu profil academic și cultural recunoscută de Consiliul Național al Cercetării Științifice, București, 2021. Volumul poartă semnătura distinsului academician Gheorghe Păun. În Cuvânt-înainte autorul oferă detalii despre cele 77 de tablete cuprinse în această carte:

„Volumul de faţă este «geamănul» (ca format, copertă, număr de pagini, stil chiar) al volumului omonim, apărut cu un an în urmă, iniţiind o serie care, la rândul ei, urmează celor trei volume cu titlul Vedere de pe Dealul Olarilor, apărute tot la Ars Docendi, în 2014, 2016, respectiv 2018. Sunt incluse (cu foarte mici modificări locale) tot 77 de tablete, apărute săptămână de săptămână, miercuri, în ziarul «Argeş Expres» din Curtea de Argeş şi, o parte dintre ele, în fiecare marţi, în suplimentul cultural «Săgetătorul» al cotidianului «Argeşul» din Piteşti. Rubrica ziarului din Oraşul Regal (am numit, desigur, Curtea de Argeş) este omonimă volumului, la Piteşti am marcat, oarecum, distanţa, scriind De la curtea lui Urmuz…

Tablete de fix o pagină A4, de «cultură generală», de ati­tudine, prezentare de carte sau evenimente, cu ceva umor când s-a putut, cu ironie şi pişcături adesea, cu seninătate şi relaxare totdeauna, despre subiecte dintre cele mai variate, unele locale, majoritatea de interes mai general – pandemia şi corectitudinea politică fiind principalele «ţinte globale», dacă nu chiar obsesii.

Din când în când, ba chiar de multe ori, este vorba şi despre Urmuz, cel născut la Curtea de Argeş, pentru că el este, cumva, «patronul» volumului, el dă, într-o anumită măsură, «tonul». Apropo: se apropie un important an aniversar-comemorativ, 2023, când se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Dimitrie, zis Mitică, şi 100 de ani de la misterioasa sinucidere dintr-un boschet «pe şoseaua Kiseleff în dosul Bufetului» (din Procesul-verbal al comisarului de poliţie, circa 3, din 23 nov. 1923). Prilej de reamintire, omagiere şi, mai ales, de mai bună cunoaş­tere a trist-genialului grefier-muzician, literat parcă în treacăt, deşi lua scrisul extrem de în serios şi prin puţinu-i scris a intrat în istoria literaturii.”

Autorul

Curtea de Argeș, mai 2021”

La pag. 63–64 autorul face o succintă prezentare a revistei „Leviathan”, în tableta cu numărul 29 intitulată Caragiale versus Urmuz, în Leviathan, referindu-se în mod expres la Epigrame: „Caragiale versus Urmuz”, semnate de George Corbu în nr. 10 (anul IV), ianuarie–martie 2021, pag. 74–75, al publicației „Leviathan”.

„Caragiale versus Urmuz, în Leviathan

 «Leviathan» este o revistă culturală, publicaţie trimestrială a asociaţiei culturale cu acelaşi nume, una dintre cele mai elegante, ca aspect şi conţinut, din câte cunosc. Fondator al asociaţiei, al portalului cultural Leviathan.ro (în 2016) şi al revistei (în 2018) este Rudy Roth, poet, ziarist, grafician, doctor în ştiinţe politice – prezentat în revista «Curtea de la Argeş», numărul din aprilie 2021, pe care îl şi ilustrează cu lucrări de grafică. Am primit de curând numărul 10 (anul IV), din ianuarie–martie 2021, despre acesta vreau să vorbesc, despre pagina sugerată în titlu. înainte de asta, o răsfoire rapidă a revistei. Un editorial programatic-aniversar, cum se cade la numărul 10, al directorului fondator, mai multe eseuri ale căror titluri merită menţionate (Schiller – ispita romantică, Ferdinand I – Regele tuturor românilor, Simbolistica nume­relor în Vechiul Testament, Harem – Lumea care nu trebuie ştiută, Masele ca actor social şi încă altele), literatură română şi literatură de pe alte meridiane, inclusiv pagini bilingve, ba chiar multilingve, recenzii, cronici literare, note de lectură, însemnări de călătorie, interviuri (de pildă, cu Alexandru Bantoş, redactorul-şef al revistei Limba română de la Chişinău), plus ilustraţii de calitate, expresive, plus o tehnoredactare profesionistă. Totul, pe măsura echipei redacţionale – l-am menţionat pe Rudy Roth, director şi autor al conceptului grafic, îi amintesc şi pe redactorul-şef Costin Tuchilă şi pe redactorul-şef adjunct Puşa Roth.

«Pornirea» spre însemnările de faţă vine însă dinspre pagi­nile 74, 75: Epigrame: «Caragiale versus Urmuz». Semnează un nume cunoscut nouă, concitadinilor lui Urmuz, printre altele, ca autor al cărţii Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă, volum (bilingv) pe care l-am prezentat de curând şi la rubrica de faţă: George Corbu.

Un deliciu şi o performanţă sunt cele două pagini. Nimic neaşteptat, pentru că autorul este un profesionist al domeniului, preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România, director al revistei «Epigrama», deţinător, alături de Mircea Trifu, şi al unui record lirico-umoristic, Duelul celor 100 de sonete, desfăşurat la începutul anului 1970. De data aceasta, avem «numai» 41 de catrene/epigrame, marea majoritate având un vers terminat cu Caragiale şi unul cu Urmuz, totdeauna cu 2 + 2 rime, de cele mai multe ori cu cuvinte diferite de la un catren la celălalt rimând cu cei doi corifei ai literaturii române. Fac o listă cu rimele la Urmuz, poate cineva este interesat în a continua «urcuşul»: mofluz, călăuz, auz, uz, refuz, amuz, [Santa] Cruz, confuz, recuz, scuz, harbuz, acuz, andaluz, obtuz, obuz, cruzi, ursuz.

Reiau şi câteva catrene, începând cu unul care face o interesantă sugestie inclusiv municipiului nostru, mai ales în perspectiva «anului Urmuz, 2023»: «Mândrei noastre capitale/ îi lipseşte – şi n-o scuz! –/ Berăria Caragiale/ Şi bistroul La Urmuz». Ce frumos ar arăta, ce atracţie pentru turişti! Decoraţie urmuziană, câteva alte găselniţe «la temă», fabula Cronicari tipărită pe meniu… Eventual plasat (bistroul) în apropierea locului unde a fost casa în care s-a născut Urmuz.

Aşadar: «Ţinând cursuri magistrale/ De umor, n-am să te scuz/ De nu-ncepi cu Caragiale/ Şi de nu-nchei cu Urmuz!”, „într-un circ „Corect confuz”,/ Predispus la dandanale,/ Preşedinte-i Caragiale,/ Prim-ministru e Urmuz!», «Când îţi ţuie-n auz/ Doar sudalme colosale,/ De-1 saluţi pe Caragiale/ îţi răspunde sec Urmuz!» etc. etc.

Morala, ca-n Cronicari: Pelicanul sau babiţa/ Caragiale sau Urmuz? în ambele cazuri, «sau» are rol de «şi»…”

Vezi: arhiva revistei „Curtea de la Argeș”, click aici.