„Clipa de adevăr” (9) de Gina Zaharia

33
Gina Zaharia clipa de adevar roman serial

clipa de adevar logo rubricaMihai nu se mai arătase. Nici nu dorea să-l mai vadă. Căpătase atâta încredere și putere, încât reușise să-l îndepărteze cât de cât din gândurile sale. Odată, îl zărise din întâmplare, undeva prin apropierea străzii unde locuia cu chirie. Și se hotărâse să se mute. Cine știe dacă nu o să-i fugă iar mințile la Mihai? Și atunci ce va putea face?

Trecuse timpul. Născuse o fetiță, pe care o luase tatăl ei. Atât știa. Îi căutase în Constanța, la garsoniera lui, dar se mutase. Îl căutase și la serviciu. Ultima știre era că plecase de curând într-o călătorie lungă.

Și cui să-i spună necazul ei? Cui? Tatăl o părăsise când era mică, iar mama era mai mult o străină. Ascunsese cum putuse faptul că va avea un copil. Numai cele două femei, singure, care-i fuseseră gazde o înțeleseseră. Cea din urmă, la care n-a stat decât câteva luni, avea 35 de ani, era tânără și frumoasă. Iubise. O părăsise bărbatul, căsătorindu-se cu prietena ei. Și suferise. Suferise si preferase singurătatea.

Se simțea înțeleasă Simona și îi spunea chiar pe nume, Ana-Maria, fără să se simtă străină. Îi era deci, prietenă. Și era mai bine. Dar cum avea să trăiască aici, în orașul care adăpostea copilul ei, despre care nu mai știa nimic? Cum își va simți inima când, la fiecare atingere a privirii de o fetiță de vârsta Cristianei (poate i-a dat alt nume, dar ea avea să o numească Cristiana), se va întreba dacă este ea sau nu. Va pleca. Va pleca oriunde, numai să nu rămână aici, mamă singură, părăsită. A învățat luni întregi. Și a reușit la ASE. S-a transferat la București, cu ajutorul unei mătuși, la care avea să locuiască. Făcea facultatea la seral. Andrei o cunoscuse după aceste câteva luni nesfârșite, în care se zbătuseră în ea voința, ambiția, neputința. Parțial, învinsese. Și, pentru a alunga singurătatea, preferase întâlnirea cu Mircea, la care se prezentase Andrei. De aceea n-o deranjase faptul că pe primul avea să-l înlocuiască prietenul lui, aproape asemănător la înfățișare. Cât despre suflet, nu știa nimic.

Îl mirase pe Andrei faptul că-l preferase atât de repede, cu îndrăzneală chiar. Prima părere despre gândul ei: „Oricare ar fi, bărbat să fie” – avea să fie înlocuită imediat de a doua: „Indiferența și răceala arată că pentru ea toți bărbații sunt la fel”.

Totuși începuse s-o iubească. Pe măsura trecerii timpului, iubirea creștea, se statornicea, se transforma în dorința ca ea să-i devină soție.

Doar tăcerea ei, uneori îndelungată, mai era o enigmă care, își zise, se va dezlega odată cu actul căsătoriei.

Îi ascunsese lui Andrei faptul că avea un copil, care poate nici nu mai trăia. Și-apoi, nimeni nu știa nimic, nimeni, nici din București, nici din Iași, unde locuise mama ei până să-și cumpere o garsonieră în Capitală, pentru a fi mai aproape de copii, acum după ieșirea la pensie. Și-atunci ce rost are să-i spună? Timpul, poate, va vindeca rănile și-i va reda glasul cristalin, curgând vioi peste întreaga-i ființă.

Mai rămâneau însă câteva întrebări: „De unde știuse Mihai momentul nașterii copilului?” „De ce-l luase?” „Se interesase oare de soarta ei?”

Toate acestea dominau lungile ei momente de tăcere, ascunzând marea neliniște.

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.