În episodul anterior, Ştefan Pirică (Fane) se laudă că a „scris” cu pana gândului o carte dar nu a publicat-o şi vrea să o vândă ca să facă rost de bani, dar trebuie tipărită mai întâi şi, de fapt, trebuie să o scrie mai întâi. Mă, rog, nici el nu ştie. Leo, colegul lui, îi propune o afacere. Să vedem în acest episod ce fel de afacere.
‒ Fără drepturi de autor nu pot tipări nimic. Durează, oricum. Trebuie ceva publicitate, interviuri pe la ziare, la televiziuni şi eu trebuie să strâng două mii de euro într-o săptămână, se justifică Fane în faţa lui Leo privind neputinţa lui în apariţia cărţii.
‒ Am o altă idee. Să facem o matriţă, sări Leo cu o propunere.
Din groapa de intervenţii de sub maşini a atelierului se auziră ciocănituri intense parcă intenţionate, să le spună ceva celor doi care nu făceau nimic în atelier decât să pălăvrăgească. Umbră avea ceva de spus. O clipă, cei doi s-au oprit din vorbă şi se priveau tâmp.
‒ Ce să facem? O matriţă de făcut bani? Ce? Suntem falsificatori? Ei, na!, continuă Fane discuţia fără să-i pese de ciocăneala lui Umbră.
‒ Nu, bre! De făcut pixuri şi le vindem. Nu vezi că se caută?
‒ Ei, na! Tu cauţi pixuri. Dar nu e rea ideea. Totuşi, când facem noi atâtea pixuri, când le vindem? Ca să strângem două mii de euro într-o săptămână… (calculează cu degetele mânii stângi pe degetele de la mâna dreaptă, procedeu de invidiat) trebuiesc cam zece mii de pixuri pe zi. Auzi tu? Zece mii de pixuri… Pe zi!
‒ Pe oră, rectifică Umbră din groapă.
Fane refăcu calculele. De data aceasta cu degetele mânii drepte pe degetele mâinii stângi. Experiment nou pentru el. Leo fluiera aiurea o melodie necunoscută, compusă atunci, pe moment. Ceva dă cu virgulă.
‒ Ei, nu că eşti prea lacom. Nu-ţi ajung zece mii pe zi?
‒ Ei, na! Las-o baltă. Asta nu-i afacere. Nu înţelegi că nu e timp? Într-o săptămână eu trebuie să să am două mii de euro, nu zeci de mii de pixuri. Nici măcar nu avem unde să le depotizăm.
‒ Bine, nene! Dcă nu vrei, nu vrei. Eu am încercat ca să te ajut, dar, totuşi, îmi notez ideea. Ştiu eu, vreodată… (Se caută prin buzunare.) Dar eu cu ce dreacu’ scriu dacă nu am pix?
Fane devine nervos şi exasperat.
‒ Măi, Leone! Mă laşi odată cu pixul ăla, că m-ai tâmpit! Ei, na!
‒ Ei, na!
Ping! Lui Fane îi vine o idee.
‒ Ia stai! Bani are tâmpitul ăsta de Fefe de la taică’su.
‒ Păi are tatăl lui, nu el. Şi nu-i dă bani la el nici măcar să-şi cumpere un pix, asta, un covrig.
Tronc!, uşa de la atelier. Intră Fefe cu capra ţinând-o de-o funie.
‒ Poftim! Vorbeam de capră şi Fefe la uşă. Adică, invers. Nu contează, încercă Leo să dreagă nişte vorbe.
‒ Măi, Fefe! Eşti nebun la cap? Ţi-am spus să n-o mai aduci pe Clona în atelier că se învaţă cu oamenii, sări Fane cu gura pe Fefe.
‒ Da, da! Şi ne ţine şi din treabă.
Fefe se apropie de cei doi şi mângâind-o pe Clona le şopti aluziv:
‒ Ai spus că ai nevoie de bani, nea Fane… şi mă gândeam… (Fane şi Leo, numai urechi) că am putea să luăm nişte bani frumoşi pe dânsa. (Și arătă la capră.)
‒ Ei, na! Cine mai cumpără azi o capră? Şi unde să o vinzi? La consignaţie?
‒ Pe Internet. Facem un site ,,vevecapra punct ro” şi o vindem. Cumpără ăştia tot felul de animăluţe pe Internet. Unul vindea o râmă. Cică era din pământul de pe Lună.
‒ Şi-a vândut-o?
‒ Nu ştiu, că mi-a luat tata calculatorul ca să nu mai pierd nopţile.
‒ Mie nu mi-a luat nimeni calculatorul şi tot îmi pierd nopţile. Hi, hi, hi!, râse Leo făcând aluzie la nopţile pierdute cu femei.
Din groapa de reparaţii se auzi „tunetul” lui Umbră:
‒ Nu mai pierdeţi vremea cu afaceri şi terminaţi odată de curăţat motorul! Azi vreau să-l montez… (Urmează o pauză, timp în care Leo, Fane şi Fefe fac feţe-feţe.) Dacă se atinge cineva de Clona, ies din groapă şi va fi vai de voi.
‒ Mă, ăsta chiar vrea să-l vedem la faţă, intui Leo situaţia.
‒ Ei, na! E capra lui. El a adus-o. A ieşit un tămbălău când i-am vândut iezii! Suferă. D-aia nu iese din groapă.
Cei trei încearcă să se facă utili în timpul programului de lucru. Fane mângâie cu o cârpă motorul din mijlocul sălii de reparaţii, Fefe se joacă cu Clona, iar Leo e pe gânduri. Harnici oameni!
Leo gândea cu voce tare:
‒ Două mii de euro… împărţit la zece mii de pixuri… asta înseamnăă… Fane! Hai să bem o cafea la „farmacie”, la Antifiţa. Mă stimulează şi poate-mi mai vin idei. Şi nici seminţe nu mai am.
‒ Eu zic să vă duceţi mai târziu. Ştiţi ce-i la bar? De când a schimbat patronul ăla de moş firma din „La moşu” în „La Clona” s-a umplut parcarea cu maşini şi barul e plin de bărbaţi. Ce-o fi crezând că înseamnă, nu ştiu. Are Antifiţa o vânzareee!
‒ Ei lasă, puştiulică! Ştim noi mai bine. Hai, Fane la bar! Bem şi-o bere, se repezi Leo spre uşă.
‒ Ei, na! În orice împrejurare, că e mică sau e mare, eu beau o cafea tare. Fie şi-o bere! Şi-aşa bem pe caiet. Hai, că mi-e dor de Antifiţa bulinuţa!
‒ Şi capra? N-o mai vindem?, întrebă Fefe rămas cu capra-n drum.
‒ Nu. Acum e firmă. Sau dă-i-o lu tac’tu s-o cloneze la partidul lui de „ţapi”. Nu vezi că are stăpân pe Neicanimeni? Dacă iese ăla din groapă, s-a dus dracului toată distracţia. Îmi dau demisia şi plec în ţările calde ca să-mi scriu cartea, se hotărî Fane gâdilându-l pe Leo la spate.
‒ Bingo!, strigă Leo ca şi cum a câştigat la loto.
Când să iasă cei doi pe uşă, apare Milă, ţiganul.
Va urma
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
