„Clona” (2) de Lică Barbu

13 iunie 2023

În atelier activitatea e în toi. Se aude doar zgomotul specific unui asemenea loc. Fefe, ucenicul, îndreaptă o sârmă pe un banc de lucru, iar Fane spală cu motorină un carburator. O maşină este trasă deasupra şanţului pentru a fi reparată pe dedesubt.

Fefe, pe numele lui adevărat Florin Fiţărescu, este fiul patronului acestui atelier, patron care nu are timp să treacă să vadă cum merg reparaţiile. Dacă îi vin banii din afacerea asta, care-i problema? Este foarte ocupat cu celelalte afaceri ale companiei care cuprinde o secţie de transport internaţional, una de vânzări combustibili lichizi, alta de comerţ exterior, başca plecările în străinătate şi şedinţele lungi de la Guvern.

De aceea el nu va apărea în această povestire. El ţine legătura cu Dobre Uscatu, zis şi Ulcer, şeful atelierului, pe care-l sună din Paşte în Crăciun printr-un telefon fix instalat într-un birou pe a cărui uşă scrie „Birou maistru”, că aşa a zis Dobre și pentru că nu există decât un singur maistru în acest atelier. N-a precizat că şi din lume, dar îl credem.

Pe Dobre l-au poreclit „Ulcer” pentru că nu mănâncă orice, nu bea, nu fumează, nu citeşte ziarul în somn, nu se uită după femei, nu bea lapte de capră, nu crede în şanse, nu e microbist. Şi atunci, aia nu, aia nu, restul colectivului, în unanimitate, a considerat că ori e android, ori are ulcer. Dobrică ştie asta şi zâmbeşte finuţ la porecla „Ulcer”. Puteau să-l boteze cum vor ei, numai lapte capră să nu-i dea. Are alergie şi tuşeşte patru ore în continuu, cu două mici pauze. Ciudat om. Despre acest personaj vom povesti mai puţin pentru că stă toată ziua în biroul lui şi face calcule. De care? Nu ştim. E secret de firmă.

Patronul, ce s-a gândit el în legătură cu viitorul odraslei lui? Să-l trimită la munca de jos, să o ia de la zero, să înveţe cum se scoate banul, aşa cum a făcut el în tinereţe când tatăl lui, ofiţer la Securitate, l-a aranjat cadru utecist în nomenclatura politică şi a „tras” la greu să ajungă sus, sus de tot, în conducerea ţării de astăzi. A muncit pe brânci să-şi elimine adversarii, pretendenţi la „caşcavalul” partidului.

Fefe este indiferent. Bani îi dă tati, mami îi trimite pacheţelul prin firma de catering, trai neneacă. Care muncă? Se făcea că munceşte. Colegii îl protejau într-un fel, că na, era fiul patronului şi pentru el totul era o distracţie.

Tronc!, se aude uşa de la intrare. A intrat Leo care se uită spionând situaţia şi observă că Biroul Contabilitate-Caserie, de fapt o cutiuţă de cămăruţă instalată la intrare, e gol.

Leo își freacă bucuros palmele şi tiptil intră în „cutiuţă” căutând condica de prezenţă.

Din pământ, din iarba Clonei, apare Flori în spatele lui care fluieră ca pe tăpşan, strunind o turmă de oi. În mână are o cană şi un fierbător, semn că a fost să le spele.

‒ Bingo!, strigă Leo.

‒ Ce caută „Bingo” la această oră? Nu e cam devreme pentru tine?

‒ Săru’ mâna, doam… don’şoară Flori! N-ai văzut cheia mea cotită fixă de 42?

‒ Fix la ora 7.00 eu închid condica. Autograful tău l-am aşteptat de acum oră.

Leo caută o scuză:

‒ Aproape o oră am fugit după şoferul autobuzului ca să-i dau câteva şuturi pentru că mi-am murdărit pantofii din cauza lui. Şi dacă nu era firma de la cafe-barul de lângă noi, care m-a fascinat şi am stat s-o admir, cred că-l fugăream pe şofer şi acum.

Flori, iritată când aude de cafe-bar, sare la discuţie:

‒ Nu mă interesează firma „bordelului” vostru. Eu răspund de prezenţa voastră la atelier, nu la cafenea, da? De o oră îmi frământ mintea şi trupul stând cu grijă pe unde eşti. (O lasă mai moale.)

Aşa că dacă mai întârzii din cauză că pierzi nopţile pe la femei, dă-mi şi tu un telefon din timp.

‒ Te-am sunat, draga mea, dar a răspuns o roşcată.

‒ …şi dacă vine şefu’ p’aici, eu ce-i spun?

‒ Că-i brunetă, 23 de ani, are imaginaţie pe tot trupul şi-l aştept să scriem poezii de dragoste.

‒ Nebunaticule! Mereu încurci patul cu prezenţa. Hai, du-te! Ţi-am semnat eu condica şi dacă mai cauţi cheia prin biroul meu, e fix în sertarul din dreapta. Mă prefac că am pierdut-o şi tu mi-o aduci acasă. Na, că am spus-o!, a precizat Flori, exagerat de languros, muşcându-şi buza de jos,

doar-doar îi va da idei afemeiatului de Leo.

‒ Deja m-am pierdut, don’şoară Floricela. Câte sacrificii faci dumneata pentru mine! Dacă o găsesc, pun un anunţ la cafe-bar ca să ştie şi alţi clienţi amatori.

‒ Ieşi afară din viaţa mea şi din biroul meu, domnule Drumaru Leonard! Dacă mai întârzii, îţi fac referat. Ei?! Toţi bărbaţii vă gândiţi numai la femei fără apărare. Nu schimb locul cheii nici de-a dracului. Na!, sări Flori iritată, înfrântându-l pe Leo.

Leo pleacă zâmbind şi spune ca pentru el:

‒ Data viitoare am să-mi leg cheia la gât… Dar dacă mă sărută „data viitoare”? Brrr! (Trecând pe lângă Fane.) Ave, Seneca!

‒ Ave, sultanule! Miroşi a iatac de la o poştăriţă. Ei, na! Să vii să vorbesc ceva cu tine.

‒ Să nu mă iei cu filosofia ta că nu-mi schimb mirosul, l-a refuzat Leo elegant.

‒ Depinde în ce calci în viaţă, Leuţule. Schimbă-te de haine şi vino să discutăm.

Leo se îndepărtează şi trece pe lângă Fefe care bate anemic într-o sârmă.

‒ Tăticu’ tău ştie ce faci tu aicişa?, l-a luat Leo la întrebări.

‒ Hai, lasă-mă cu d’astea… Zi mai bine cum a fost? Tot la blonda aia ai dormit?

‒ Dacă tăticu’ tău te punea director la una din firmele lui şi nu te trimitea la ciocănit fiare, poate nu era nevoie să mai mă întrebi. Aflai singur.

‒ Cum? Puneam spioni?

‒ Lasă că te instruiesc eu la „locul meu de muncă”. Şi răspunsul la prima ta întrebare este: Da, tot la blonda aia am dormit, dar cu o roşcată.

Leo pleacă dând a lehamite din mână. Fefe îl atinge din greşeală cu sârma peste fund.