„Clona” (1) de Lică Barbu

45
clona lica barbu reparatii auto

sigla rubrica umor in serialPovestire umoristică cu pretenţii de sitcom TV

Motto: Omul cât trăieşte învaţă, dacă e în faţă. (Proverb spus la coadă)

Într-o atmosferă de efervescenţă creatoare şi de aer proaspăt de dimineaţă, după ploaia de peste noapte, ne aflăm şi noi, cititorii de rând, urmărind cu imaginaţia peisajul în care ne găsim.

Tabloul matinal este o imagine familiară tuturor: o şosea de centură, un atelier de reparaţii autoturisme, iar lângă atelier e un cafe-bar, „Cafe-bar la Moşu”, fără apostrof, care îşi aşteaptă clienţii dinspre şosea pe un drum pietruit şi clienţii de la atelier care vin pe un drumuleţ numai de ei ştiut.

Lică Barbu
Lică Barbu

Atelierul service-auto este amplasat strategic la sud-sud-sud-est, un fel de 3sud-est, de centrul unui oraş oarecare, în imediata apropiere a şoselei de centură prin care neobosiţii şoferi intră şi ies din localitatea urbană.

Atelierul are două hale. Una este o sală de reparaţii în care intră maşinile pentru control, reparat motor, strâns frâne, înlocuit bucşe, ciocănit tabla, volan întors din greşeală, ciocan aruncat, şiret desfăcut, sandvici căzut, dialoguri ireparabile, într-un cuvânt „Sala …raţii totale”. Aşa scrie pe tabla ruginită de la intrare.

Cea de-a doua hală, ceva mai mică, în care se petrec lucruri pe care nu le suportă hârtia lipită pe caroseriile maşinilor pregătite să intre la vopsit, este o vopsitorie. Angajaţii îi spun salon de coafură, dar îi contrazice tăbliţa de la intrare pe care scrie „Sala vopzitorie”, cu litera „S” scrisă în oglindă.

La o vedere de ansamblu, atelierul dispune de o curte măricică flancată de nişte plopi înalţi, semeţi şi indiferenţi faţă de miuţele pe care băieţii le programează în zilele lungi de lucru.

N-ar fi un peisaj complet dacă prin curte nu ar fi pe lângă garduri câteva fosile metalice uitate de timp: vreo două caroserii de maşini, marcă necunoscută, un GAZ pe butuci încă întreg şi un şasiu de maşină mâncat de ploi şi de reacţii chimice.

Lângă şasiu, o dugheană în care mişcă ceva. Reglându-ne privirea şi concentrându-ne focarul irisului pe nervul optic, conturăm prin senzorii de căldură un animal care se mişcă stânga-dreapta. Căutăm în panoplia ştiinţei biologice şi ne oprim la litera „C”.

Cal, câine, cobră, cocoş, cărăbuş, caras, chirpic (nu e fiinţă dar „trăieşte” pe lângă casa omului)? Hai, lăsaţi-o încolo de situaţie. Nu vedeţi că e o capră în toată fiinţa ei? Nu auziţi cum behăie? Mă rog, nu mai contează!

Colaj de Lică Barbu
Colaj de Lică Barbu

Conform standardelor europene, capra este cazată într-un şopron acoperit care este înconjurat de un gărduleţ fabricat din sârme, ţevi, şipci, cauciuc şi alte materiale refolosibile. Pentru identificare, băieţii au fixat cu cuie de 4 o scândurică pe care au scris cu verde ecologic un nume: CLONA.

Sub nume au desenat cu galben o stea în 6 colţuri subliniind astfel personalitatea artistică şi recunoaşterea ei ca un caz unic din întregul neam căpresc.

Clona e mascota atelierului amplasată strategic ca să behăie când intră un client în curte, face galerie la partidele de miuţă, tur-retur şi este folosită ca material didactic pentru dezvoltarea aptitudinilor personalului de viitori crescători de capre.

Pe şoseaua de centură ne aflăm într-o staţie de autobuz amplasată vizavi de atelier, staţie care arată ca o locuinţă bombardată de avioane în picaj căreia i-a rămas doar scheletul metalic.

E singurul traseu de autobuz preorăşenesc care trece p-acolo şi aşteptăm autobuzul care trebuie să sosească din clipă-n clipă taman când admirăm peisajul matinal.

Autobuzul galben „fără cai” opreşte-n staţie. Suflă ca o locomotivă obosită şi cu un fâşâit puternic îşi deschide uşile. Toate odată. Prin uşa din spate coboară un singur călător.

E Drumaru Leonard, Leo pentru noi, care a coborât direct într-o băltoacă lăsată de ploaia de peste noapte.

Leo se enervează şi scuturându-şi pantofii pe şosea tropăind, porneşte o ploaie cu ocări la adresa şoferului pe care-l privea în oglinda retrovizoare:

‒ Altă băltoacă mai mare n-ai găsit unde să opreşti, băi şofer de biciclete? (Autobuzul închide uşile.) La Marea Neagră trebuia să opreşti. (Autobuzul pleacă şi Leo prinde curaj.) …care ţi-a pus volanu’ în mână, băi navetistule! Să-mi dai adresa ta să te reclam nevesti-ti când eşti la muncă.. (Autobuzul se îndepărtează.)… Să rămâi fără rezervă când ai pană, guguştiucule! (Autobuzul încă se duce.) Să plăteşti la amenzi până ţi-o lua statu’ casa şi porcu’, şofer de amenzi cu abonament… şi să piardă Rapidu’ toate meciurile că umblaţi cu blatu’.

Autobuzul se opreşte brusc. Ceva l-a deranjat pe şofer.

Leo o rupe la fugă în zig-zag ca să i să piardă urma. Ajuns în curtea atelierului îşi continuă reclamaţia:

‒ N-am fugit de frica ta, băi şofer retardat. Am întârziat la muncă din cauza ta. D’aia fug… Huooo, Rapidu’!… Aoleu! E târziu şi-mi taie Flori ziua c-am pierdut noaptea.

Şi intră iute în atelier.

Drumaru Leonard, zis şi Leo, zis şi Macho, este un tip afemeiat şi urât ca o Dacie. Nasul mare, părul vraişte, urechi de măgar şi pe deasupra mai are şi strabism.

Are la activ zeci de fete şi sute de femei. I s-a dus buhul de gagicar.

Toţi sunt ofticaţi, dar nu o arată. Cum dreacu’, o aşa pocitanie are succes la femei şi asta fără bani. Leo e sărac-păduche, n-are nici măcar o locuinţă, doarme pe la femei.

Toţi insistă să le povestească vreo aventură de-a lui, doar-doar or afla cum procedează.

Leo, indiferent, le spune invariabil: „Succesul la femei? Hâm! Vrăjeala e cu preludiu, dragilor!”

Neam dacă a înţeles vreunul.

Leo sparge tot timpul seminţe şi este circul colectivului. Se gâdilă când e atins la fund şi reacţionează instant spunând speriat: „Bingo!”

Fane, colegul lui, atunci când Leo discută cu vreun client, îl atinge uşor pe fund. Circ total. Clientul râde ca prostul scoţându-şi cojile de seminţe din ochi.

Cu toate că este afemeiat, Leo nu are nicio relaţie cu Antifiţa, chelnăriţa de la cafe-bar, cu toate că ea e moartă după el. Îl acostează deseori numindu-l „orgasmul vieţii ei”, departe a şti ce-i aia „orgasm”.

Va urma

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

„Va urma” (8) de Lică Barbu

„Va urma” (9) de Lică Barbu

„Va urma” (10) de Lică Barbu

„Va urma” (11) de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.