”De-a ce vrem să devenim când vom fi mari” de Lică Barbu

53
lumea lui licuta leviathan

logo lumea lui licutaBună ziua, Oameni mari!

Greu! Foarte greu a fost jocul de astăzi! Ne-am jucat De-a ce vrem să devenim când vom fi mari. Foarte drăguţ de educatoare sau educativ, sau vocativ, mă rog!

Fiecare trebuia să spună ce vrea să devină când va fi mare şi apoi să joace acel rol.

Am râs de ne-am prăpădit de Tatalai când a ales să devină vetier, adicǎ cel care face vată pe băţ. Auzi, vetier! E limbă dupǎ vata pe băţ. La propriu, zic. A adunat el nişte beţe de pe jos, le-a scurtat rupându-le pe genunchi şi le tot rotea în aer. Nicio vată nu se prindea de beţe. De unde vată în aer? În schimb, s-a prins Cezar, pechinezul lui Zburlita, cu colţii de pantalonii lui, speriat de învârtitul beţelor. Tatalai a ajuns acasă fǎrǎ sǎ atingă poarta.

Parfeu a zis cǎ el vrea sǎ ajungǎ rachetǎ dansatoare. Ne uitam nedumeriţi.

‒ Daaa!, a început să se laude Parfeu. Parlament, fratele meu mai mare, dansează mişto când se adună şatra la câte-o petrecere şi toţi îi spun rachetă.

Şi s-a pus pe dansat. El cânta, el dansa.

‒ Mǎi, Parfeu! Să te duci la Circul ţiganilor, strigă de vizavi râzând Tanti Raţa care se uita la noi ca la teatrul de păpuşi.

‒ Dar la Circul raţelor băgăcioase, ce are, tanti?, am răbufnit eu supărat de gluma ei idioată tocmai când tanti Raţa se pregătea să mai spună ceva, dar a rămas cu vorba-n aer neauzind de un astfel de circ. Precizez că ea nu ştia că o poreclisem Raţa.

Mie îmi plăcea. Parfeu punea suflet.

Când să vină rândul meu să spun ce vreau să devin, hop şi Zburlita odată cu mine, adică am spus amândoi odată:

‒ Eu vreau să devin doctor!

‒ Cum? Şi tu?, m-a privit mirată Zburlita.

Parfeu s-a prefăcut că îl cheamă ai lui şi am rămas doar noi doi. Am început să ne jucăm rolul. Zburlita m-a consultat prima. Avea pregătitǎ o trusă, cică medicală, cu borcănele, forficele şi ace de cusut paltoane, plus vreo doi nasturi pe care am aflat că-i folosea când făcea operaţie la rochiţă.

Foarte grijulie, mi-a ascultat inima cu un borcănel pe care avea desenată o inimioară.

‒ Ce tare sună!… Bum-budimum-budibum-budibum! Ce-i cu tine? Eşti bolnav? Te-ai înroşit în obraji. Trebuie să te tratez.

M-a mângâiat pe păr, pe frunte, mi-a închis pleoapele şi m-a sărutat.

‒ Gata! Eşti vindecat.

‒ Nu cred, Zburlito! Mai tare m-ai îmbolnăvit. Inima se vindecă aşa!

Şi am sărutat-o ca-n filme. Na!

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.