„De ce Portugalia?” (21) de Dori Lederer

43
dori lederer portugalia

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roPentru că în sud e cald, iar eu sunt o persoană friguroasă, pentru că e liniște și, ca majoritatea oamenilor, iubesc liniștea, pentru că mă crispează conflictele și disputele aprinse și pentru că, în timp, descoperind asemănări între noi și ei, am început să mă simt bine.

Dacă ar fi să aleg acum, aș alege ceva imposibil: să mut Portugalia în România, ori să mut România în Portugalia, cumva să le am pe amândouă, palpabil, cu mine.

Să le unesc frumusețile și toate cele bune în același loc.

Dar cum acest lucru nu se poate, am ales să trăiesc, metaforic vorbind, într-o casă cu o frumoasă grădină mediteraneeană.

Grădina este Portugalia și se termină la pragul casei mele.

De aici începe mica mea Românie cu amintirile, obiceiurile, sărbătorile, vorba românească și tot ce ține de spiritul românesc.

Nefiind o fire asocială, mi-am încurajat copiii, încă de mici, să socializeze, să-și facă prieteni, să se integreze în societatea în care trăim dar, în același timp, am trăit românește, am vorbit românește și am păstrat tradițiile noastre cum ar fi dulciurile din ghete aduse de Moș Nicolae, ouăle roșii de Paști, respectul pentru părinți și valorile morale de bază.

Aud des că Occidentul e decadent, că se importă dezmățul, mediocritatea, drogurile, ateismul și multe alte nenorociri și nu sunt de acord cu asta.

Fiul meu avea 11 ani când a venit aici, fiica s-a născut aici, trăiesc de aproape un sfert de veac în acest Occident așa-zis decadent. Cu toate acestea am dus și ducem o viață normală, fără devieri de comportament și fără conflicte cu cei din jur, așa cum sunt mulți dintre românii de acasă, așa cum sunt mulți dintre locuitorii acestei țări.

Răul a existat dintotdeauna, mai departe sau mai aproape, dar alegerea stă în mâinile noastre.

Să alegem să învățăm ceea ce este nou, dar folositor dezvoltării noastre ca ființe umane, este un pas spre evoluție.

E ușor să dăm vina pe alții în loc să vedem unde greșim noi înșine, e mult mai ușor să ne simțim frustrați decât vinovați.

Se spune că anturajul este un factor important în formarea unui caracter, dar nici acesta nu este definitoriu. Cred că, dacă există o bază bună și solidă, orice provocare din partea răului poate fi trecută. Iar baza este educația.

Peste tot s-a schimbat sistemul de învățământ dar societățile nu se opresc din a da lumii cercetători, inventatori, buni medici, ingineri, profesori, artiști de valoare, oameni responsabili, morali, echilibrați. Ceea ce înseamnă că ei au ales să învețe, să se instruiască într-un sistem care s-a vrut permisiv spre binele lor. Că a fost interpretat prost de către unii și considerat o junglă în care obrăznicia e la comandă, e altă poveste.

O poveste ca a democrației prost înțeleasă și nerespectată.

Văd democrația ca pe o mamă blândă ce dă aripi copiilor săi și le creează condiții să se dezvolte ca persoane individuale, unice. O mamă care, în blândețea ei, lasă copiii să mănânce încă o bomboană atunci când ei mai cer, îi lasă să-și spună nemulțumirile și chiar să plece și să trăiască pe picioarele lor dacă așa vor. Și, ca orice mamă, are slăbiciuni și greșeli, nu e perfectă.

Însă copiii, neînțelegând, nu apreciază toate acestea și devin răi. Se bat între ei, se scuipă și sfârșesc în a-și scuipa chiar și mama.

Într-un asemenea haos, cei mai slabi vor striga la tata, un tată autoritar și brutal care, odată chemat să facă ordine, va scoate cureaua, îi va pedepsi pe obraznici și va stabili noi reguli pentru toți. Chiar și pentru cei care l-au chemat. Și astfel, nu se va mai auzi nici musca.

Mama nu va mai avea niciun cuvânt de spus, iar copiii nici atât.

Anul acesta, 2024, Portugalia a sărbătorit jumătate de veac de democrație, noi vom sărbători în decembrie 35 de ani.

Democrații tinere născute după timpuri de dictatură, una fascistă, alta comunistă.

Două țări surori ale căror istorii sunt scrise cu sângele înaintașilor, două popoare care au supraviețuit cotropirilor și vremurilor vitrege.

Ca să iubești un om trebuie nu doar să-l cunoști pe el, ci mai ales să-i cunoști trecutul și să-i înțelegi acțiunile.

Am privit mereu popoarele ca persoane individuale, continentele ca pe blocuri de locuințe și pământul întreg ca pe un cartier al vastului univers.

Europa este un bloc în care locuim cu toții, iar dacă ar veni un cutremur și ar zgudui acest bloc distrugând unele apartamente, nu știu cât de fericiți ar fi cei cărora nu le-au fost dărâmate zidurile locuințelor. Și nici cât vor mai dura acele ziduri în picioare.

Cu toate relele sale, pământul este locul în care ne avem casele și tot ce se petrece rău în acest loc ne afectează viața fiecăruia în parte.

Cu un război care pare să nu se mai termine, cu o criză care ne apasă pe toți, glasul celor care strigă a dezbinare, a ură, a egoism fanatic, sper să fie acoperit de al celor care doresc pace și unitate pe bătrânul nostru continent.

În acest bloc, trăim și noi, că vrem și ne place ori nu, iar cei mai mulți ne dorim să fie bine,  sperăm asta.

Este o vorbă care îmi place mult: „Merg înainte, că înapoi știu cum este.”

Portimão, Portugalia

Va urma

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.