Cu siguranță nu este întâmplător faptul că tocmai acum am găsit acest manuscris printre multe altele, tot răsfoindu-le în căutarea interviului meu cu Marin Preda, în speranța că îl voi regăsi printre documentele mele păstrate cu mare grijă. Dar nu a fost așa! În schimb, am dat peste acest manuscris ce conține o discuție cu actorul Gheorghe Cozorici, care a avut loc în cabina actorului, puțin timp după premiera cu Tinerețea lui Moromete, articol apărut în cadrul rubricii Atelier a revistei Flacăra din iunie 1981. (Premiera avut loc pe data de 17 iunie1981, la Teatrul Național din Buurești). Știam că „prințului poeziei”, cum i se mai spunea marelui actor, nu-i plăcea să dea interviuri, așa că i-am respectat dorința de a sta numai… de vorbă cu… EL. Și mă bucur tare mult că azi am regăsit acest manuscris, aproape uitat, care mi-a prilejuit o emoționantă reîntâlnire cu Gheorghe Cozorici. De ce tocmai azi? Pentru că pe 16 iulie Gheorghe Cozorici ar fi împlinit 91 de ani (16 iulie 1933– 10 decembrie 1993). O impresionantă aducere aminte… In memoriam…
„Fiecare cuvânt al lui Marin Preda sapă în tine”
Impresionantă reîntâlnire cu eroul lui Marin Preda! Impresionantă atât datorită textului semnat de marele nostru romancier, cât și datorită interpretării actoricești. Ilie Moromete interpretat de Gheorghe Cozorici înseamnă ultimul rol al actorului din această stagiune, dar în același timp rolul cu care va deschide sărbătorește viitoarea stagiune teatrală.
Nu trecuseră decât două zile de când binecunoscutul actor al Naționalului se despărțise de Moromete, cu care se va reîntâlni în toamna acestui an (n.r. anul 1981), și iată-l mărturisindu-ne câte ceva despre acest rol deosebit, despre acest rol încă atât de viu și în memoria celor care au văzut cele două spectacole din acest sfârșit de iunie. Îl văzusem în Tinerețea lui Moromete și am rămas cu impresia că l-am văzut chiar pe Moromete, țăranul imaginat de Marin Preda, într-atât de autentic a fost jocul lui Cozorici. „Asta e marea greutate – se antrenează în discuție actorul – pentru că fiecare își are un Moromete al lui. Toți am citit romanul lui Marin Preda. Toți ni l-am imaginat într-un fel sau altul pe Ilie Moromete. E greu să propui un Moromete al tău, pe care-l trăiești în clipa aceea supremă a spectacolului, care trebuie să fie crezut și înțeles de public. În ce măsură am reușit?Rămâne de văzut. Pentru mine, și nu numai pentru mine, Moromete nu este numai un rol. Este un simbol.” În intervalul celor câteva ore, cât a durat reprezentația, mă întrebam: „Am avut prilejul să fim alături de Moromete, de problemele lui, să fim în mijlocul acelei lumi a satului Siliștea-Gumești readusă pentru o clipă pe scenă?”. Autenticul te cuprindea total, obligându-te să participi, să nu rămâi un simplu spectator. Și, în mijlocul acestei lumi, al acestui crâmpei rupt din viața țăranilor din inima Câmpiei Române, Ilie Moromete traversa scena cu pași egali, cu obrazul brăzdat de cute, ars de soare și bătut de vânt. I se simțea tăria privirii ascunse sub umbra sprâncenelor aproape mereu încruntate. Ilie Moromete nu râde niciodată. Ilie Moromete nu vorbește prea mult. El tace greu. I se aude respirația. Te obligă să-i urmărești fiecare gest, fiecare privire. Moromete e pretutindeni, cu toate că se mișcă destul de puțin în spațiul scenei. Îi aștepți hotărârile. „Pentru ca eroul-simbol Moromete, dat mie să-l interpretez – continuă Gheorghe Cozorici – să poată trăi pe scenă total, să fie atinși acești parametri ai trăsăturilor sale de excepție, el trebuie să fie ajutat. Este un lucru care depinde de întreg angrenajul scenic. Foarte mult contează comportamentul celorlalți interpreți față de Moromete. E important cum îl înțeleg ei pe erou. Cum îl ascultă. Cum îi replică. Unii actori i-au răspuns cu răbdare și uimitoare înțelegere”. Nu putem uita că în jurul lui Moromete stau oamenii satului, care vin să se sfătuiască cu el. Îl caută. Vin să-l asculte. Să-l provoace. Mai tot timpul alături de el stau Cîrstache a lui Dumitrache, Giugudel, Costache al Joachii, Ilinca, Matei Dimir, apoi Filca, Isosică și alții, roluri interpretate de actori de renume ai Naționalului: Emil Liptac, Emanoil Petruț, Silvia Popovici, Olga Delia Mateescu, Iulian Necșulescu, Matei Alexandru, Alexandru Drăgan și alții, toți contribuind la crearea atmosferei de tensiune care să reliefeze și mai mult încărcătura de simbol a eroului lui Marin Preda. „În adevăr, e un punct câștigat în spectacol. Mereu ar trebui să fie așa.”. Urmărindu-le jocul, mișcarea în scenă atât de bine sincronizată și păstrând proporția tensiunii create, într-adevăr uiți că există roluri mari și roluri de mai mică întindere. Aștepți cu aceeași emoție replica, sau intervenția, sau hotărârea oricărui personaj. Este la fel de importantă. Ea se adaugă urmând înlănțuirea faptelor. Actorii se constituie într-un tot unitar din care se desprinde eroul-simbol: țăranul. „Nu pot mărturisi că începând cu acest spectacol am renunțat să cred în existența rolurilor mari sau mici. Ele există, la fel cum există actori mari și actori de mai mică respirație scenică. Dar în cazul Tinereții lui Moromete s-a petrecut ceva deosebit. Mirajul Marin Preda ne-a cuprins pe toți. El nu e un dramaturg, e un mare romancier și, așa cum a văzut piesa, cum a gândit-o, explicând aproape fiecare replică sau scenă pe zeci de pagini, cu detalii și asociații, autorul i-a implicat deopotrivă pe toți eroii săi în gândurile lui Moromete. Moromete îi polarizează.” A te apropia de un simbol și nu de un erou obișnuit nu e un lucru prea ușor. Trebuie să dai jocului tensiunea maximă, liniștea și stăpânirea totală a gesturilor, a vocii. Să vorbești de undeva dinlăuntrul eroului. Din conștiința lui de țăran pus în cumpăna vremii. Actorul Gheorghe Cozorici a reușit acest lucru. „Nu e pentru prima dată în cariera mea când joc un rol deosebit, repet, un rol simbol. De data aceasta, însă, memorizarea textului a fost destul de grea, pentru că fiecare cuvânt al lui Marin Preda sapă în tine. Nu atât fraza e greu de reținut, cât mecanismul înțelesurilor frazei. Și aici a fost lucrul cel mai complicat. Moromete nu e un țăran pitoresc, palavragiu, nu vorbește gratuit. El gândește. Ceea ce spune el sunt gânduri, nu vorbe.” „Trebuie să fii trecut prin viață ca să-l poți face autentic pe Moromete?”, îndrăznesc să întreb. „Nu știu ce să răspund. Dar îmi amintesc cum la 23 de ani, când am terminat Institutul, mi s-a încredințat rolul lui Hamlet. Unii s-au opus, susținând că-mi voi rata cariera, că voi rămâne un actor nenorocit. Pentru că toată viața voi fi ca un Hamlet. Și a fost așa?…”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
