„Doamna din Rue de Grenelle, nr. 7…” de Ionuț Cristache

130
tableta ionut cristache

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roAm recitit, în aceste zile de toamnă anonimă și pustie, o carte dragă, ca să mai uit de rânjiții noștri cei de toate clipele. Așadar, iată, aici e mângâierea! Să aștepți facturile la gaze și la curent electric și să recitești Eleganța ariciului de Muriel Barbery…

Doamna Renée are cincizeci și patru de ani, e portăreasă (de peste douăzeci și șapte de ani) la numărul 7, Rue de Grenelle, într-o frumoasă casă boierească, așa cum zice, cu o curte și cu o grădină interioară, cu opt apartamente de lux. Este văduvă, scundă, urâtă, dolofană, are bătături la picioare și, mai spune ea, are o răsuflare de mamut. Nu are studii, e săracă și discretă, e insignifiantă și trăiește singură cu pisica ei, un motan mare și leneș, căruia îi miros urât labele atunci când e contrariat.

Le povesteam elevilor mei obosiți în fiecare an câte ceva despre fenomenologie. Îmi amintesc și acum, un flăcău din ultima bancă, cu creastă de cocoș proaspătă, citea din caietul lui colorat despre filosoful Edmund Husserl. De fapt, care caiet? Tehnica e modernă, adolescentul meu cu fața pictată de ultimele pete roșiatice citea discret de pe ecranul tabletei, acoperită de restul obiectelor școlare. E bine, îmi ziceam atunci, elevii mei încă mai știau să citească, foarte mulți din generația lor abia dacă au trecut în cea de-a doua parte a alfabetului.

L-aș fi oprit, dar n-am făcut-o, și i-aș fi citit și eu din Eleganța ariciului. Doamna Renée, portăreasa iubitoare de înțelepciune, spune că Husserl e un nume pentru aspiratoarele fără sac și decide că fenomenologia este o mare escrocherie, îi hărțuiește neîncrederea în perspectiva că atâta inteligență va fi putut sluji unei întreprinderi atât de zadarnice. Problemele constitutive ale egoului transcendental o frământă pe doamna portăreasă pariziană. Freacă treptele de la intrarea în vila cu barosani și constată că atunci când vrei să abordezi fenomenologia, trebuie să fii conștient de faptul că ea se rezumă la o dublă interogație: care e natura conștiinței umane și ce cunoaștem noi despre lume? Doamna de cincizeci și patru de ani „demontează” esența fenomenologiei, când îl mănâncă undeva, omul se scarpină și este conștient că e pe cale să se scarpine; dar simte omul mai puțină mâncărime știind că se scarpină și că e conștient de asta? Madam Renée se războiește cu fenomenologia. A ști că te mănâncă și a fi conștient de faptul că ești conștient că știi asta nu schimbă cu nimic faptul că te mănâncă. Adică, meditează ea, ridicând mopul ud din găleată, oamenilor li se pare extraordinar că o ființă se poate ști știindu-se pe cale să se scarpine, încât această întâietate a conștiinței umane le apare multora ca manifestarea a ceva divin, care în noi ar scăpa determinismului rece la care sunt supuse toate lucrurile fizice.

Să recapitulăm, toată fenomenologia e întemeiată pe această certitudine: conștiința noastră reflexivă, semn distinctiv al demnității noastre ontologice, este singura entitate din noi care merită studiată, deoarece ne salvează de determinismul biologic. Așadar, fenomenologia este un monolog solitar și nesfârșit al conștiinței cu ea însăși, un autism pur și dur pe care nicio pisică adevărată nu-l deranjează niciodată.

Și trebuie să recunoaștem că personajul nostru are dreptate, facultatea pe care o avem de a ne manipula pe noi înșine, ca nu cumva să se clatine soclul conștiinței noastre, este un fenomen fascinant.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.