Mai întâi, despre antroponimie… Am „corespondat” cu o fostă elevă, care lucrează undeva, la relații cu publicul, după cum înțeleg eu. Domnule profesor, zice, poate că vă ajută mesajul meu pentru un viitor roman… E o colecție de „români”, cu nume și prenume. Iată-le: Mircea Păstrăv, Cucoșel Constantin, Căpriță Elena, Diomid Perciune, Măgăreață Petre, Grigore Belivacă, Petruța Ciomag, Opârlesc Rodica, Stamate Rembo, Radu Ochișor, Cârstina Cioară, Georgeta Cașcaval, Capdefier Aurelian, Rozalia Gălbează, Teo Mădular… Mulțumesc, domnișoară! N-ai fost cumva în clasă cu Victor Căcărează? Din Dragomireștii noștri de Dâmbovița? Antroponimic, l-am uitat de mult pe flăcăul din vremuri nepandemice… Într-o poveste pe care încerc s-o scriu, am meditat tot în marginea filosofiei: Personajul meu spune… „Am fost mecanic agricol, ulterior am mers mai departe. M-am dus, m-am descurcat… Și am acces. Important este să te descurci, să ai școala vieții. Dacă ești nesimțit, n-ai să faci nimic. Bă, ca să vă dați seama… Noi trebuie să fim fermi, să spunem bă, băiatule, uite care-i treaba… Ne mâncăm oameni pe oameni. La bacalaureat? Mi-a picat din Eminescu… Din Harap-Alb. Poem… Băi, îți dai seama, cum să nu știu? Las-o-n pisicii mă-sii! Pe-acesta chiar l-am citit. Eu cunosc destui oameni de succes care fac afaceri. Uite, Bill Gates, cutare… Oameni care au minți…” Bine, mai am și alte personaje, de pildă Căcărează. Cică unui bărbat foarte cunoscut i-au găsit și un… chist ovarian! Tot despre antroponimie…
În a doua picătură, tot de vară încinsă, despre riscurile ateismului… Un ateu se plimba prin pădure minunându-se de frumusețile naturii… Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase! La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n povești: mare, frumos, sănătos și cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiție fizică, așa că îl urmează conștiincios… Tipul era atât de îngrozit încât, la un moment dat, se împiedică și cade. Ursul îl apucase deja de un picior așa că omul, paralizat de frică, răcnește: „Doamneeee!!!”. În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită și o lumină se revărsă din cer. Tipul, șocat, auzi o voce: „Mi-ai negat existența toată viața, le-ai explicat și altora că sunt un mit, ai pus toata creația Mea pe seama întâmplării cosmice… Vrei acum să te salvez? Pot eu să te consider credincios cu adevărat?” Ateul se uită fix în lumină și răspunse: „Aș fi ipocrit să Îți cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuși într-un fel să faci să devină ursul creștin?” Vocea răspunse: „Foarte bine…” Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, își împreună labele din față și spuse: „Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin…”
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
