”Dreptul, principiile și… justiția” de Mihaela Popescu

467
Mihaela Popescu Louis-Jean-François Lagrenée, ”Justiția și Clemența”, 1765, Muzeul Castelului Fontainebleau
Louis-Jean-François Lagrenée, ”Justiția și Clemența”, 1765, Muzeul Castelului Fontainebleau
v
De la arta cuvântului la confesiuni și opinii juridice prin ochiul cinic al unui avocat

Îmi spuneți că acesta e un titlu abstract sau chiar filosofic?!…

De ce nu?… În fond, dreptul, în sine, cuprinde o întreagă filosofie de viață și, da, e un concept care, în lipsa înfăptuirii justiției, devine o biată noțiune abstractă…

Dar să spunem lucrurilor pe nume, cu vorbe simple, pe înțelesul tuturor!

Dreptul există prin codurile scrise și nescrise, indiferent dacă acestea se numesc legi, ordine, regulamente, decizii, tratate sau acorduri internaționale, uzanțe, cutume și așa mai departe.

Cu alte cuvinte, domeniul extins al dreptului e atât de complex, încât unui om i-ar trebui, poate, o viață întreagă să-l pătrundă și încă nu i-ar fi de-ajuns!

Principiile de drept își au rădăcinile și esența în tot ceea ce ființa umană, de-a lungul existenței sale, a dorit să fixeze, ca reguli de comportament, general valabile și aplicabile ”erga omnes” (trad. ”în ceea ce-i privește pe toți, fără excepție”).

Pe de altă parte, dreptul, în mod obligatoriu, trebuie și are la bază aceste principii erga omnes și, mai mult, unele coduri chiar le-au preluat textual.

În dreptul românesc, atât codurile civil și penal, cât și codurile de procedură civilă și penală au fost modificate (în ultimii ani, ce-i drept!), prin introducerea în textul de lege a… unor principii fundamentale!

De ce a fost nevoie de asemenea… ”modificări necesare”?!

Sincer, mi-am pus și eu această întrebare?! De ce să mai fie încă o dată scrise, pentru toți, dar mai ales pentru cei care sunt obligați să aplice legea, din moment ce principii de bază au fost deja reglementate prin însăși legea fundamentală, Constituția României?

Ei bine, la o asemenea întrebare nu am decât o singură explicație: există ”profesioniști ai dreptului”, pentru care nici măcar textul scris, din codurile la care am făcut anterior referire, nu reprezintă un reper… de luat în considerare, fie că ne raportăm la ceea ce se cheamă ”litera legii”, în general, fie că ne referim doar la… principii!

Ce să mai vorbim despre Constituție, despre decizii ale CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), despre acorduri și tratate internaționale, ori despre jurisprudență (așa-zis unitară)?! Care jurisprudență?!…

Nu există așa ceva în România! Repet: Nu există jurisprudență, ca reper!

Doar… interese! Fie că vorbim de interese politice, fie că vorbim de interesele unor grupuri restrânse, fie că vorbim chiar de… persecuție!

Însă nu trebuie să înțelegeți că mă raportez la cine știe ce ”ordine” venite de la autorități… Este exclusă, din start, o asemenea posibilitate, întrucât legea nu permite așa ceva! Totuși, trebuie să spun că acolo unde nu se înfăptuiește justiția, există, în culise, un grup de interese, mai mare sau mai restrâns!…

Acest lucru, însă, nu trebuie să ne sperie!

Grupurile de interese nu au forță decât în cercuri restrânse, iar dacă sunt identificate la timp ori dacă există ”bănuială legitimă”, ele pot fi evitate prin strămutarea cauzei la alte instanțe. De fapt, miza grupurilor corupte este chiar inacțiunea persoanei interesate de înfăptuirea justiției. Cu alte cuvinte, corupții au în vedere aspectul că e mai simplu să ne auto-victimizăm, decât să acționăm!

În același sens, trebuie spus că unele coduri fac referire la ”lipsa de stăruință”.

Există însă și situații în care grupul de interese poate avea forță ceva mai extinsă. Știu cazul, relativ recent, al unui om care, timp de 15 ani, a fost judecat în peste 80 (optzeci) de dosare penale, pentru aceeași faptă și în aproape toate dosarele a fost găsit nevinovat! Într-un singur dosar, un complet de judecată a dispus, pe nedrept, condamnarea sa penală (la închisoare cu executare – ulterior suspendată)! Și acesta nu e un caz singular în România! Nici în lume! (Din păcate!)

Apoi, să nu uităm că majoritatea dosarelor penale se întocmesc la… ”plângerea prealabilă” a unei/unor prezumtive ”persoane vătămate” și că, prin toate mijloacele, până la urmă, agresorul poate să-și atingă scopul dacă insistă, dacă nu i se impun nici un fel de limitări și dacă reușește să pătrundă într-un grup de corupți sau, pur și simplu, ajunge la acei magistrați, care, din păcate, în lipsa responsabilizării și în numele așa-zisei ”independențe a justiției”, pe lângă faptul că pot fi ușor mituiți, au și un comportament vizibil arogant ori îmbracă haina ipocriziei, motivând hotărârile judecătorești prin aplicarea unei metode, pe care eu am numit-o ”metoda omisiunii”!

Despre ”metoda omisiunii” voi spune doar că aceasta se referă la omisiunea intenționată (din textul hotărârii judecătorești!) a unor stări de fapt, care ar fi dus la înfăptuirea justiției; sau invocarea, de către judecător, a necunoașterii legii (de cele mai multe ori se afirmă că: ”nu există temei de drept” și chiar, mai mult, magistratul poate ignora total textul de lege citat, motivând hotărârea prin invocarea unor așa-zise principii, care nici măcar nu se regăsesc în legea fundamentală, ori în alte coduri)…

Și ar mai exista, desigur, cazul omisiunii prin îndepărtarea probelor din dosar, sau pur și simplu, prin neluarea în considerare a probelor-cheie…

Însă acest subiect este amplu și va fi tratat separat!…

Acum să revenim la cazul omului cu… 80 de dosare penale, toate pentru aceeași faptă și anume, exercitarea unei profesii!… Căci despre asta era vorba! O asemenea speță va ajunge, cu siguranță, în Cartea Recordurilor!…

Dar spuneam că nu e un caz singular în România și în lume!…

Iar când vorbim de înfăptuirea justiției, inevitabil, ne raportăm la toate sistemele de drept, similare cu cel românesc și nu numai la acestea…

În susținerea afirmației că nu ar fi un caz singular, am în vedere și faptul că numărul de dosare, la CEDO, e mereu în creștere, iar acolo nu ajung doar cauze din România.

România nu e singura țară cu magistrați corupți sau cu politicieni care modifică textele de lege, în funcție de interesele politice sau cele de grup.

Și când spun ”interese politice”, mă refer la modificări ale textului de lege, chiar până la limita încălcării principiilor fundamentale stabilite prin Constituție!

…Fie că vorbim de interesul unui ordin profesional, cum a fost cazul notarilor din România, în favoarea cărora s-a extins competența soluționării unor cauze (până atunci atribuite instanțelor), cum ar fi: desfacerea căsătoriei prin acord sau partajul și lichidarea regimului matrimonial. (Însă aici nu se poate invoca vreo încălcare a principiilor, ci faptul că scopul modificării viza avantaje financiare!).

…Fie că vorbim de interesele autorităților publice și/sau administrative – iar în acest sens, voi menționa doar modificările frecvente din legislația fiscală românească, precum și din cea occidentală; sau modificări aduse altor coduri de legi, cu scopul de a favoriza colectarea de bani, pentru fondurile publice (aici se poate vorbi, despre încălcarea mai multor drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul de proprietate privată, dreptul la un tratament echitabil și nediscriminativ etc.).

De asemenea, problema neconstituționalității legii este o chestiune mai amplă și prefer să o dezvoltăm separat.

În final, ar trebui să vorbim despre justiție!

Dar acest concept este, în opinia mea, o noțiune abstractă

Nu spun că nu există! Aș minți și nu e cinstit! În fond, eu nu am pierdut niciodată o cauză!

Dar, pentru înfăptuirea justiției a trebuit să lupt enorm, mai ales în ultimii ani de profesie, când unele grupuri de interese mi-au declarat… ”război nevăzut” și, cu mâinile judecătorilor, mi-au aplicat până la exasperare… ”metoda omisiunii”

Într-adevăr, acest așa-zis ”război” m-a perfecționat, dar m-a și decepționat, în egală măsură, pentru că nu numai eu am suportat emoțiile unui proces, ci și oamenii pe care i-am apărat! Iar unii dintre aceștia tremurau, când știau că urmează sentința.

Indiferent că vorbim de un proces civil sau de un proces penal, emoțiile și experiența nedreptății sunt atât de puternice, că pot arunca un om în depresie severă!

Nu încerc să sperii pe nimeni, ci dimpotrivă spun că, atunci când ai lângă tine un apărător profesionist și cinstit, care știe să te menajeze sub aspect psihologic, poți evita atât emoțiile, cât și nedreptatea.

În final, revin la conceptul de justiție și vă propun să-l privim prin ochii societății contemporane românești. Astfel, observăm că, de cele mai multe ori, devine similar cu… nedreptatea!

Și trebuie să spun că, dintotdeauna, nedreptatea  a fost simbolizată prin culoarea neagră a robei, în timp ce justiția a fost și este reprezentată prin baveta albă, montată pe robă

Însă, despre semnificații și simboluri, vom discuta într-un material viitor.

Și pentru că am o slăbiciune deosebită pentru arta cuvântului și pentru filosofie, voi încheia aceste rânduri cu versurile lui Eminescu: 

”Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi…”

(Mihai Eminescu, ”Împărat și proletar”)

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.