Un mare interpret de balade, doine şi melodii populare, cântate în tradiţia lui Anton Pann, a fost Alexandru Cercel (1883 – 1970). Povestea vieţii lui nu este foarte cunoscută, după cum nici vocea și cântecul viorii lui nu mai sunt azi aduse în atenţie.
În urmă cu 11 ani, când eram redactor la ”Jurnalul Naţional” în cadrul ediţiilor de colecţie, am mers pe urmele lui în satele din jurul oraşului Câmpulung Muscel şi am mai descoperit câţiva urmaşi. Din răspunsurile lor şi din informaţiile de la Institutul de Folclor ”Constantin Brăiloiu” din Bucureşti am refăcut o biografie care risca să rămână şi mai necunoscută decât era în ultimii ani.
Născut la Boţeşti – Argeş, într-o familie de lăutari români, Cercel a cântat de la vârsta de 8 ani, când tatăl său, Ghiţă, îl lua cu el la nunţi. A avut zece fraţi, dar în 1957 nu mai trăiau decât trei. Dintre băieţii lui Ghiţă, doar Alexandru a dus mai departe cântecul. Şi l-a dus bine. La 6 ani, Alexandru a început să cânte ”ţiituri” împreună cu un frate mai mare. Dar vioara îl atrăgea şi ea foarte mult. Când rămânea singur acasă, lua vioara tatălui său şi cânta cu ea pe bătătură. Pentru că era mic şi nu prea ştia cum se ţine, o scăpa din mâini şi îi rupea cuiele. Când Ghiţă venea acasă de la treburi, îi administra copilului o bătaie bună. Dar mai pe furate, mai pe învăţate, Alexandru a învăţat repede meseria de cântăreţ de la tatăl său. Mărturisea că multe cântece le ştia însă de la mama sa, care ”mai cânta prin casă”, fiind şi ea fiică de lăutar din Stoieneşti.
Specialiştii de la Institutul de Folclor au fost uimiţi de vocea lui Alexandru Cercel când s-au dus pe teren la cercetări etnologice. În 1957 l-au înregistrat cu aproape 150 de melodii, voce şi vioară. La acestea două excela, deşi ştia să cânte şi la cobză, şi la nai. Alexandru Cercel le mărturisea etnomuzicologilor că îi plac foarte mult doinele şi baladele. Dar chiar de atunci, de la jumătatea secolului trecut, publicul nu mai era foarte interesat de astfel de cântece. Cântăreţul care îi uimea pe toţi cu interpretarea originală a baladelor şi a doinelor spunea cu obidă: ”De vreo 10-15 ani au început să dispară cântecele bătrâneşti. Şi haiducii au dispărut. Oamenii de acum nu mai cred în haiduci. Dacă un bătrân comandă un «Radu Anghel», tineretul râde şi zice: «Ce-mi spui mie poveşti? Cine a fost Radu lu’ Anghel?». Se cer alte cântece, nu haiduceşti. Sunt prea de jăluire. Bunăoară, dacă unul e necăjit şi cere «Lie, lie, ciocârlie», ceilalţi îi spun: «Ce, mă, numai tu eşti aici? Te jeleşti la masă?»…”
Interpretul de muzică populară Gavril Prunoiu*) vorbeşte cu admiraţie despre Alexandru Cercel şi taraful lui, format din Ion Niţoi la cobză şi Ion Cercel la ţambal: ”Alexandru Cercel a fost un rapsod extraordinar de puternic în zona Muscelului. L-am văzut şi auzit când eram copil, cântând la voce şi vioară. Era prin 1957 –1960. Cânta la Câmpulung, la Casa de Cultură. Eram copil şi totuşi mi-am dat seama că el, Ion Niţoi şi Ion Cercel, fiul lui, sunt mari valori, mari lăutari. Era un grup format nemaipomenit. După ce i-am văzut eu până în perioada asta, Brăiloiu, cu Paula Carp, cu Gizela Suliţeanu, doamna Comişel au fost şi au cules folclor din Muscel”. Solistul Prunoiu îşi aminteşte că emisiunea domnului Antohi începea cu balada ”Mioriţa” interpretată de Cercel într-un stil absolut original: ”O cânta lăutăreşte, aşa, şi era acompaniat de cobză şi de vioară, era extraordinară balada în interpretarea lui”.
Din 1920, Cercel s-a mutat cu familia la Câmpulung, unde a trăit tot restul vieţii. S-a stins la 87 de ani. A avut şase copii, patru băieţi şi două fete. Dintre ei, doar unul singur, Ion Cercel, zis ”Biju”, a învăţat să cânte. ”Biju” a fost şi el un lăutar apreciat, cânta la ţambal, fiind chemat la multe nunţi din zona Muscelului, alături de tatăl său. Mulţi lăutari de astăzi din Câmpulung îşi amintesc de el din vremea când era chemat să cânte la restaurantul Piatra Craiului din oraş. În Câmpulung se mai găsesc câteva rude ale familiei Cercel, care ne-au povestit despre Alexandru Cercel, omul. De asemenea, un fiu şi o fiică foarte în vârstă ai cântăreţului trăiau în Bucureşti la data realizării documentării (2007).
________
*) Profesor la Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti” din Bucureşti.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
