Tema concursului din perioada 18 septembrie – 1 octombrie 2019: Eseu cu tema Gânduri de toamnă.
Concursul este deschis autorilor din România și Diaspora, fără nici o restricție.
Regulamentul concursului
Autorii vor trimite un eseu de 2 pagini A4, font Times New Roman, corp 12, cu diacritice românești, pe adresa leviathan.romania@yahoo.com alături de datele personale: nume, prenume, adresa completă, adresa de mail, telefon.
Data-limită pentru trimiterea textului: marți, 1 octombrie 2019, ora 24.00.
Anunțarea câștigătorului: sâmbătă, 5 octombrie 2019.
Cel mai bun text va fi publicat pe site-ul leviathan.ro, iar autorul va primi o carte oferită de unul dintre sponsorii concursului, editurile Integral și Ars Longa.
În situația în care juriul va considera că mai multe texte sunt valoroase, vor fi acordate mai multe premii constând în cărți, textele fiind publicate.
Criterii de apreciere:
înscrierea în tema anunțată;
capacitate de sinteză;
creativitate;
imaginație;
redactare urmând normele actuale ale limbii literare;
vocabular bogat și stil.
Notă: Textele fără diacritice și cu greșeli gramaticale nu vor fi luate în considerare.
Vă așteptăm!
Juriul este format din doamna Mirela Nicolae, ziaristă, membră fondatoare a Asociației Culturale Leviathan, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – coordonatoarea proiectului, Costin Tuchilă, critic literar și muzical, ziarist, președinte executiv al Asociației, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al site-ului și revistei ”Leviathan”, și Pușa Roth, scriitoare, secretară a Asociației, membră a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef adjunct al site-ului și revistei ”Leviathan”.
Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!
Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!
Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine
Pagina de facebook Diaspora culturală românească
• Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite online aici.
”Leviathan”, anul II, nr. 3, iulie – septembrie 2019, ediția tipărită, click aici.
• Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
• Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.