Atunci când ești departe, locul în care ai copilărit, sau în care ai învățat să iubești, sau să crezi, sau să renunți… încetează să mai fie un loc, devenind, pur și simplu, o stare de spirit. O stare pe care eu și tu, dar și noi sau ei, emigranți cu identități incomplete, ajungem să o purtăm înghesuită pe tâmple și în suflet…
Pentru mine, această stare e o stare de România… Un fel de a exista înrădăcinat în mirosul de ploilor de toamă, în foșnetul frunzelor de salcâm, în zborul halucinant al fluturilor de primăvară târzie, în genunchii zdreliți ai copilăriei, în textura rugoasă a mâinilor bunicii peste care timpul și truda și-au tatuat indiferența…
O stare de România, conturată invariabil pe o absență nesemnificativă, dar capabilă să se transforme, fără nici un motiv aparent, într-un un soi de chintesența a tuturor dorințelor pe care gândurile sunt capabile să le exprime… O stare care, paradoxal, ajunge să aibă un rol primordial în geometriile contradictorii ale fericirii…
De asta, în ciuda simbolisticii predominant tricolore a lui 1 Decembrie, mie unul mi-e imposibil să spun că azi am trăit o stare distrinctă de România, cu totul și cu totul altfel decât cea pe care am trăit-o ieri, sau joia trecută…
Nici măcar n-aș putea spune că astăzi, legăturile dintre sufletul meu și România au fost brusc învăluite într-o aură roșu-galben-albastră sau că magnitudea gândurilor și emoțiilor mele a suferit modificări majore, circumscrise unei infuzii efervescente de patriotism.
Nici măcar de departe. În ceea ce mă privește, și astăzi m-am gândit la România ca la starea de spirit în care m-am găsit de atâtea ori înstrăinat și îndepărtat, dar în absența căreia mă regăsesc cumva și mai îndepărtat și mai înstrăinat… M-am gândit la România ca la starea de înrădăcinare într-un sens, în care mi-a fost dat să-mi aparțin… Ca la acea starea de ajungere acasă… Și atât…
Așa că astăzi nu am să fiu altfel, pentru că nu știu să fiu altfel. Astăzi, timpul meu curge după aceleași legi ca și ieri, după aceleași legi ca și mâine. Astăzi îmi asum o unică și neschimbată stare de România înghesuită într-o unică și neschimbată stare de eu. O stare de România, care nu-și poate pierde aderența la sensul său de căpătâi, sens în care Prutului nu-i este dat să separe o jumătate de Românie, de o alta…
Pentru mine, România de ieri, de azi și de mâine, este concretul existenței mele, reprezintă copilăria mea dar și a ta, sunt mormintele părinților mei, este locul luptei mele cu viața, este tărâmul iubirilor mele, al speranțelor și al multor amăgiri, fie ele sociale, economice, politice sau sentimentale. România, în esența ei, este o stare de spirit în culorile tricolorului, iar emoția legată de ziua națională rămâne doar o convenție între mine, omul real și omul idealist. Până la urmă, țara este o idee, ar trebui să fie una excepțională, dar realitățile șterg excepționalul, rămânând la vedere eterna zbatere cu speranța că mâine o să fie mai bine. De câte ori am plecat, mie mi-a fost dor de România, de țara din inima mea, care nu știu dacă e cea reală, pentru că eu și milioane ca mine, nu am știut, sau nu am găsit calea spre alte cărări. Ideatic vorbind, preluând vorbele unui personaj din literatură, ..tara este, unde-i bine”, dar, probabil, că binele, pentru mulți ca mine, are numele concret de România. Asta nu e dovada de patriotism, nu, asta e dovada că sunt oameni care nu știu și nu pot să trăiască departe, nu au curajul să înfrunte necunoscutul, sau, de ce, nu, speră la o Românie mai bună, o Românie care să fie în armonie cu ea însăși.
O asemenea capsula de dragoste atemporala de țară ii cuprinde pe toti plecati di Romania la diferite timpuri (mai bune, mai rele) Acest sentiment este neiertator, te chinuieste pe ascuns si tu trebuie sa fii fidel si tarii in care traiesti caci ea te-a primit cind tu aveai nevoie de un acoperis si iti era foame, Asrfel, tu traiesti in permanenta cu starea de spirit numita Romania, de care nu poti si nici nu vrei sa scapi, dimpotriva, cind ti-e dor de miros de tei sau de stina,, te cufunzi in amintirile din Romania.
Aceasta minunata scriere despre starea Romania trebuie bine tradusa in limbile internationale unde salasluiesc romani si publicatain ziarele locale ca acest sentiment sa fie bine inteles si fata de du-te si vin-o -ul romanilor care se tot plimba pentru diverse scopuri
Multe felicitari autorului/autoarei pentru caldele vorbe vis-à vis de minunata noastra tara
A bon entendeur salut!!!
Cele mai bune ginduri…
Va mulțumesc pentru minunatele cuvinte.