”Era un pescăruș” de Dori Lederer

756
dori lederer pescarus ocean rubrica leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roDeparte, pe ocean se vedea un vapor. Greu, lent, fantomatic…

Privea la nesfârșirea albastră vorbind pentru ea. Oceanul, atât de același, dar totuși atât de altul. Uneori e albastru, cuminte, rece, departe, în tăcerea lui adâncă. Alteori verde, cald, înviat de algele care dansează pe undele lui. Dar eu îl iubesc atunci când e gri, când își urlă neputința de a ieși din închisoarea prăpastiei în care a fost aruncat să-și petreacă veșnicia. De ce oare îl iubesc așa? Poate pentru că atunci, acele coji de nucă, vapoarele, i se închină în legănarea lor disperată. Sau pentru că atunci, vietățile își amintesc de faptul că le poartă în pântecele lui cu durere. De ce iubesc oceanul când se zbate acoperit de norii grei? Când îi strigă vântului să alerge cu turbare în jurul lui, pentru a-l opri de la nebunia potopului? Vorbea ca pentru ea și lacrimi sărate, clipe furate din veșnicia oceanului îi spălară ochii. Cât tumult poate trăi alături de albastru… fără ca albastrul să știe. Departe, un vapor greu anunța plecări. La urma urmei, iubea plecările. Erau un capăt. Obosise și se simțea precum o epavă eșuată pe un mal care se surpa. De ce ar fi iubit sosirile berzelor, dacă veneau să îi ia stâncile în care se închisese ? La urma urmei… până și oceanul l-ar fi luat. Dar nu-l pot trăi. Nu, berzele nu vor putea fura oceanul niciodată.

Un pescăruș spintecă liniștea cu țipătul lui. Și își aminti: berzele sunt călătoare… Vin pentru zile. Veșnicia lui este a pescărușilor. Era un pescăruș. Ea însăși devenise un pescăruș, iar oceanul îi intrase în suflet.

Vezi și: ”Asul de Treflă” de Dori Lederer, la rubrica Frânturi de viață

Comentați via Facebook

4 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.