Istoria aviației române este bogată și fascinantă. Un capitol aparte al acestei istorii este, cu siguranță, activitatea Escadrilei Albe. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost singura țară din lume care a avut o escadrilă sanitară care a funcționat doar cu piloți de sex feminin.
Escadrila Albă era o unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României și a avut misiunea de a evacua răniții de pe front.
Campaniile la care escadrila a participat au fost cele din Basarabia și Odessa – 1941; Stalingrad – 1942 și Crimeea – 1943.
Componența escadrilei sanitare a fost următoarea: Irina Burnaia, Marina Știrbei, Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Virginia Thomas, Smaranda Brăescu, Victoria Comșa, Mara Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Maria Nicolae și Stela Huțan.
Despre aviatoarele românce, eroine pe Frontul de Est în cel de-al Doilea Război Mondial, s-a scris mult, subiectul a fost însă adus din nou în actualitate recent de istoricul Daniel Focșa, care a publicat cartea ”Escadrila Albă, o istorie subiectivă” (București, Editura Vremea, 2008; ediția a doua, Iași, Editura Institutul European, 2013). Marea șansă a istoricului a fost de a le mai prinde în viață pe câteva dintre aviatoare.
Mariana Drăgescu, Nadia Russo și Stela Huțan-Palade sunt cele trei femei-pilot ale Escadrilei Albe pe care Focșa le-a intervievat, a fost la ele acasă, a primit de la ele informații prețioase și fotografii din vremea misiunilor de război.
Așa aflăm că Mariana Drăgescu a urmat Școala de pilotaj ”Mircea Cantacuzino” de la Băneasa și a obținut brevetul de pilot în 1935. A avut bucuria de a o cunoaște pe celebra Smaranda Brăescu, dar și pe scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupéry, care a venit la București în 1936.
După război, a lucrat ca instructor de zbor la Ghimbav pentru trei ani. Apoi s-a retras din aviație. Cazul ei este unul fericit.
În schimb, Nadia Russo, după instaurarea comunismului, a fost acuzată de spionaj, pentru care a executat 6 ani de închisoare. După terminarea războiului, Stela Huțan, cea de-a treia eroină intervievată de Daniel Focșa, povestește cum a fost instructor de zbor până în 1953 și cum după aceea nu și-a mai găsit locul în cadrul forțelor aeriene.
După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor care nu muriseră pe front a fost închisoarea și deportarea sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea.
”Te cutremuri încă, după atâtea zeci de ani, la aflarea riscurilor pe care le-au luat și îndurărilor fizice pe care le-au suportat până pe frontul îndepărtat din Kuban sau deasupra infernului de la Stalingrad. Citiți aceste povestiri atât de vii, pe care autorul a avut inteligența și delicatețea să le redea în chiar cuvintele venerabilei eroine. Scene de pomină ca acea aterizare forțată în spatele frontului, în câmp, în stepă, cu riscul apariției unor partizani… Femeie-pilot încercând disperată să repare singură avaria când apare, în amurg, ca un deus ex machina, automobilul unui ofițer de artilerie care o ajută să repare motorul pentru a decola din nou înainte de noapte! Și câte altele, sub ploi, ninsori, viscole. Te minunezi”, scria Neagu Djuvara în prefața cărții lui Focșa.
În anul 2004, în Studioul Cinematografic al Armatei Române, regizorul Șerban Creangă a realizat documentarul ”Escadrila Albă”, făcând astfel un act de reparatoriu în memoria femeilor care au pilotat avioane pe timp de război și au adus în țară soldații răniți.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
