Grupul artistic „Nino Nino” a continuat şi săptămâna aceasta seria întâlnirilor din cadrrul proiectului „Clubul de vacanţă”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila în colaborare cu Asociaţia Culturală Leviathan.
Parte din acest proiect este şi Atelierul „Nino Nino” loc în care copiii s-au întâlnit pentru a sta de vorbă cu prozatorul brăilean Lică Barbu, pe diverse teme cultural-educative, dar şi pentru a-şi pune în valoare aptitudinile artistice prin născocirea unor diferite teste.
Vineri, 30 iulie 2021, tema discuţiilor a fost „Mens sana in corpore sano” din care copiii au înţeles că în societatea de azi e foarte greu să ai o minte sănătoasă sau un corp sănătos.
„Dezbaterea a început încă de pe drumul spre bibliotecă. Dat fiind că sunt câţiva copii care locuiesc aproape de mine, mergem împreună la întâlnire şi pe drum discutăm detalii referitoare la tema propusă. Cu această ocazie copiii mă provoacă să le mai spun şi câte o poveste din cartea Lumea lui Licuţă. Noroc că autobuzul ajunge repede şi povestea rămâne în aer pentru data… «aviatoare». Important este să citim, să ne informăm, să intrăm cât mai des în bibliotecă şi vom avea minte sănătoasă, corp sănătos şi un chip frumos.
Educaţia de azi se rezolvă simplu, prin joacă şi prin implicare necondiţionată a educatorilor, iar copiii vor intra în aceste jocuri educative ca în adevărate sorburi de cunoaştere”, ne-a declarat Lică Barbu, coordonatorul proiectului „Zâmbetul Uneşte”.
După discuţia „sănătoasă”, necesară corpului uman, s-a trecut la un joc inventat pe loc. Un fel de 2 în 1. Adică, fiecare copil trebuia să joace dublu rol, improvizând o discuţie între un cumpărător şi un vânzător.
Cu puţină imaginaţie, copiii prezenţi la atelier au intrat în joc şi au răspuns admirabil la arta improvizaţiei de râdea şi Fănuş Neagu prezent în fotografiile aflate în bibliotecă.
Seria reportajelor filmate „Eu, tu şi Brăila”, începută cu doi ani în urmă, a ajuns la ediţia a şaptea şi va continua atâta timp cât va exista proiectul „Zâmbetul uneşte”.
Am mai subliniat că această activitate jurnalistică este un joc educativ, copiii îşi asumă responsabilităţi, comunică şi socializează cu brăilenii, învaţă despre urbea lor, le place foarte mult să-i abordeze cu întrebări pe trecători. Din păcate, mulţi cetăţeni brăileni nu sunt receptivi la aceste reportaje şi am aflat cauza: le este teamă că nu ştiu să răspundă corect la întrebările copiilor şi evită aparatul de filmat.
Aşa s-a întâmplat și sâmbătă, 31 iulie 2021, în Parcul Monument, unde grupul „Nino Nino” i-a luat la întrebări pe trecătorii din parc, cerându-le să răspundă la una dintre cele două întrebări pregătite din timp:
- Cine a fost Codin şi care scriitor brăilean a scris o poveste despre el?
- De unde vine cuvântul ,,mişto”?
Ce a ieşit, puteţi afla din videoclipul atașat acestui articol, videoclip realizat din filmările pe care le-am realizat în parc. Ne cerem scuze pentru calitatea filmărilor care au fost făcute cu mijloace tehnice rudimentare, dar şi de stângăcia copiilor care s-au cam bâlbâit pe ici, pe colo.
Importantă este intenţia, pentru ca aceşti copiii să se simtă bucuroşi că fac ceva inedit şi că învaţă în joacă despre lumea în care trăiesc.
„Clubul de Vacanţă” se încheie săptămâna viitoare şi sperăm într-o întrevedere cu Primarul Brăilei, în funcţie de aprobarea Primăriei Brăila.
Şi mai sperăm că noii înscrişi la grupul „Nino Nino” vor rămâne la noi şi noi activităţi. Cum ar fi concursul „Caută comoara” unde cele două echipe, Amazoanele şi Sirenele, trebuie să caute o comoară cu ajutorul unor hărţi pe care Cristina-Anamaria Paraschiv şi Lică Barbu le conturează pe nişte trasee din parcul Grădina Mare.
Într-un final, comoara va fi…
Dar asta atunci, când începe aventura căutărilor de comori.
https://www.youtube.com/watch?v=loLYvcfbd-s
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
https://www.youtube.com/channel/UCmkAUJKMxL4VjfZyjcIPkhA
Pagina de facebook a proiectului
Volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.