Prof. Dr. Ioan Iacob – 70
La data de 29 mai 2021, Fundaţia Culturală HESPERUS (între membrii fondatori fiind unul dintre pionierii Radiofoniei Româneşti, Ing. I. C. Florea, Secretarul General al revistei Radio UNIVERSUL, C. D. Constantinescu, poeta şi traducătoarea Maria Urbanovici, redactorul RTV Ioan Ion Diaconu, profesoara Daniela Marin, realizatoarea Radio şi dramaturgul Pușa Roth, Dr. Ec. Ion Corbu, Dr. Ing. Ileana Tipuriță, regizorul Nicolae Corjos ş.a.) va aniversa trei decenii de existenţă.
La finalul Adunării Generale de înfiinţare a acestei fundaţii (care şi-a propus promovarea valorilor culturale româneşti şi a valorilor culturii universale) din Sala Studio (denumirea din 1991) a Teatrului „C. I. Nottara”, actorul Adrian Pintea a oferit un recital din lirica poetului Mihai Eminescu.
La ediţiile „Zilelor Hesperus”(organizate în colaborare cu prestigioase licee şi instituţii de artă şi cultură din România) au participat ambasadorii Japoniei, Portugaliei, Braziliei, Finlandei, Republicii Cehe, Bulgariei, Consulul General al Australiei la Bucureşti, ataşaţi culturali şi de presă, invitaţi din Italia, Elveția, Germania, Grecia, Marea Britanie şi S.U.A., personalităţi din domeniul artei şi culturii.
Cel mai recent demers al fundaţiei este legat de Proiectul transatlantic EMINESCU – POE (inspirat de un concept întâlnit în documentarea pentru teza de doctorat Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe (o premieră în literatura universală, a profesorului Ioan Iacob, Preşedintele Fundaţiei Hesperus care, pe 29 mai 2021, va împlini şapte decenii de existenţă), proiect ce va fi realizat în colaborare cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Preşedinte Doru Dinu Glăvan, a unor personalităţi de pe ambele maluri ale Atlanticului şi a unor parteneri media (între care am aminti publicaţia online Mangalia News, Director General, profesorul Traian Lupu şi Televiziunea Artpres.ro, Director Marius Iordan).
Proiectul este sprijinit şi de Excelenţa Sa domnul Călin Humă, Consul Onorific al României la Winchester, Marea Britanie.
Pe 29 mai 2021, Fundaţia Culturală Hesperus va lansa şi publicaţia online The News Correspondent Chapeau /Romanian British Journal/„Pălăria corespondentului de ştiri”/„Jurnal româno britanic”, publicaţie ce a generat emisiunea de televiziune cu acelaşi nume, ce va fi lansată de Artpres.ro pe 28 mai 2021.
Dar cea mai mare provocare pentru Fundaţia culturală HESPERUS va fi lansarea – împreună cu Artpres.ro – a unui canal de televiziune româno-britanic, ce va emite 24 de ore din 24, proiect la care îşi aduce contribuţia şi Maia Morgenstern (care a acordat recent un amplu interviu televiziunii Artpres.ro).
Proiectul acestui canal de televiziune va fi promovat – afirmă Excelenţa Sa domnul Călin Humă, Consul Onorific al României la Winchester, Marea Britanie – în mediul diplomatic şi de afaceri din România şi din Marea Britanie.
Prof. Dr. Rusalin Işfănoni
Secretar General al Fundaţiei Culturale HESPERUS