Spiritul de echipã se deosebește net de spiritul de grup. Pe lângă afinități elective, primul presupune și o solidaritate în planul practic al acțiunii. Înțeles în acest fel, spiritul de echipă are întotdeauna consecințe sociale faste. În epoca noastră, a strictei specializări, munca în echipă a devenit aproape obligatorie. Într-un singur domeniu, cunoștințele s-au diversificat într-atât încât un singur om nu poate cuprinde totul. Lucrul în echipă este o necesitate de prim ordin în sfere ale activității care se bazează pe colaborarea între specialiști, de la cercetarea științifică la cele mai puțin bănuite, ca, de exemplu, presa. Sincopele produc în cel mai fericit caz perturbări, când nu duc de-a dreptul la eșec.
La prima vedere, s-ar crede că spiritul de grup are comun cu spiritul de echipă solidaritatea de principii, atitudini, interese. Dacă ar fi așa, diferențierea s-ar dovedi imposibilă, termenii ar fi sinonimi. În realitate, spiritul de grup este cu totul altceva. Oameni de valoare sau – mai des – indivizi mediocri se adună în funcție de interese meschine. Nu ideile comune îi călăuzesc, aceasta este doar masca afișată cu vizibil efort de disimulare. Uneori nici nu se mai obosesc să proclame principii sau atitudini la adăpostul cărora să-și ascundă adevăratele intenții. ”Cine nu e cu noi e împotriva noastră” rămâne deviza sfântă a celor adunați în mica fortăreață a spiritului de grup. De acolo ei trimit la început drăguțe obuze în direcția tuturor celorlalți. Ochesc exact, dar tirul de artilerie nu e suficient, gașca nu se poate mulțumi cu atacul pozițional. Are nevoie de spațiu de acțiune pentru a pregăti minuțios și diabolic asaltul, lovitura de grație pe care o va da adversarului. Iar adversar este pentru cei reuniți în grupuri și grupulețe oricine nu li se atașează făcând dovada limpede a adeziunii. Rob al interesului, spiritul de grup exclude chiar și neutralitatea.
Vezi arhiva rubricii Sine qua non
