Coranul, cartea sfântă a islamului, reprezintă unul dintre textele fundamentale ale istoriei universale, exercitând o influență profundă și firească asupra civilizației musulmane, de la literatură și filosofie până la artele plastice. Mai puțin evident, dar la fel de semnificativ, este faptul că textul coranic a constituit o lectură de interes pentru numeroși intelectuali, oameni de cultură și scriitori nemusulmani, care au descoperit în el o sursă de inspirație estetică, morală și spirituală. Ca urmare, ecourile Coranului se regăsesc, în grade și forme diferite, și în literatura europeană, inclusiv în cea rusă. În cele ce urmează, ne propunem să prezentăm succint influența Coranului asupra literaturii ruse și occidentale, folosindu-ne în acest sens de câteva studii de caz relevante.
Interesul manifestat de scriitorii și intelectualii ruși față de Coran și, mai larg, față de islam este bine documentat. Personalități de prim rang ale literaturii ruse, precum Feodor Dostoievski (1821–1881) și Lev Tolstoi (1828–1910), au manifestat un interes autentic pentru religia islamică și pentru textul coranic, pe care l-au privit nu doar ca document religios, ci și ca sursă de reflecție filosofică și spirituală. Astfel, într-o scrisoare adresată fratelui său la 22 februarie 1854, Dostoievski îi solicita să-i trimită câteva lucrări fundamentale, între care și Coranul: „Trimite-mi Coranul, Critica rațiunii pure a lui Kant și, dacă poți cumva, nu pe cale oficială, trimite-mi neapărat Hegel și, îndeosebi, cartea sa, Istoria filosofiei. Cu acestea, întregul meu viitor e întregit!” Asocierea Coranului cu operele fundamentale ale filosofiei europene sugerează locul pe care scriitorul îl atribuia acestui text în propria sa formare intelectuală, mai ales datorită afirmației: „Cu acestea, întregul meu viitor e întregit!”
Interesul lui Lev Tolstoi pentru islam a fost și mai explicit decât la Dostoievski. În jurnalul său din anul 1909, acesta consemna următoarea reflecție: „Întotdeauna am respectat mahomedanismul. Mahomedanismul, așa cum este el, este mai presus decât doctrina bisericească […] Mahomedanii nu au alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Mahomed este proorocul lui. Nu există dogme, nici taine. Care religie e mai bună: ortodoxia sau mahomedanismul? Pentru mine e clar că mahomedanismul este mai bun. Mahomedanismul m-a ajutat foarte mult.” Aceste însemnări ilustrează nu doar aprecierea lui Tolstoi pentru islam, ci și modul în care scriitorul percepea simplitatea și caracterul profund monoteist al doctrinei islamice.
Cu toate acestea, dacă interesul pentru Coran și islam este evident la numeroși autori ruși, influența directă și recognoscibilă a textului coranic asupra creației literare se manifestă cel mai pregnant în opera marelui poet Alexandr Pușkin (1799–1837). Prin ciclul Imitațiile Coranului (Подражания Корану) sau Coranele, Pușkin oferă unul dintre cele mai reprezentative exemple de receptare creatoare a Coranului în literatura rusă, transformând motivele, imaginile și discursul coranic într-o expresie poetică originală.
Ciclul Imitațiile Coranului debutează cu un poem inspirat de Surele 89 și 93 din Coran. Mai întâi, vom oferi o traducere proprie a poemului realizată printr-un intermediar englez:
„Jur pe cel par și pe cel impar;
Jur pe sabie și pe lupta cea dreaptă;
Jur pe luceafărul dimineții,
Jur pe rugăciunea de seară:
Nu, nu te-am părăsit.
Oare pe cine, din dragoste pentru creștetul său,
L-am călăuzit către un adăpost al liniștii
Și l-am ascuns de prigoana ochilor iscoditori?
Oare nu Eu ți-am dat să bei, în ziua setei,
Din apele pustiului?
Oare nu Eu ți-am înzestrat limba
Cu o putere măreață asupra minților oamenilor?
Prinde curaj, așadar, și disprețuiește înșelăciunea;
Urmează cu seninătate calea adevărului;
Iubește-i pe orfani și propovăduiește Coranul Meu
Întregii făpturi care tremură.”
Comparați poemul cu primele cinci versete din Sura 89 și cu Sura 93:
„Pe zori! Pe cele zece nopți! Pe cel pereche și pe cel nepereche! Pe noapte când se împuținează! Este oare acesta un jurământ pentru cel cu cuget dăruit?” (Sura 89, „Al-Fajr”, 1–5)
„Pe lumina zilei! Pe noaptea ce învăluie pământul! Domnul tău nici nu te-a părăsit şi nici nu te-a urât! Pentru tine, mai bună va fi Viaţa de Apoi decât Viaţa de Acum! Din darurile Sale Domnul tău îţi va dărui, iar tu mulţumit vei fi. Nu te-a aflat El orfan şi te-a adăpostit? Rătăcitor te-a aflat şi te-a călăuzit? Sărac te-a aflat şi te-a îmbogăţit? Orfanul, tu să nu-l oropseşti! Cerşetorul, tu să nu-l alungi! De harul Domnului tău, necurmat să povesteşti!” (Sura 93, „Ad-Duha”, 11 versete)
Spațiul nu ne permite să oferim mai multe exemple, rezumându-ne doar la a-i invita pe cititori să citească opera lui Pușkin, dar și studiile care s-au scris despre aceasta.
Un alt autor rus a cărui creație poetică reflectă în mod evident influența Coranului este Ivan Bunin (1870–1953), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1933. Interesul său pentru motivele și simbolistica islamică se regăsește în numeroase poeme inspirate de textul coranic. Un exemplu reprezentativ îl constituie poemul Avraam, conceput sub influența episodului relatat în Sura 6 („Al-Anʿam”, versetele 74–79), referitor la căutarea lui Dumnezeu de către profetul Avraam prin contemplarea stelei, a lunii și a soarelui. În continuare, oferim traducerea în limba română a acestui poem:
„Avraam era în pustiu, într-o noapte întunecată,
Și a văzut o stea pe cer.
«Acesta este Domnul meu!», a rostit el. Dar la miezul nopții
Steaua a apus, iar lumina ei s-a stins.
Avraam era în pustiu înainte de revărsatul zorilor
Și a văzut luna ridicându-se.
«Acesta este Domnul meu!», a rostit el. Dar luna
S-a stins și a apus asemenea unei stele.
Avraam era în pustiu în zorii dimineții
Și și-a întins cu bucurie mâinile către soare.
«Acesta este Domnul meu!», a rostit el. Dar soarele
Și-a încheiat ziua și a coborât în noapte.
Iar Dumnezeu i-a arătat lui Avraam calea cea dreaptă.”
Se poate afirma că inspirația spirituală și retorica specifice Coranului nu i-au atras doar pe Alexandr Pușkin și Ivan Bunin, ci au exercitat o influență considerabilă asupra unui număr însemnat de poeți și scriitori ruși. Printre aceștia se numără Gavrila Derjavin (1743–1816), Mihail Lermontov (1814–1841), Feodor Tiutcev (1803–1873), Iakov Polonski (1819–1898), Lukian Iakubovici (1805–1839), Konstantin Balmont (1867–1942), precum și alți reprezentanți ai literaturii ruse.
În literatura germană, Johann Wolfgang von Goethe (1749–1832) ocupă un loc privilegiat printre scriitorii care au manifestat un interes profund pentru islam și pentru Coran. Fascinația sa pentru spiritualitatea și cultura islamică își găsește expresia cea mai reprezentativă în volumul West-östlicher Divan (Divanul occidental-oriental), considerat una dintre capodoperele sale. Lucrarea cuprinde numeroase poeme inspirate de teme, motive și imagini coranice, reinterpretate într-o manieră originală și integrate în propria sa viziune poetică asupra dialogului dintre Orient și Occident. Un exemplu sugestiv în acest sens îl constituie poemul de mai jos, inspirat de versetele 115 și 142 din Sura 2 a Coranului:
„Al lui Dumnezeu este Răsăritul,
Al lui Dumnezeu este Apusul!
Ținutul de la miazănoapte și cel de la miazăzi
Se odihnesc în liniștea mâinii Sale.”
În literatura franceză, interesul pentru islam și pentru Coran s-a manifestat la numeroși scriitori, dintre care se remarcă Alphonse de Lamartine (1790–1869) și Victor Hugo (1802–1885). Acesta din urmă a compus mai multe poeme inspirate de textul coranic, valorificând teme escatologice și imagini specifice revelației islamice. Un exemplu reprezentativ îl constituie poemul Verset du Koran, inspirat de Sura 99 („Al-Zalzalah”, „Cutremurul”), în care este evocată Ziua Judecății și răsplata faptelor oamenilor. Redăm mai jos o traducere în limba română a acestui poem:
„Pământul se va cutremura cu un cutremur adânc,
Iar oamenii vor spune: «Ce are oare?» În clipa aceea,
Ieșind din întuneric în mulțime, asemenea șerpilor,
Morții vor veni, palizi, ca să-și privească faptele.
Cei care au săvârșit răul, fie și cât greutatea unei furnici,
Îl vor vedea, iar Dumnezeu le va fi mai puțin binevoitor;
Cei care au făcut binele, fie și cât greutatea unei muște,
Îl vor vedea, iar Satana le va fi mai puțin înfricoșător.”
În literatura de limbă engleză, atât în spațiul britanic, cât și în cel american, se întâlnesc numeroși autori a căror creație reflectă, în grade diferite, influența lecturii Coranului. Printre aceștia se numără eseistul și filosoful american Ralph Waldo Emerson (1803–1882), ale cărui preocupări pentru religiile și tradițiile spirituale ale Orientului includ și referințe la islam și la textul coranic.
Un exemplu deosebit de interesant îl constituie Edgar Allan Poe (1809–1849). Cel mai amplu poem al său, Al Aaraaf, alcătuit din 422 de versuri, își ia titlul de la Sura a 7-a a Coranului, „Al-Aʿraf”, termen care desemnează, în tradiția islamică, locul situat între Paradis și Iad. La rândul său, Sir Edwin Arnold (1832–1904) a valorificat teme și motive coranice în volumul Pearls of the Faith, care reunește poeme inspirate din spiritualitatea islamică și include o selecție de versete coranice comentate și transpuse poetic de autor. De asemenea, Amherst Daniel Tyssen (1843–1930) se numără și el printre autorii de limbă engleză care au cultivat inspirația coranică în creația lor poetică, contribuind astfel la receptarea literară a temelor și imaginilor specifice tradiției islamice în spațiul anglofon.
Exemplele menționate evidențiază faptul că receptarea Coranului în literatura rusă și occidentală nu poate fi redusă la simple împrumuturi tematice sau stilistice. În numeroase cazuri, textul coranic a constituit un reper, oferind autorilor noi perspective asupra condiției umane, a raportului dintre om și divinitate și a marilor teme universale ale existenței. Din această perspectivă, influența Coranului reprezintă una dintre expresiile cele mai elocvente ale dialogului intercultural dintre Orient și Occident și confirmă statutul său de operă cu o semnificație literară și spirituală universală, capabilă să inspire creația artistică dincolo de diferențele de limbă, cultură și religie.
(1) Feodor Dostoievski, Scrisori, vol. I, trad. Leonte Ivanov, Iași, Editura Polirom, 2018, pp. 267–268.
(2) Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907–1910), trad. Elena Drăgușin-Richard, București, Humanitas, 2022, pp. 243–246.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Arnold, Edwin, Pearls of the Faith; or, Islam’s Rosary: Being the Ninety-Nine Beautiful Names of Allah (Asma-el-Husna), with Comments in Verse from Various Oriental Sources, New York, B. Alden, Publisher, 1883;
Blin, Louis, Victor Hugo et l’islam, Paris, Éditions Erick Bonnier, 2023;
Dostoievski, Feodor, Scrisori, vol. I, trad. Leonte Ivanov, Iași, Editura Polirom, 2018;
Einboden, Jeffrey, The Islamic Lineage of American Literary Culture: Muslim Sources from the Revolution to Reconstruction, Oxford, Oxford University Press, 2016;
Goethe, Johann Wolfgang von, West-Eastern Divan in Twelve Books, trad. Edward Dowden, London, J. M. Dent & Sons Ltd., 1914;
Poe, Harry Lee, Edgar Allan Poe: An Illustrated Companion to His Tell-Tale Stories, New York, Metro Books, 2008;
Sh’hadeh, Yousef, The Koran in the Poetry of Alexander Pushkin and Ivan Bunin: Inspiration, Citation and Intertextuality, in Folia Orientalia – Bibliotheca, vol. I, 2018, pp. 167–179;
Tolstoi, Lev, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907–1910), trad. Elena Drăgușin-Richard, București, Humanitas, 2022;
*** Coranul, trad. George Grigore, București, Editura Herald, 2018.
