Pe 15 ianuarie 1918 se anunţă oficial redeschiderea Academiei de Înalte Studii Comerciale (actuala ASE), ceremonia organizându-se la începutul lunii februarie. În 7 februarie 1918, ziarul ”Lumina” consemnează:
“Din partea autorităţilor militare au asistat dl. baron von Welser, consilier intim, şeful statului administrativ; dl. consilier de stat dr. Kuhn, dl. ofiţer delegat cu serviciul la ministerul instrucţiunii publice şi un ofiţer delegat de la comandatură.”
În 1918, rectorul ASE se numea Eugen Ludwig (febr. 1918 – febr. 1919) – expert în chimie –, îi succeda lui Anton Davidoglu, profesor la catedra de calcul integral şi diferenţial. În cuvântul prezentat în Aulă, profesorul Ludwig a vorbit despre rolul instituţiei în construirea unui stat puternic:
“Universităţile sînt instituţii pur culturale unde se învaţă ştiinţa pentru ştiinţă, pe când Academiile Comerciale predau ştiinţa spre a avea o aplicare practică apreciind orice factor cultural important care poate fi de folos pe tărâmul economic. Aici ştiinta nu se cultivă numai spre a satisface dragostea de ştiinţă, ci e menită să dea rezultate practice imediate.
Un viitor om de afaceri iese din această facultate şi cu cunoştinţele ce-i vor fi necesare profesiei sale, dar şi cu o înaltă educaţie, ceea ce este de un mare folos general.”
In aceeaşi zi, profesorul C. C. Arion, fost ministru al instrucţiunii publice, declama în plenul întrunirii:
”În împrejurările prin care trecem, deschiderea unei şcoli de studii înalte are o deosebită însemnătate.
Războiul a întrerupt şcoala […]. A reîncepe o viaţă ştiinţifică este o operă de un interes capital pentru tineret, pentru profesori, pentru noi toţi […]. Războiul de azi este, negreşit, o cotitură decisivă a istoriei moderne, din care vor ieşi directive noi şi pentru gândirea omenească şi pentru politica poporului […].
Să înveţi, să-ţi deschizi mintea tuturor ideilor, să ai la şcoală acea curiozitate de care vorbeşte Platon, « căci ea face minuni, căci ea transformă şi ea creează!».
La ce bun îşi ziceau cei mai mulţi dintre tineri? Nu se fac astfel milioanele!
Milionarii în cinstea cărora se închinau atâtea capete, milionarii care deţineau puterea politică şi socială nu prea cunoscuseră curiozitatea creatoare a divinului Platon.
Pentru cei mai mulţi studenţi, şcolile înalte nu erau destinate decât să le dea o diplomă, adică cheia care le deschide uşa unei cariere – se pornea apoi vânătoarea pentru găsirea unui protector bun şi nu mai rămânea tineretului decât să se dezbrace de orice scrupul şi viitorul îi era asigurat […]. Da, s-a asigurat viitorul clienţilor şi s-a pierdut viitorul ţării!”.
Pentru ce luptau românii, fie că se aflau în zona de ocupaţie, fie în zona liberă?
Doreau pace, unitate, recunoaşterea graniţelor, revenirea Basarabiei la teritoriul-mamă şi alipirea Transilvaniei la ţară, doreau mai puţină corupţie, mai puţini analfabeţi, creşterea calităţii din învăţămânul rural.
Într-un interviu acordat ziarului ”Lumina” din 25 aprilie 1918, profesorul Simion Mehedinţi, la acea dată, minstru al instrucţiunii publice în zona ocupată, susţinea descentralizarea învătământului, înmulţirea şcolilor normale, atragerea copiilor de ţărani către şcoli secundare şi licee prin acordarea de facilităţi, o mai mare atenţie acordată oamenilor, nu legilor:
“Lucrul de căpetenie deci sunt oamenii. Cea dintâi grijă va fi să alegem pentru toate însărcinările pe cei mai vrednici dintre membrii corpului didactic, ţinând seama de însuşirile lor ca profesori şi educatori ai tineretului. O lume nouă nu putem crea, dar din ceea ce este, se cade să alegem pe cei mai de preţ.”
Simion Mehedinți mai dorea înfiintarea de şcoli judeţene pentru preoţi, învăţători, notari, conducători de obşti ai căror absolvenţi să se specializeze ulterior în instituţiile statului.
La nivelul anului 1918, după aproape doi ani de război şi doi de neutralitate, situaţia educaţiei naţionale nu era una prea fericită. Legea lui Take Ionescu pentru organizarea învătământului primar (1893) şi Legea lui Spiru Haret de reformare a învăţământului secundar şi superior (1898) necesitau modernizări şi actualizări. Greu încercaţi de lupte interne şi externe, vor reuşi profesorii şi administratorii români să gândească un sistem educaţional coerent şi performant? Vom afla în episoadele următoare.
Mirela Nicolae este realizator la Radio România Cultural.
Vezi: Arhiva rubricii 100 de ani de școală națională de Mirela Nicolae
