Pentru înfrumusețarea grădinilor se utilizau soiuri de plante autohtone, precum și unele aduse, contra unor sume considerabile, din diferite părți ale lumii. Expozițiile de flori exotice „pentru doritorii florilor și pentru botaniști” ofereau prilej pentru alte achiziții.
De obicei, „floretul” se compunea din „tilipane” (lalele), „zambile bătute”, „micșunele înfoiate”, garoafe, „mușcate crețe”, „vioale”, și multe altele, flori dispuse fără o ordine aparentă alături de verdeața abundentă, ierburi aromatice și „pomet”. Dintre toate florile cultivate, trandafirii făceau frecvent obiectul unor colecții, fiind căutați pentru valoarea lor estetică etc. Petalele rozelor mai intrau în componența unor rețete medicale, cosmetice și, în special, în componența reginei dulcețurilor. Cea mai cunoscută grădină de trandafiri din București era cea a preotului Ilie de la Cotroceni, amenajată în 1869. Creația preotului părea „un model imaginar al grădinii paradisiace”, cu peste opt sute de roze, viță-de-vie, plopi, cireși, flori de câmp, bolți de coacăze și o sută de stupi.
Iarna, reprezentanții elitei sociale își delectau simțurile în sere și oranjerii. În „florării” creșteau plante utilizate în scop decorativ, pentru parfumarea încăperilor, în alimentaţie şi în profilaxia unor boli. Inventarul exprimă o diversitate exuberantă: lămâi, portocal, dafin, leandru, smochin, aloe, mirt, arbore de jad, verbină, iasomie, trandafir, garoafă, maghiran, rozmarin, crizantemă, passiflora, crin, anghinare, ridichi de lună, andive, salată etc.
Tot Ulysse de Marsillac observa compromisul pe care Bucureștiul trebuie să-l facă pentru a deveni un oraș modern, jertfind natura pe altarul proiectelor urbanistice: „Când am venit prima oară la București, pitorescul domnea fără rival. Cât era de frumos bătrânul oraș, cu casele lui turcești, grădinile umbroase, străzile sinuoase și populația pestriță care se înghesuia pe promenadele publice în zilele de sărbătoare […], adică în toate zilele anului! Era o sărbătoare și pentru ochi haosul acela de verdeață, unde veneau fără teamă mii de păsări și de unde se auzeau fără încetare cântecul lăutarilor și strigătele vesele ale unui popor născut pentru a se distra. Toate acestea tind să dispară și vom avea curând, după cum merg lucrurile, un oraș drept, rece și insipid la fel ca toate orașele moderne.” („Le Journal de Bucarest”, 1876). Și ce dreptate avea reputatul jurnalist!
Sursa: Muzeul Municipiului București
