„Florilegiul gândurilor” de Cornelia Bartels

42
Francisco de Goya, „Adevărul, Timpul și Istoria”
Francisco de Goya, „Adevărul, Timpul și Istoria”

sigla rubricii decupaje cornelia bartelsDe fapt, aș putea spune la fel de bine, și s-ar potrivi cu ceea ce am de gând să scriu de astă dată în Decupaje, „potpuriul  gândurilor”, pentru că, trebuie să recunosc, ele năvălesc spre mine, mă înconjoară ondulându-se  într-un vals melodios. Nu pot să rămân indiferentă în fața ispitei de a mă lăsa legănată de nostalgia muzicii gândurilor revenite în jurul meu, de dansul unduios al aducerilor-aminte în care sunt deodată cuprinsă. Pașii gândurilor însoțesc muzica aceea interioară, conduși de ritmul nostalgic al muzicii timpului trecut care a săpat în partitura vieții mele felurite note muzicale, adunate, la sfârșit, într-un adevărat potpuriu de gânduri și sentimente, pe care încerc să-l fredonez acum scriind…

Timpul trece însoțit fie de o muzică aparte, pe care numai eu o pot auzi, fie petrecut într-o tăcere dureroasă și de nepătruns. El trece peste întâmplările zilei oricum. Nu-l poți opri, așa cum nu aș putea opri o placă de patefon, ridicând doar acul din mișcarea ei rotundă, ondulată. Timpul rămâne deasupra tuturor întâmplărilor, copleșindu-mă, orice aș face, el este cel care mă cheamă, mă domină și-mi însoțește faptele cotidiene, gândurile zilelor și nopților nedormite. Dăm limbile ceasului înapoi sau înainte, doar din dorința de a schimba scurgerea timpului, dar el rămâne cu aceeași perseverență în măsurarea timpului dăruit ție de Zeul Timpului, Chronos. Ceasul îl marchează doar, îl ordonează între acele secundelor, minutelor și orelor ce-mi sunt hărăzite să le petrec zi de zi, noapte de noapte. Cadranul ceasului măsoară în tic-tacul lui sacadat doar scurgerea orelor, dar timpul nu are minute, secunde, ore desenate pe un cadran, timpul are clipe, momente, la care uneori te oprești ceva mai mult din dorința de a le prelungi, a le savura, a te bucura de ele. „Timpul este un vânt iute, întrucât fiecare oră aduce ceva nou… dar cine poate înțelege și măsura suflarea lui grăbită, misterul și căile sale?”, se întreabă Paracelsus. Ce să-i răspund? Mă străduiesc să-l opresc, să-l păstrez alături de mine mai mult timp dar, zadarnic. Timpul rămâne insensibil în fața dorințelor mele. Poate de aceea, de la un timp încoace, conversez din ce în ce mai des cu el, în clipele de răgaz sufletesc. Doresc să-l aflu, să-l cunosc, doresc să-l personific, să-l identific și să mi-l fac prieten. Ah, așa cum spunea Charles Caleb Coton: „Timpul, leagănul speranței. Înțelepciunea merge înaintea lui, oportunitatea odată cu el, iar remușcările după el.” Așadar, fără nicio remușcare, trebuie să mă grăbesc și să folosesc din plin scurtul timp care mi-a mai rămas pe cadranul vieții. Doar atât îmi mai doresc să împlinesc. Mult? Puțin? Un proverb grecesc mă lămurește: „Bătrânețea și timpul ne învață toate cele”, iar Thomas Mann se apropie de mine șoptindu-mi: „Timpul liniștește și lămurește. Nicio stare sufletească nu poate rămâne neschimbată de-a lungul timpului”…

Între timp, plină de elan, am cules alte 250 de citate despre timp, aparținând marilor gânditori și scriitori din lumea întreagă, preocupați și ei de problema timpului, și pe care i-am invitat la o spontană întâlnire peste timp, la o discuție despre timp, și care mi-au încredințat mărturisirile și  gândurile lor adunate în jurul acestei teme. Am citit și răscitit multe dintre citatele găsite, pătrunzând împreună cu ele și mai mult în sufletul timpului, și care m-au ajutat să-l înțeleg ceva mai bine. Citatele adunate și selectate aici îmi completează șirul gândurilor care mă înconjoară și pe care doresc să le citez, ca într-o conversație directă cu timpul la care vă invit și pe voi alături de mine…

Dar mai întâi să explic ce înseamnă florilegiu? Este o culegere antologică de fragmente literare, este o selectare de lucruri remarcabile, este o crestomație. Este exact ce îmi doresc și ce mi-am propus să fac în ritmul tic-tacului, să-mi selectez cu grijă nu numai gândurile ci și lucrurile remarcabile pe care le-am întâlnit în căutarea mea despre tainele timpului, încercând să descifrez alături de invitații mei taine tăinuite, încă nedezvăluite. De aici și „Florilegiul gândurilor” mele care mă îndeamnă să o fac acum, la despărțirea de octombrie, în umbra umerilor desfrunziți ale toamnei, aplecați în fața vânturilor iernii, dar și în momentul întoarcerii acelor ceasornicului cu o oră înapoi, petrecut cu câtva timp în urmă. O oră furată din timpul toamnei care a mai rămas și care galopează spre finalul cursei ei anuale, în întâmpinarea iernii. Furăm o oră ceasornicului, dăruindu-ne nouă o oră?!… „Suntem păcăliți, ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră, sau că e șase – ca și cum asta ar avea vreo importanță. Important e faptul că Timpul nostru, așa-zis al Vieții, e un Timp al Morții”, afirma Mircea Eliade. Când eram copil nu am trăit acest furtișag  de ore și totul era în perfectă ordine așa cum Timpul hotăra! Dar, vorba lui Seneca: „Timpul vindecă ceea ce rațiunea nu este în stare” și chiar Francoise d’Ambroise concluziona: „Timpul este medicul obișnuit al tuturor maladiilor spiritului”, așa că încercăm să ne vindecăm și să ne reobișnuim cu noua măsurare a timpului, străduindu-ne să ne reglăm tic-tacul inimii ceasului interior, până la o nouă reglare. Deh! Ne supunem, vrând-nevrând, unor legi care vor să stabilească o altă măsură a scurgerii nisipului clepsidrei noastre interioare. Rezultatul? O degringoladă costisitoare pe care trebuie să o străbatem de la un timp încoace. Numai Hugo a rămas fidel ceasului lui interior și cere să fie scos la plimbare exact la aceleași ore ca înainte, nerespectând nicio schimbare, iar eu încerc să nu mai pierd nici măcar un minut din viața mea pentru cei care mint sau doresc să manipuleze, așa cum spunea Vasile Ghica: „Timpul fără dragoste este putred” și-mi voi continua conversația mea cu timpul, cu multă dragoste, cu toate că timpul este indiferent cu noi și nu-i pasă dacă am făcut ceva cu el, cât l-am avut… Victor Hugo considera că: „Timpul curge din noi ca dintr-o clepsidră cu nisip, dar noi nu simțim fuga asta, mai ales în unele clipe supreme”… „Clipe supreme”, ce înseamnă asta? Atâta timp cât orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidra visurilor noastre, timpul decide oricum, apoi el rămâne suprem asupra fiecărei clipe ce ne este dăruită… Și totuși, alături de Antoine de Saint-Exupéry timpul capătă o altă înfățișare, așa după cum ne sfătuia chiar el, scriind: „E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine și să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească, e bine ca timpul să fie o construcție.”

Consider că pierderea de timp este cea mai ireparabilă pierdere. Știm asta și totuși ne pierdem timpul cu o mare ușurință, tocmai pentru că ea, pierderea de timp, este aceea care pricinuiește în sufletul nostru cea mai puțină neliniște. Ne place să ne legănăm și să ne balansăm între clipe de pierdere de timp, și uităm că orice lucru poate fi recuperat, doar timpul nu. Un lucru indubitabil pe care-l știm, dar nu vrem să ținem cont de el. Timpul este ireversibil. „Timpul este o aparență ce se prezintă sub aspectul zilei și nopții”, intervine Democrit, grăbit, cu această precizare. Dar cea mai importantă intervenție în conversația noastră o are Seneca atunci când ne spune: „Socotește fiecare zi o viață”. Sofocle se lasă auzit, spunându-ne cu un glas molcom: „Toate sunt bune la timpul potrivit”, iar Martin Luther King completează: „Întotdeauna este timpul potrivit pentru a face ceea ce este potrivit.” Înțelept spus.

Dar, oare, care-i timpul potrivit? Pe măsură ce înaintăm în vârstă devenim mai avari cu timpul nostru, dobândim un simț mai acut al valorii timpului și desigur, că nimic altceva pare să nu mai aibă importanță. George Orwell afirma: „Timpul nu trece mai repede ca altă dată, doar noi trecem pe lângă el mai repede.” Ce este deci timpul? Găsim răspunsuri în citatele selectate în acest florilegiu. Platon spunea: „Timpul este imaginea mobilă a eternității imobile”, iar Ernst Hemingway: „Timpul este ceea ce avem cel mai puțin.”  Și Lucian Blaga este alături și ne răspunde la întrebarea pusă: „Timpul este o dimensiune a întineririi pentru spirit.” Chiar și Jorge Luis Borges este alături de noi, afirmând sincer că: „Timpul este substanța din care sunt făcut”… Căci fără timp nici chip, doar  „Timpul este cel mai bun vindecător. Dar e cea mai proastă cosmeticiană”, intervine Woody Allen cu un surâs ca o grimasă, așezat pe chipul marcat de vreme. Timpul este o iluzie!, găsesc undeva scris. O Iluzie? Mă întreb în sinea mea dacă este așa. Benjamin Franklin mi se alătură cu o altă întrebare dar și cu un răspuns: „Iubești viața? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viața.” Charles Darwin nu lipsește din florilegiul gândurilor mele despre timp și îmi spune că „un om care îndrăznește să risipească o oră din timpul său nu a descoperit valoarea vieții”… Ah! Valoarea vieții! Numai gândul la acest adevăr mă face aprehensivă, nerăbdătoare… dar La Fontaine mă încurajează spunându-mi: „Răbdarea și timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea.” „Un minut de îndoială face cât o veșnicie de suferință”, completează  Balzac, dar nu mă las îndoită în fața niciunei suferințe, și chiar Cicero mă ajută, asigurându-mă: „Nu există durere pe care timpul să n-o micșoreze și să n-o atenueze.” Astfel încurajată mă grăbesc să adun și să citesc cât mai mult despre timp. Mă grăbesc să chem alături de mine în selectarea acestui florilegiu de gânduri cât mai mulți participanți căci, așa cum spunea Octavian Paler: „mai târziu” devine „prea târziu” și nu mi-aș dori să fie „prea târziu” pentru mine. Devin, cu trecerea timpului, tot mai sensibilă în fața lui. „Sensibilitatea pentru timp e o formă difuză a spaimei”, îmi șoptește Emil Cioran. Ah, „Timpul, această veche balanță de aur care judecă și plătește” este de părere Victor Hugo. Recunosc alături de Simone de Beauvoir că „există momente când timpul se oprește pe loc”. Cea mai mare iluzie a omului este că timpul trece. Timpul este țărmul – noi trecem și el pare că merge. „Ne putem opri oricând în timpul urcării, dar niciodată în timpul coborârii”, a subliniat Napoleon. „Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp”, cele spuse de Albert Einstein aduc o undă de umor în discuția noastră despre timp, pentru că „nu poți omorî timpul fără a insulta eternitatea”. Iar Nicolae Iorga ne ajută să definim altfel timpul, considerând că: „Timpul este aur pe care îl bați cu efigia muncii tale.” Adevărat, munca este brățara de aur cu care ne împodobim de-a lungul vieții, bucurându-ne de fiece împlinire. „Bucuria și durerea măsoară rău orele: prima le face secunde, cealaltă secole.” Dar tot „timpul vindecă ceea ce rațiunea nu este în stare”, ne întrerupe Seneca. „Timpul este ceea ce încearcă oamenii mereu a omorî, dar care termină prin a-i omorî”, încheie discuția Henry Spencer.

Eu mă încred în spusele lui Pericle: „Timpul este cel mai înțelept sfătuitor” și cum „Numai timpul nu-și pierde timpul”, după părerea lui Jules Renard, dar, mai ales, știind că: „Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului”, după afirmația lui Leonardo da Vinci, mă opresc la cele spuse de Berlioz: „Timpul este un excelent profesor dar, din păcate, își ucide toți elevii.” Bine de știut! Oricum nu avem altă variantă, așa că încerc să mă împrietenesc cu el alături de toți cei care s-au ocupat de definirea timpului în celebre citate, gânduri adunate în înțelepciuni… căci, vorba lui Vasile Ghica: „Abia avem timp în viață să facem greșeli, când să le mai și reparăm?” Chiar așa, când să le mai reparăm? Tot timpului îi rămâne această sarcină, căci tot timpul este un reparator infailibil care tămăduiește și iartă. El are acest dar ce trebuie respectat.

Ne apropiem de finalul întâlnirii noastre cu timpul și așa cum scria Seneca: „Timpul este ultima înmormântare a tuturor lucrurilor”, încerc să opresc neliniștea mea în căutarea de noi citate. Cum timpul pierdut nu-l vom mai regăsi vreodată, trebuie să recunosc că mi-a plăcut tare mult când am citit cele scrise de Isak Dinesen: „Timpurile dificile m-au ajutat să mă înțeleg mai bine decât mai înainte, să îmi dau seama cât de infinit de bogată și frumoasă este viața în toate manifestările ei, și să conștientizez că atât de multe lucruri care ne înconjoară nu au de fapt nici o importanță”, iar Nietzsche continuă șiragul gândurilor mele despre timp afirmând: „Timpul este focul în care ne ardem toți existența”„Să te gândești spre ce vei fi?”, mă întreabă Emil Cioran și-apoi continuă: „Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai e loc, în timp zace groază”, căci „nu poți niciodată să-ți planifici viitorul bazându-te pe trecut” iar „Piatra de încercare a caracterului omenesc este timpul”. „Decupând secunda din spinarea îmbătrânită a timpului, evadez în tărâmul viselor nemuritoare, în revelație timpul nu există, există doar mirarea unui suflet ce admira blajin eternitatea regăsirii”, îmi povestește Andreea Trifu. Și am mai învățat ceva stând alături de Marius Torok, care șoptea abia auzit că „timpul este adversarul pe care trebuie să ți-l faci prieten în realizarea obiectivelor”, ceea ce am și încercat în alcătuirea acestui florilegiu-dialog al gândurilor noastre despre timp și mă despart foarte greu de toți cei care au fost alături de mine.. Și, vorba Marianei Fulger: „Nu mai am niciun timp, cu acesta îmi scriu arderea, cât mai am timp” căci, „timpul, după părerea lui Pindar, este stăpânitorul ce întrece puterea tuturor zeilor”…

Așadar, astăzi voi încheia un pact cu timpul, căci știu ce important este astăzi, după un vechi proverb care spunea că „astăzi este ziua de mâine de care ne-am temut ieri”… când am început să scriu aceste rânduri. Astăzi încerc să-mi îmblânzesc acele ceasornicului ca să mă încadrez în timp, căci ele, împreună cu tic-tacul inimii, îmi măsoară fără milă amintirile și mă ajută să le adun într-un florilegiu al gândurilor…

Închei cu Eminescu, ascultându-l spunând: „Timpul e moarte, spațiul e luptă și mișcarea e suferință”, și o pornesc la drum spre limanul timpului, spre țărmul acela îndepărtat, prind curaj care-mi dăruie aripile speranței și zbor cu gândul veșniciei alături de pasărea timpului, șoptindu-i frumoasele versuri scrise de Nichita Stănescu: „Se rotește-n păsări timpul, sunt lângă tine, dar cheamă-mă”

Mönchengladbach, Germania

Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels

Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.