François Rabelais

46
rabelais leviathan.ro (1)

fila de calendar rubrica leviathan.roSpirit umanist, poliglot, una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii, scriitor și medic francez, François Rabelais, născut în secolul al XV-lea, se pare că în anul 1494, la Seuilly, Centre-Val de Loire, a părăsit această lume la data de 9 aprilie 1553, Paris, Regatul Franței. A rămas în memoria colectivă cu romanele Gargantua și Pantagruel, o  satiră acidă la adresa moravurilor acelei epoci, prin care critică bigotismul, superstițiile, abuzurile clerului, toate în manieră grotescă.

„Rabelais a început să scrie povestiri nemaiîntâlnite în literatura medievală. Istorisirile sale relatau aventurile lui Gargantua și ale fiului său, Pantagruel, doi uriași. Pantagruel a fost publicat în 1532 sub pseudonimul Alcofribas Nasier (o anagramă a numelui său).

Romanul lui Rabelais este una dintre capodoperele universale, o operă de dimensiuni gigantice, la fel ca mărimea personajelor sale. Dincolo de umorul spumos, adesea obscen, se desfășoară dezbateri serioase cu privire la educație, politică și filosofie.

Povestirea aventurilor celor două personaje spumoase, burlești și alegorice, nu este decât un pretext pentru scriitor de a introduce în narațiune figuri tipice ale societății contemporane și aluzii critice la evenimentele vremii.

Pantagruel și Gargantua au fost apreciate de public, dar au fost condamnate ca obscene de cenzorii de la Universitatea Sorbona din Paris, care au trimis petiții la Curtea Supremă pentru a le interzice din cauza conținutului lor eretic și politic. Rabelais însă avea prieteni influenți. Se bucura de protecția unui politician important, Guillaume du Bellay, și a unor membri ai clerului de rang înalt, precum cardinalul Jean du Bellay, episcopul Geoffroy d’Estissac și cardinalul Odet d’Châtillon. Făcea parte și dintr-un cerc privilegiat de poeți și scriitori protejați de Margareta de Navarra, sora lui Francisc.” –  Zaczek, Iain (2023). Wilkes, Angela, ed. Scriitori: viață și operă, București, Litera. p. 25.

Gargantua și Pantagruel este format din cărțile următoare: Pantagruel. Les horribles et épouvantables faits et prouesses du très renommé Pantagruel, roi des Dipsodes, fils du grand géant Gargantua (Groaznicele și înspăimântătoarele fapte și isprăvi ale preavestitului Pantagruel, rege al Dipsozilor, feciorul marelui uriaș Gargantua), Lyon, 1532; La vie très horrifique du grand Gargantua, père de Pantagruel (Viața extrem de înfricoșătoare a marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel), uzual numită simplu Gargantua, Lyon, 1534; Le Tiers Livre (1546); Le Quart Livre (1552); Le Cinquiesme Livre (c. 1564, atribuirea lui Rabelais este în discuție).

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.