Frații Muḥammad ibn Mūsā (d. 873), Aḥmad ibn Mūsā și al-Ḥasan ibn Mūsā, cunoscuți în literatura arabă sub denumirea de Banū Mūsā („fiii lui Mūsā”), au fost una dintre cele mai importante familii de savanți ai Bagdadului secolului al IX-lea d.Hr. Cei trei au fost fiii lui Mūsā ibn Shākir, astronom aflat în serviciul califului abbasid al-Maʾmūn (813–833). Activi în domenii precum matematică, astronomie, mecanică și inginerie, aceștia s-au numărat printre numeroasele personalități remarcabile ale mediului intelectual format în timpul perioadei de înflorire științifică a califatului abbasid. În cele ce urmează, vom prezenta succint parcursul intelectual al celor trei frați și principalele lor contribuții științifice și invenții.
După moartea tatălui lor, Mūsā ibn Shākir, cei trei frați minori au fost luați sub protecția curții califului al-Maʾmūn (813–833), care l-a desemnat pe înaltul demnitar bagdadian Isḥāq ibn Ibrāhīm al-Muṣʿabī (d. 850) drept tutore al acestora. Califul a remarcat de timpuriu aptitudinile intelectuale ale celor trei și le-a facilitat accesul la mediul științific al Bagdadului și la instituția cunoscută drept Bayt al-Ḥikma („Casa Înțelepciunii”). Aici, Banū Mūsā au studiat geometria, mecanica, matematica, astronomia și muzica, beneficiind de instruirea unor savanți aflați în serviciul curții, între care se număra și astronomul Yaḥyā ibn Abī Manṣūr (d. cca. 830). Activitatea lor s-a desfășurat într-un mediu intelectual caracterizat prin traducerea și studierea operelor științifice grecești, precum și prin colaborarea cu savanți și filosofi precum al-Khwārizmī (d. 850), al-Kindī (d. 873) sau traducători ca Ḥunayn ibn Isḥāq (d. 873) și Thābit ibn Qurra (d. 901).
Una dintre primele lor contribuții importante a avut loc atunci când frații Banū Mūsā au participat la o expediție științifică în regiunea nordică a Mesopotamiei, în apropierea orașului Sanjar, având ca obiectiv determinarea lungimii unui grad de meridian și, implicit, verificarea circumferinței Pământului. Pentru efectuarea măsurătorilor, aceștia au determinat mai întâi altitudinea Stelei Polare, apoi au măsurat distanța parcursă spre nord până când altitudinea acesteia s-a modificat cu un grad. Procedura a fost repetată și în direcția sudică, iar măsurătorile au fost efectuate și în regiunea al-Kūfa. Această preocupare pentru determinarea dimensiunilor Pământului ilustrează caracterul empiric, practic și matematic al cercetărilor astronomice desfășurate în mediul abbasid.
Sub domniile succesorilor lui al-Maʾmūn, califii al-Muʿtaṣim (833–842), al-Wāthiq (842–847) și al-Mutawakkil (847–861), frații Banū Mūsā și-au consolidat poziția la curtea califală și au acumulat o avere considerabilă în calitate de savanți și ingineri. Resursele de care dispuneau le-au permis să achiziționeze și să colecționeze numeroase manuscrise provenite din tradițiile intelectuale ale Antichității, contribuind astfel la circulația și conservarea cunoașterii științifice în Bagdad. Activitatea lor nu s-a limitat însă la cercetarea și transmiterea cunoștințelor existente, ci a inclus și elaborarea unor lucrări originale în matematică, astronomie și mecanică.
Deși nu se cunosc foarte multe despre viețile lor, ne-a rămas ca moștenire o parte din opera acestora, iar printre cele mai importante realizări științifice asociate fraților Banū Mūsā se numără Kitāb al-ḥiyal („Cartea dispozitivelor ingenioase”), lucrare consacrată construcției și funcționării unor mecanisme automate. Tratatul descrie aproximativ o sută de dispozitive, dintre care unele aveau aplicații practice. Printre acestea se numără fântâni mecanice, lămpi cu mecanisme de reglare automată, dispozitive pentru turnarea controlată a lichidelor și mecanisme destinate recuperării obiectelor aflate sub apă. Lucrarea evidențiază nivelul avansat atins de studiul mecanicii și al tehnologiilor în Bagdadul secolului al IX-lea, net superior Europei creștine, și constituie una dintre cele mai importante mărturii privind dezvoltarea ingineriei în lumea islamică medievală.
O altă contribuție fundamentală a fraților Banū Mūsā aparține domeniului geometriei. Tratatul intitulat Kitāb maʿrifat masāḥat al-ashkāl al-basīṭa wa-al-kuriyya („Cartea cunoașterii măsurării figurilor plane și sferice”) a fost una dintre lucrările lor cu cea mai largă circulație ulterioară. Bazată în parte pe tradiția geometrică greacă, în special pe lucrările lui Arhimede (d. 212 î.Hr.), lucrarea a avut o posteritate importantă, fiind cunoscută în lumea europeană medievală prin traduceri și utilizată ulterior de matematicieni precum Leonardo Fibonacci (d. 1250) și Roger Bacon (d. 1292). O parte dintre rezultatele matematice atribuite fraților Banū Mūsā au circulat, de asemenea, prin intermediul savanților islamici din secolele următoare. Importanța sa este atestată și de comentariul elaborat în secolul al XIII-lea de savantul persan Naṣīr al-Dīn al-Ṭūsī (d. 1274).
Astfel, activitatea fraților Banū Mūsā trebuie înțeleasă în contextul mai larg al transformării Bagdadului abbasid într-un important centru de traducere, conservare, producere și transmitere a cunoașterii științifice. Prin cercetările lor matematice și astronomice, precum și prin studiile asupra mecanismelor și dispozitivelor automate, cei trei frați au contribuit la dezvoltarea unor domenii care aveau să cunoască o circulație semnificativă atât în lumea islamică, cât și, ulterior, în Europa medievală.
Bibliografie și lecturi recomandate:
Casulleras, Josep, Banū Mūsā, în Thomas Hockey (ed.), The Biographical Encyclopedia of Astronomers, New York, Springer, 2007, pp. 92–94;
Hill, Donald R., The Book of Ingenious Devices, Dordrecht, D. Reidel Publishing Company, 1979. Este ediția și traducerea academică a Kitāb al-Ḥiyal, principala sursă pentru partea despre invențiile și mecanismele fraților Banū Mūsā.
Masood, Ehsan, Science and Islam. A History, London, Icon Books, 2009;
Nasr, Seyyed Hossein, Science and Civilization in Islam, second edition, Cambridge, The Islamic Texts Sociey, 1987;
Pingree, David, Banū Mūsā, Encyclopaedia Iranica, vol. III, fasc. 7, 1988, pp. 716–717.
