Adeseori când se vorbește despre o atmosferă ploioasă ori de contemplare poetică, lumea obișnuiește să spună că este ceva bacovian. Nu fără un temei, având în vedere impresia generală a operei scrise de George Bacovia (George Andone Vasiliu, la naștere).
Autorul celebrei poezii ”Plumb” s-a născut într-o zi de 4 septembrie 1881 și a plecat în veșnicie la 22 mai 1957.
Despre maestrul atmosferei de obsedantă solitudine s-au scris și publicat unele amintiri, astfel încât ne dăm seama că seva scrisului său venea din chiar realitatea biografiei sale.
Sub titlul ”Amintiri despre poetul Goerge Bacovia (1881–1957)”, Maximilian Vasiliu, un nepot de frate al lui Bacovia, a publicat mărturiile strânse de la mama sa și de la alte rude despre acela care a scris ”Lacustră”. Iată câteva fragmente: ”Despre viața lui Iorgu în acel timp am unele amintiri de la mama mea. El se ducea foarte regulat la serviciu. Serile, împreună cu tatăl meu, mai trecea pe la cafeneaua Imperial de pe Calea Victoriei sau pe la Terasa Oteteleșanu unde veneau foarte mulți scriitori. În mod miraculos, Bacovia a rezistat hranei proaste și insuficiente, ca și frigului din apartament în iarna cumplită a anului 1917 pe care au îndurat-o fără pic de foc în sobe.”
Despre Iorgu (așa era alintat Bacovia de apropiați) aflăm cum viețuia prin 1922 și după aceea: ”Trăia o perioadă de claustrare aproape totală, în micul său iatac din casa părintească. Sta zile întregi fãrã să scoată un cuvânt […] Nu ieșea nici măcar în grădinã, în vara plină de flori, și iarna cu pomii încărcați de zăpadă. Se mulțumea să o privească îndelung de la fereastra camerei sale.
Drama lui Iorgu se petrecea sub privirile de multă îngândurare ale bunicii mele și ale bunicului meu. Noi, nepoții, nu îndrăzneam niciodată să-i adresăm vreun cuvânt. La masă, Poetul venea cu greu, după mai multe chemări. Mânca foarte puțin. Nici o preferință, de altfel. Puțină supă sau borș cu carne, eternele pârjoale moldovenești din care lua doar una, câteodată brânză de oi cu mămăligă.
Câteodată, rar de tot, Bacovia ieșea din mutismul său aproape total și din indiferența lui, cel puțin aparentă, dacă nu reală, părând că ar vrea oarecum să participe la viața din jur.”
Mai găsim în amintirile nepotului referiri la faptul că poetul umbla foarte modest îmbrăcat, în haine de culoare închisă. Prin casă umbla cu o haină de catifea tot de culoare închisă. Pe stradă mergea cu capul plecat, dorind parcă să treacă neobservat.
Timiditatea bolnăvicioasă l-a făcut pe George Bacovia să-i mărturisească iubirea Agathei după foarte multă vreme. Se întâlneau o dată pe an, se plimbau în tăcere sau beau o cafea în camera poetului şi discutau despre revoluţii. Uneori, el cânta la vioară sau îi recita versuri. S-au căsătorit la 12 ani de la debutul poveştii lor de iubire.
Agatha, autoare de versuri și profesoară de limba și literatura română, a avut pentru el o admirație profundă, care în căsnicie s-a transformat în devotament și grijă, poetul fiind prea puțin aplecat spre aspectele pragmatice ale vieții.
Adevărat înger păzitor pentru George, Agatha Grigorescu-Bacovia ne-a lăsat cartea ”Bacovia – viața poetului”, care merită și ea atenția celor interesați de biografia celui mai mare poet simbolist român.
Din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române
George Bacovia recită poezia ”Rar”
[”Plouă”], strofe din poezia ”Rar” de George Bacovia. Recită: Emil Botta
Vezi și: ”Constantin Noica, un bunic plin de dragoste” de Daniela Șontică, la rubrica Memor
[…] „George Bacovia în amintirile unui nepot” de Daniela Șontică […]