Un sistem de guvernanţă planetară ar trebui, înainte de toate, să deschidă, prin impulsuri globale, această triadă: hrană pentru toţi, educaţie pentru fiecare şi libertate individuală consolidată. În momentul în care aceste aspiraţii vor fi puse în aplicare, un asemenea sistem ar deveni credibil şi atractiv. Numai aşa poate fi câştigată încrederea şi participarea conştientă a tot mai mulţi oameni la acţiunile sale. Iar rezultatele vor depăşi orice aşteptare. În trei generaţii lumea umană se poate schimba radical, prin sine însăşi.
Gestionarea resurselor de hrană trebuie pusă sub control planetar pentru eliminarea definitivă a foametei şi a sărăciei. Prin asigurarea hranei, individul îşi păstrează şansa unei minime demnităţi care să-i stimuleze dorinţa de dezvoltare morală şi spirituală. Devenirea prea multor oameni este sugrumată în faşă de presiunea supravieţuirii. Satisfacerea nevoilor primare este doar clamată dar departe de a fi rezolvată, iar una dintre nevoile fără presiune materială este ignorată. Este vorba despre evoluţia spirituală, lăsată în seama unor tradiţii de natură religioasă şi a speculaţiilor pernicioase.
În acelaşi timp, ar trebui să avem în vedere faptul că ajutorul social cash este mai degrabă o pomană socială speculată electoral şi este pe cale să producă o adevărată catastrofă umană prin distrugerea oricărei motivaţii individuale de căutare a libertăţii, deci a umanităţii. Există soluţii mult mai bune ca, de pildă, un sistem cuprinzător de cantine publice cu acces pe baza unui card electronic, ca şi alte soluţii pe plan local, care nu deturnează de la sensul ei uman o intervenţie social-comunitară.
Identificarea celor mai stimulative idei şi experienţe existente pe planetă pentru o reformă radicală a sistemelor educaţionale. Ținta ar trebui să devină subiectul (individul) şi toate resursele focalizate spre stimularea potenţialului naturii umane. Trei stadii ar putea fi identificate ca utile: un ciclu primar de exersare a primilor paşi spre libertate (dobândirea autonomiei vieţii animale şi a încrederii în mintea proprie); al doilea care să ducă la formarea unui mod de gândire şi de ghidare valorică pe deplin autonom şi al treilea pentru aprofundarea unuia sau altuia dintre domeniile profesionalizate. Esenţială este însă obţinerea unor abilităţi individuale în activarea şi stimularea continuă a potenţialul propriu. Este inevitabilă focalizarea educaţiei asupra naturii umane sau individului: el produce principalele ameninţări globale (prin recesivitatea provocată a naturii umane) şi tot el ar putea să aducă o lume nouă. Merită să repetăm că omul, de fapt, nu există, el este doar potenţial, adică devine. Dacă educaţia nu este centrată pe devenirea omului nici o soluţie socială nu este durabilă.
Natura umană este rezultatul unor procese complexe de diferenţiere şi individualizare şi orice atingere a diversităţii potenţialităţilor şi a unicităţii individualizării acestora constituie o pierdere ireparabilă. Ar fi un mare câştig descoperirea potenţialului nativ al copilului, activarea la toţi copiii şi stimularea celor doi vectori esenţiali pentru evoluţia societăţii umane – originalitatea şi creativitatea.
Educaţia reală este autoformare: Dacă „învăţătura” oferită de educaţie nu se internalizează atunci rezultatul este dedublarea comportamentală. Or, acest transfer în viaţa interioară nu-l poate face decât individul însuşi. De aceea este necesar ca şcoala să devină un complex de exersare a ciclurilor devenirii umane. De exemplu, asimilarea mijloacelor de comunicare, scris şi citit, prin exerciţii inspirate din modul în care s-a format limbajul uman şi nu preluate din discipline didactice; învăţare participativă şi inter-relativă şi accelerarea pe această bază a maturizării; exersarea satisfacerii nevoilor de bază prin jocuri şi modele imaginative. De altfel există o multitudine de căutări şi metode înnoitoare în multe ţări, care aşteaptă să fie evaluate şi adoptate.
Alături de nevoile de bază unanim recunoscute, există însă una esenţială care este ignorată sau sechestrată de o „satisfacere” neadecvată, adică prin îndoctrinare politică sau religioasă. Iar când acestea două se îmbină, catastrofa umană este iminentă. Este vorba de elevarea spirituală, decisivă pentru corelarea proceselor de cunoaştere cu cele de conştientizare. În fond, satisfacerea ei se realizează prin potenţarea şi complexificarea vieţii interioare. În acest fel sunt internalizate cunoştinţele şi abilităţile, iar prin aceasta, ele devin acte de conştiinţă, realizându-se unitatea şi armonia autoformării.
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu
