”În casa poetului Ion Pillat” de Daniela Șontică

626
Daniela Șontică Ion Pillat Cella Delavrancea

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roIon Pillat (1891 – 1945) este unul dintre poeţii tradiţionalişti. Descindea pe linie maternă din celebra familie Brătianu. A fost soţul pictoriţei Maria Brateş Pillat şi tatăl scriitorului Dinu Pillat.

Casa din Bucureşti a poetului era mereu deschisă scriitorilor şi artiştilor, era un loc unde prietenia şi atmosfera poetică a gazdelor îi făcea pe toţi să revină cu bucurie.

Pianista şi memorialista Cella Delavrancea ne-a lăsat în amintirile sale rânduri frumoase despre seratele literare din casa lui Ion Pillat. Iată câteva dintre acestea:

”Marea plăcere a lui Ion Pillat era să-şi poftească prietenii la masă. Scara, şerpuind pe două etaje, te făcea să ghiceşti atmosfera încăperilor, prin gravurile de pe pereţi, evocatoare ilustraţii ale artiştilor străini, în trecere prin Muntenia din secolul al XVIII-lea. Maria Pillat ne aştepta în holul mobilat cu fantezie de pictor, unde se confruntau tablouri înfăţişând aspecte ale peisajului românesc şi acuarele de Brateş.

Ne opream mai întâi în bibliotecă, pentru un ceas de lectură. Încăperea era un dreptunghi, cu o masă la mijloc, banchete de jur împrejur. Câte o reproducere de templu grecesc, o tanagră întrerupeau şirul cărţilor.

Ion Pillat citea cu fervoare în glas, comentând şi împărtăşindu-şi admiraţia cu prietenii. Întindea mâna şi deschidea volumul încet, cu politeţe de prinţ indian.

Zvelt, cu toate că era mic de statură, dădea impresia unui fildeş lucrat cu multă migală. Şi prindea viaţă înaripată poezia, ne surâdea. Ion Pillat avea totdeauna ceva de vestit în domeniul artei.

În sala mare cu aspect italienesc lucea vinul. Stăpâna casei armoniza cu gust pictural felurile de bucate, iar cumpăna conversaţiei era ţinută de amfitrion, care îndruma discuţiile spre ţărmul bunăvoinţei. Nimeni nu s-a bucurat mai mult decât el de agerimera unei inteligenţe sau de justeţea unei formulări.

După masă, ne suiam în atelier. Aceasta era un ritual. Abajururi mari umbreau lumina, tavanul jos dădea un caracter confidenţial odăii, vecină cu podul. Ion Pillat aşezat lângă cămin anunţa o lectură din poeţi români. El admira pe contemporanii lui valoroşi. Citea şi comenta din şase limbi străine, dar cu toată bogăţia memoriei lui excepţionale şi eclectice, talentul lui nu a fost colorat de vreo influenţă. Fireşte că anii petrecuţi la Paris l-au însemnat, dar mai ales format.

Lângă dânsul, prietenul de totdeauna, poetul doctor Vasile Voiculescu, cu figura precisă a unui personaj de Pablo Veronese, îşi pregătea hârtiile.

– Doctorul ne va citi câteva poeme noi, anunţa Ion Pillat, bucurându-se dinainte de plăcerea ce ne-o oferea.

Pe Ion Pillat l-am auzit recitând din Minulescu, Bacovia, Adrian Maniu, din Arghezi, Elena Farago, Philippide. Pe fiecare îi lăuda cum li se cuvenea mai bine.

Rupeam cu greu năvodul vrajei care ne încurca până târziu în casa prietenoasă. Când coboram scara îngustă care dădea în sala mare, parcă am fi fost legaţi de o taină.

Stăpânul casei ne conducea până în vestibul. Tot el ne mulţumea pentru că binevoisem să primim darul farmecului, inteligenţei şi ospitalităţii lui.” (Cella Delavrancea, ”Dintr-un secol de viaţă”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1988).

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.