La data de 20 iulie 1927 a murit la Castelul Peleș din Sinaia Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen, Germania) rege al României (1914–1927).
Nepot de frate al regelui Carol I, i-a succedat acestuia, în 1914, la tron. În 1916 a susţinut intrarea României în război de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit, în ţară, Ferdinand cel Leal, dar a fost dezavuat de familia de Hohenzollern). De numele său se leagă şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. La 15 octombrie 1922 a fost încoronat, la Alba Iulia, ca rege al tuturor românilor, iar după înfăptuirea României Mari, a sprijinit toate iniţiativele menite să ducă la importante transformări în viaţa economică, social-politică şi culturală a ţării.
Membru de onoare al Academiei Române (1890), preşedinte de onoare şi protector al Academiei Române (1914–1927). A fost înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeş.