„În pustietatea cuvintelor (11)” de Nicolae Lotreanu

120
geniu maxime nicolae lotreanu

logo al treilea ochi „Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.” O minciună infatuată pentru autoîmbărbătare. Geniul nu poate niciodată să se simtă nemuritor şi rece pentru că este hipersensibil. El trebuie să simtă cu durere şi suferinţă (inimaginabile pentru un om obişnuit) dramatismul condiţiei umane. Aceasta este, de fapt, singura punte de legătură între el şi oameni. În mod obişnuit, geniul este cel mai  vulnerabil dintre oameni: el nu poate face faţă sălbăticiei, primitivismului sau luptei violente (fără limite) pentru supravieţuire. Deşi înţelege şi poate gândi cele mai bune strategii de autoapărare, ori de atac, nu le poate aplica niciodată consecvent. Viaţa celui care a scris versurile de mai sus este pilduitoare.

Pulsaţia universală unu – multiplu: unu se multiplică până când ansamblul potenţialităţilor sale se actualizează integral, pentru a se strânge din nou în unitatea originară ca să germineze un alt potențial.

Secolul XX a fost cea mai distructivă perioadă din istoria umanităţii. El este efectul raţionalismului voluntarist… consecinţa ultimă a nevoii originare a omului de a ieşi din natură (artefactul)… Până unde? Au fost distrugerile provocate atunci definitive? Mai există vreo şansă? Deocamdată secolul XXI nu este decât prelungirea celui precedent…

„Fiii trebuie să calce pe urmele părinţilor”… Ce poate însemna aceasta mai mult decât că fiii trebuie să parcurgă acelaşi itinerar ca părinţii lor; singura diferenţă este că moştenesc mijloacele părinţilor care, după cum putem presupune, le-au sporit pe cele moştenite la rândul lor. Maximum ce se poate obţine astfel este că fiii sporesc şi ei la rându-le mijloacele moştenite. Dar ce sunt ei? Ceea ce au fost părinţii lor… Dar aceştia ce au fost? Ceea ce au fost părinţii lor. La capătul acestui lanţ al sclaviei lui a avea se află primul om care s-a stabilit (s-a „întemeiat”…) S-a fixat într-un ţinut (spaţiu) anume şi i-a legat pe urmaşi de „realizările” sale…

Paradoxal, marii „răzvrătiţi”, care şi-au închipuit că au deschis un alt drum, au cerut acelaşi lucru discipolilor (?!)

Iisus: „Lăsaţi copiii să vină la mine!”. Adică nu le mai cereţi să vă urmeze, să vă „calce pe urme”. Dar ce să facă? Să-l urmeze pe Iisus? Dar Iisus cine este? Care este diferenţa între a-ţi urma părintele şi a-l urma pe Fiul lui Dumnezeu? Probabil că înseamnă a părăsi pe a avea în favoarea lui a fi. Dar să fii ce? Oare răspunsul cel mai firesc la această întrebare nu este tu însuţi? Dar nu ştii cine eşti tu însuţi, deci trebuie să descoperi aceasta. Ai nevoie de îndrumare? Cine să te îndrume? Nimeni, pentru că sinele este darul potențial hărăzit la naștere fiecărei fiinţe umane şi se dezvăluie pe măsură ce viaţa se desfăşoară în continuu dialog (deschis) şi consens (succesiv) cu propria conştiinţă. Iar din momentul consolidării de sine, acesta ajunge să fie Călăuza devenirii.

Sărac şi/dar cinstit. Atenție ce conjuncție folosiți!

Pragmatici sau bezmetici: Să pornim de la o concluzie practică sau de la prejudecăţi? „Nu se poate şi eşti ridicol dacă încerci”, iar idealismul, atitudine filosofică salvatoare pentru umanitate în cele mai critice momente ale istoriei, ar fi, după asemenea inşi, o rătăcire mintală…

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.