„În pustietatea cuvintelor (5)” de Nicolae Lotreanu

98
nicolae lotreanu cugetari

logo al treilea ochi Omul nu se poate cunoaște pe sine decât după ce ajunge la fundul sacului unde sunt depozitate slăbiciunile sale. Trăim astăzi această agonie din care am putea să stoarcem puterea de a ne naște prin noi înșine. Și astfel, în sfârșit, mesajul christic va prinde viață.

Ar fi bine să nu ne mai lăsăm ispitiți de excesele așa-zisei modernități și să întoarcem toate beneficiile unei societăți productive asupra noilor generații. Așa gândește orice om sănătos la minte, numai că la unele popoare („neisprăvite” încă, așa cum spunea Caragiale) el este în minoritate absolută și supraviețuiește în comunități mici sau retras într-un exil voluntar. Cauza? Statul corupt în esența sa, fie că se află sub presiuni și influențe străine de câmpul valoric național, fie în captivitatea unor clanuri sau grupuri antisociale indigene dezlănțuite de pofte nesățioase.

Era expansiunii omului (istoria) s-a încheiat. Începe era expansiunii umanului. Între timp însă, riscăm să pierim într-un apendice al istoriei, născut din inerție și guvernat de strategii geopolitice.

Este o mare greșeală să definești inteligența ca fiind capacitatea de adaptare a individului la mediul lui de viață imediat. Ignori astfel faptul că acest mediu este mereu în schimbare, iar izvorul acesteia este dinamica devenirii individuale.

Scrisul, ca și vorbitul, sunt îngrădiri ale creativității, tipare care țin în frâu atracția „paradisului pierdut”.

Doar auzim cuvântul iubire și un potop de cuvinte, care mai de care mai simandicoase, ne stăvilesc gândirea și înțelegerea. Dar iubirea este atât de simplă încât nu poate fi găsită decât în profunzimile sufletului nostru. Ea este simplitatea absolută, iar spre ea este o singură cale – revelația.

Speranța este ecoul neputinței…

Dualitatea este impulsul dinamic în orice zonă a vieții din universul nostru. Dacă declanșează o evoluție, dualitatea întâlnește o a treia dimensiune – una ascensională. Se întrunește, deci, o triadă. Ciclurile spirale astfel declanșate se rostuiesc treptat într-un megaciclu al transformării. Încremenită în accident (natură) ori în instituționalizare (societate), dualitatea degenerează în dihotomie, declanșând o dinamică în cerc vicios, adică o stagnare în mișcare autodistructivă.

Ca să poți iubi oamenii trebuie să te îndepărtezi cât mai mult în viitorul lor.

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.