• Rostul sărbătorilor religioase este să ne întrețină vie memoria până când vom fi în stare să le descoperim și să le urmăm mesajul.
• Doamne, cât de bine le știu și cât de prost le fac!
• Autoritatea este aura puterii.
• Odată instituită, puterea degenerează în represiune.
• Nimeni nu poate fi liber dacă chiar și un singur om de pe această planetă suferă de foame!
• Omul se naște în lanțurile unei animalități fragile.
• În dihotomia bine – rău, marja de ignoranță este maximă.
.• „Ce e rațional e bine” este marea neghiobie a științei!
• Artefactul este, simultan, unealtă, artă și mistică!
• Zidul chinezesc a avut un rol uriaș în evoluția civilizațiilor: a împins triburile din Asia centrală spre Vest.
• O comunitate umană izolată nu are istorie.
• Prin relaxare, omul se cufundă în propria natură: adună firimiturile cunoașterii și le toarnă în pâinea conștiinței. Relaxarea sau contemplația nu este o simplă meditație, ci este înțelegere/cuprindere, refacerea întregului ființei împrăștiate în lucruri, întâmplări și activități.
• Să trecem dincolo de cunoaștere. Cunoașterea este ca un nor prin care mai întrezărim câte o luminiță. Deasupra norului însă este lumina soarelui – poarta către conștiință.
• Cu cât înveți mai mult, cu atât ești mai puțin tu însuți!
• Trăim în două lumi, una a efortului și alta a relaxării: prin efort ne închidem propria natură, prin relaxare o deschidem.
• Pentru cei mai mulți dintre noi, viața nu este mai lungă decât o zi: într-o zi se nasc, în alta trăiesc, chiar dacă o repetă într-un număr nedefinit, și, tot într-o zi, mor.
• Ziua de azi este condiția umană, care, prin schimbare, aduce un nou stimul în natura umană. O nouă potențialitate se activează. Dacă nu s-a întâmplat astfel, această zi nu a existat.
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu