„În pustietatea cuvintelor” (87) de Nicolae Lotreanu

39
iubire

logo al treilea ochi Nouă, românilor, ni s-a născut o țară cam târziu și prea devreme am părăsit-o.

Unii preferă o viroză decât să se „infecteze” cu vreun adevăr științific.

O interacțiune optimă individ uman (natură umană) și societate (condiție umană): individul oferă societății resurse noi, iar societatea produce continuu stimuli pentru actualizarea potențialităților umane.

Nu mai închinați ode expertului! El poate fi, oricând, înlocuit de un computer. Doar omul poate fi un sintetizator; el prelucrează informații și le valorifică cu înțelepciune în soluții benefice și durabile. În limbaj științific, combină cunoașterea cu conștientizarea.

Trăim un timp al extremelor. Până și clima s-a molipsit…

Uneori, am impresia că Nietzsche inventează câte un paradox pentru a ajunge cât mai aproape de un non-sens. Dincolo ar putea fi, oare, „mântuirea” pentru care bântuim pe această planetă, cu ochii spre cer?

În interacțiune cu natura, orice constrângere aduce durere și distrugere. Este prielnică doar stimularea.

Nu știu dacă iubirea este cea mai puternică forță a Universului, cum intuia Einstein, dar sunt sigur că este cea mai puternică forță interioară a omului.

Cel mai clar indiciu al înstrăinării omului de propria-i umanitate este faptul că, în loc să ne unească, credința ne dezbină.

Toate vorbele s-au cam spus, dar nu au rodit, încă, înțelegerile.

Credința e vitală, dar dacă o ortodoxizăm, o catolicizăm, o musulmanizăm, o mozaicizăm sau cine știe ce franjuri îi mai punem, o pulverizăm în dihotomie.

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.