• Istoriografia este descrierea documentată a amneziei umanităţii. Ea ne readuce în memorie ceea ce a fost uitat sau parte din ceea ce majoritatea oamenilor n-au ştiut, nu ştiu şi nici nu vor şti vreodată.
• Unii își doresc un om nou în vreme ce omul nici nu s-a născut încă.
• Fiecare gest de eliberare, dacă nu se află sub controlul continuu şi diferenţiat al conştiinţei, generează noi forme de sclavie.
• Istoria se repetă dacă nu se găsește nimeni să-i pătrundă rostul…
• Lupta socială (de mase) este cea mai bună metodă pentru reproducerea şi consolidarea societăţilor inumane.
• Comunismul imposibil. Câteva dintre cele mai frumoase idei ale umanităţii au fost compromise de sistemul politic numit comunism. Cât timp va fi necesar ca ele să fie curăţate? Ori, mai degrabă, comunismul va reveni, mai subtil, mai atractiv, şi mai distrugător pentru că nostalgia vieţii protejate ar putea să fie prea puternică?
• Comunismul a vrut să facă binele cu forţa: dacă nu ştii, te învăţăm; dacă nu poţi, te ajutăm; dacă nu vrei, te obligăm!… numai că binele (frumosul, în fond, e totuna) nu vine decât celui calm, care îl aşteaptă fără a-l clama, celui înţelept care îl urmăreşte fără a spera, celui generos care îl dăruieşte fără a-l filtra prin orgoliu, celui discret care îl face fără a se afla.
• Comunismul: visători leneşi l-au prefigurat, aventurieri ambiţioşi l-au crezut şi l-au făcut posibil, oameni fără scrupule l-au „construit”, dezrădăcinaţii l-au transformat într-o societate criminală şi, în sfârşit, pragmatici ipocriţi l-au dărâmat. Victimele n-au contat însă niciodată.
• Vidul politic a provocat prăbuşirea comunismului şi nu prăbuşirea comunismului l-a generat.
• Alunecare semantică dar şi axiologică: voluntarismul este nu numai acceptat, ci chiar promovat ca valoare politică şi este considerat vectorul principal prin care actualele societăţi se dezvoltă. Voluntarismul este tocmai instanţa internă, subiectivă, prin care sunt condamnaţi oponenţii sau adversarii pentru simplul fapt că există ca atare: adică „ni” se opun sau luptă împotriva „noastră”.
• În acest secol umanitatea are de purtat o ultimă mare bătălie pentru destinul său: apărarea libertăţii în faţa celor care, folosind-o ca drapel, clamând-o ca pe o realitate câştigată, vor să o refuze indivizilor indezirabili sau „neînblânziți”, adică imprevizibili pentru o politică globală și nediferențiată, care are nevoie de un control totalitar ca să se menţină.
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu