Inaugurarea solemnă a orașului Constantinopol

967
Constantinopol, ilustrație din secolul al XV-lea
Constantinopol, ilustrație din secolul al XV-lea

fila de calendar rubrica leviathan.roÎn urmă cu 1693 de ani, în 11 mai 330 a avut loc inaugurarea solemnă a oraşului Constantinopol (astăzi Istanbul). A fost fondat de împăratul Constantin cel Mare pe locul vechii colonii greceşti Byzantion (Bizanț, ce data din secolul al VII-lea î. Hr.). Împăratul a stabilit aici noua capitală a Imperiului Roman. Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma (Noua Romă), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”).)

În  secolul al XII-lea Constantinopolul era cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa. În timpul celei de-a patra cruciade din 1204, orașul a fost ocupat și jefuit de cruciații apuseni, dar a fost ulterior eliberat de forțele Imperiului de la Niceea, conduse de Mihail al VIII-lea Paleologul, în 1261.

Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, 27 februarie 274, Naissus, Imperiul Roman – 22 mai 337, Nicomedia, Imperiul Roman) – fragment dintr-o statuie uriașă în bronz, sec. IV, Musei Capitolini, Roma

Sultanul otoman Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul la 29 mai 1453, după un asediu de două luni. Ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, a murit în luptă, încercând în zadar să apere zidurile cetății.

Orașul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922.

Arhiva rubricii Filă de calendar

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.