În urmă 104 ani, în 2 noiembrie 1920, la sediul Conservatorului bucureştean, s-a materializat iniţiativa creării unui organism profesional care să apere şi să garanteze priorităţile fundamentale ale creatorilor de muzică: Societatea Compozitorilor Români. Între cei care au semnat actul de naștere al nou fondatei organizații se numărau: Ion Nonna Otescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Dumitru Georgescu-Kiriac, Mihail Jora, Filip Lazăr, Dimitrie Cuclin, Constantin Nottara, Mihail Andricu, Theodor Rogalski. Transilvănenii Gheorghe Dima, Tiberiu Brediceanu și Ion Vidu au comunicat în scris acceptul integrării lor, iar George Enescu, aflat în străinătate, dar fiind la curent și sprijinind proiectul și demersul constituirii, a anunțat acceptul său de a deveni președintele Societății.
Cu aceeaşi ocazie a fost ales primul Comitet de conducere şi a fost adoptat Programul asociaţiei, care prevedea ”să ajute dezvoltarea producţiunii muzicale româneşti să promoveze tiparul şi execuţia lucrărilor”, ”să apere drepturile de autor ale membrilor ei” şi în final ”să se ocupe de orice chestiune care ar atinge muzica sau muzicanţii români”. Primul preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români a fost George Enescu. În 1949 a devenit Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În anii stalinismului, președinte a fost Matei Socor, funcţia supremă fiind re-denumită secretar. Ulterior a preluat conducerea Ion Dumitrescu (1953 – 1977), înlocuit de Petre Brîncuşi, urmat de Nicolae Călinoiu. Primul preşedinte de după 1990 a fost Pascal Bentoiu (1990 – 1992), urmat de Adrian Iorgulescu (1992 – 2005) şi de Octavian Lazăr Cosma (2005 –2010). Din aprilie 2010 preşedinte a redevenit Adrian Iorgulescu.
Arhiva rubricii Filă de calendar
