”MĂRGELUŢĂ: Bunico, învăță-mă și pe mine să scriu! Tu scrii toată ziua și eu nu pot citi ce scrii tu!
BUNICA: Bine, așa o să facem, dar tu trebuie să mă ajuți să scriem poveștile Alfabetului.
MĂRGELUŢĂ: Ce e Alfabetul, bunico?
BUNICA: Alfabetul este ca o familie care are mulți copii. Acești copii sunt de fapt literele cu care noi scriem.
MĂRGELUŢĂ (Băiețelul tăcu o clipă, apoi se neliniști brusc): Bunico, dar tu știi atât de multe povești! Dacă nu mai știi povestea unei litere, ce facem?
BUNICA: O să inventăm, puiule.
MĂRGELUŢĂ: Bunico, ce înseamnă că o să inventăm?
BUNICA: Asta înseamnă să facem o poveste nouă. Sunt atâtea întâmplări că ar trebui să povestim ani în șir ca să le cuprindem pe toate.
MĂRGELUŢĂ (entuziasmat): Atunci, spune-le pe toate, spune-le, ca să învățăm mai multe!
BUNICA: Dragul meu, noi trebuie să învățăm mai întâi povestea Răbdării, ca să înțelegem mai multe, mai încet, dar temeinic.
MĂRGELUŢĂ: Cine e Răbdarea, bunico?
BUNICA: Răbdarea este una dintre cele mai frumoase și mai bune Zâne, cea care ocrotește oamenii, mai ales copiii. Se spune mereu: «cu răbdarea, treci marea».
MĂRGELUŢĂ (curios): Dar noi nu avem aici nicio mare?!
BUNICA: Marea este Nerăbdarea, sora nebunatică a Răbdării.
MĂRGELUŢĂ: Eu vreau s-o văd pe Zâna Răbdării, poate știe și ea poveşti!
BUNICA: Dragul meu, trebuie să aștepți să mai crești puțin, ca să o poți înțelege pe această Zână. Ea nu prea vorbește, dar face numai fapte bune. Nu-i lasă pe oameni să fie nerăbdători, să fie repeziți, să nu se gândească atunci când sunt nervoși. E o Zână foarte importantă pentru oameni. Trebuie să înveți, să asculţi de părinți, de bunici şi să fii bun, blând şi prietenos cu cei din jur, şi apoi Zâna Răbdării va veni singură la tine.
MĂRGELUŢĂ (Băiatul se gândi o clipă, apoi începu să se uite la colţul cu jucării): Bunico, eu am multe jucării, spune-mi ce literă trebuie să ştiu, ca să pot să scriu numele jucăriilor?
BUNICA: Uite, dragul meu Eric, pe această hârtie (foşnet) eu am să scriu prima litera a alfabetului. (nostalgică) Mi-aduc aminte acum de primele mele zile de şcoală, de domnul Învăţător care ne dicta: a mic de mână, A mare de mână…
MĂRGELUŢĂ: Bunico, ce tot spui acolo?
BUNICA (tresărind): Priveşte, copile, aşa scriam eu când eram în clasa întâi. Acum trebuie să scrii şi tu ca bunica.
MĂRGELUŢĂ: Biineee! Cum ai zis? A, da, îmi amintesc. Uite, aşa ca tine: a mic de mână şi A mare de mână. (Repetă de câteva ori. Foșnet de hârtie.) Gata bunico, am scris pe toată foaia. Uite ce frumos am scris. Vreau să le arăt şi jucăriilor ce mult am scris.
BUNICA: Du-te, dragul meu şi arată-le şi lor prima ta literă.”Pușa Roth, ”Povestea alfabetului”, fragment
Adela Mărculescu, Ștefania Dumitru, Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir și copilul Silviu Stănescu sunt interpreții minunatului spectacol de teatru radiofonic pentru copii Povestea alfabetului de Pușa Roth, pe care vă invităm să-l ascultați duminică, 26 martie 2017, la ora 9.00, la Radio România Cultural. Regia artistică: Vasile Manta. Muzica originală și versurile cântecului: George Marcu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Mirela Anton și Dana Lupu. Coloana sonoră: Vasile Manta. Data difuzării în premieră absolută: duminică, 3 iulie 2016, ora 9.00, Radio România Cultural.
Povestea alfabetului este o ingenioasă ”punere în scenă” a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, ”actori” ai unor mici narațiuni care le fixează caracterul cu multă finețe și fantezie, memorabil pentru cei mici. Alfabetul este povestea unei familii în care fiecare personaj-literă are personalitatea lui într-o versiune teatrală plină de delicatețe și gingășie. Povestea alfabetului a apărut în volum separat la Editura Ars Longa din Iași, în colecția ”Geppetto” și la aceeași editură în vol. Povești pentru Eric, cu ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru (2012).
Personajele principale sunt Bunica (interpretată de Adela Mărculescu) și nepotul (Eric-Mărgeluță – Ștefania Dumitru). Prin replici care se rețin repede de micii ascultători, bunica îi descrie plastic băiețelului literele alfabetului prin apel la personaje de poveste, dar și la universul familiei, sub formă de joc, foarte ușor de receptat de publicul-țintă. Prin versuri-refren, rostite de personajele-litere la sfârșitul fiecăruia dintre micile episoade-poveste, caracteristicile fiecărei litere a alfabetului sunt sintetizate de voci distincte de cele ale personajelor principale (Literele: Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir și copilul Silviu Stănescu) pentru a le face, o dată în plus, memorabile. Muzica și versurile lui George Marcu, o melodie care se fredonează ușor, orchestrată modern, punctează această admirabilă poveste a alfabetului.
Regizor cu o bogată experiență și realizări de mare valoare în domeniul teatrului radiofonic și al teatrului radiofonic pentru copii (peste 300 de înregistrări la teatrul la microfon destinat acestora), Vasile Manta se remarcă și în noul spectacol prin stilul și expresivitatea montării.
Cu o voce caldă, frumos timbrată, Adela Mărculescu parcurge cu naturalețe nuanțele bogate ale „poveștii alfabetului”. În rolul lui Eric-Mărgeluță, Ștefania Dumitru, cu inflexiuni vocale potrivite, are candoarea specifică vârstei personajului. Sunt de apreciat relațiile de joc create de regizor și actori, dar și fantezia sonoră realizată prin refrenele Literelor, cu efecte muzicale alese inspirat, subliniind caracterul fiecărei litere, fără a se repeta.
Povestea alfabetului este un spectacol cu certe valențe educative și artistice, de succes pentru ascultătorii teatrului radiofonic. (Costin Tuchilă).
Cronici ale spectacolului
„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței
de Mariana Ciolan
La Hotelul Ramada Majestic din București, audiția de luni, 27 iunie 2016 a îmbrățișat teatrul radiofonic pentru copii prin premiera absolută cu Povestea alfabetului, în regia lui Vasile Manta. Spectacolul are la bază un scenariu radiofonic de Pușa Roth, inspirat din propriul text omonim. Acesta […] aparține unei arii de interes al acestei viguroase și prolifice scriitoare care s-ar circumscrie artei de a fi… bunică.
Numele personajului-copil, Eric, este numele real al nepotului domniei sale, un băiețel de vreo șase anișori, prezent, de altfel, la lansarea acestui proiect radiofonic, unde a oferit autografe pe volumul care a inspirat spectacolul, ca semn al unui deznodământ firesc al poveștii pe care urma să o ascultăm. Alături de părinți și de frățiorul încă în cărucior, ceea ce o propulsa pe bunica-autoare într-o zonă de emoție și aceea în premieră absolută și care nu avea cum să lase indiferentă asistența.
Povestea alfabetului este o suită de povestitoare brodate în jurul fiecărei litere, declanșate de dorința exprimată de copilul Eric-Mărgeluță de a scrie și el ”ca bunica”. Aidoma poetului care odinioară făcea să se nască surprinzătoare culori din litere, Pușa Roth, dotată cu deplină sensibilitate ea însăși, se joacă cu literele, cu cuvintele și cu imaginile, născocește cu o fantezie dătătoare de viu avânt pentru cititor/ascultător scene savuroase și moralizatoare descriind marea ”familie” a alfabetului. Literele-copii sunt văzute fiecare într-un fel particular, rând pe rând, ca o fetiță delicată însoțită de sora ei cu pălărioară, ca un băiețel cu ochelari, un dovlecel, o scăriță sau un covrigel ș.a.m.d., fiind accentuate cu umor, cu detașare, cu gingășie amănunte definitorii. Într-un dans mereu schimbător unde intervin fulgurant și ademenitor personaje din basmele bine știute, altele cu dibăcie inventate de autoare, dar și scene din viața cotidiană a celor mici, cu problematicul moment al spălatului pe dinți și pe față, cu cocoțări în copaci și alergări soldate cu genunchi zdreliți… Autoarea recuperează parfumul duios al amintirii din copilărie și pătrunde cu delicatețe și o înțelegere dătătoare de mare emoție pe teritoriul fragil al sufletului de copil, surprinzând în ”replicile” lui Eric-Mărgeluță ingenuitatea, curăția, curiozitatea la acea intensitate irepetabilă dată doar de vârsta când ochii sunt larg deschiși către lume în întregul ei, și totul este un bulgăre de trăiri ce își așteaptă modelarea, cu înțelegere, răbdare, dedicare și nespus de multă iubire. Povețele, nucleu forte al acestui univers, nu au deloc stridență didacticistă, ci curg firesc și lin, cu simplitatea și seninătatea iradiantă a câte unui proverb ori a unei personificări insolite.
Amfitrionul întâlnirii de la Majestic, dl. Costin Tuchilă, care girează acestă producție radiofonică în calitate de redactor, este acela care a dat primul impuls proiectului îmbrățișat apoi cu dăruire, entuziasm, pricepere de redacția Teatrului Național Radiofonic. Cu o experiență ce însumează numai cu teatrul pentru copii vreo trei sute de titluri, regizorul Vasile Manta a știut să își aleagă cu iscusință echipa care a conferit contur auditiv scenariului radiofonic. Rolul Bunica, închipuit de Adela Mărculescu, actriță aflată acum la o nouă vitalitate creatoare, fiind constant prezentă pe mai multe scene din Capitală, capătă o bogăție de nuanțe cu valoare antologică, aș îndrăzni să opinez. Prin forța și căldura glasului inconfundabil, actrița «se joacă» pe această partitură generoasă, cu artă și meserie, sentimentele unduitoare ale personajului sunt sugerate pe un larg foarte larg diapazon de vibrații, devin tușante în auzul și simțirea auditoriului.
Un alt mare câștig al spectacolului ni se pare interpreta lui Eric-Mărgeluță, actrița Ștefania Dumitru, care, după ce a șomat o vreme deși avea diploma de mare câștigătoare la Gala HOP în buzunar, și-a găsit o cale potrivită în teatrul pentru copii judecând după câteva creații ale sale remarcabile. Ca interpretă de teatru la microfon, este o descoperire pentru care merită laude patriarhul teatrului radiofonic, dl. Vasile Manta, acela care o vede deja drept o demnă urmașă a acelor actrițe care au creat, cu credibilitate și har, vocile de copii de neuitat, păstrate în tezaurul Radioului, Silvia Chicoș, Daniela Anencov, Genoveva Preda, Alexandrina Halic… O probă indubitabilă a talentului său este și felul minunat în care a reușit să intre în dialog real, ca parteneră de joc veritabilă, cu ilustra și magnifica Adela Mărculescu.
Nu o dată am observat privind la cei prezenți în sala de audiție nu doar zâmbete de condescendentă înțelegere, de caldă comprehensiune întipărite pe chip, ci și o undă de amintire, de nostalgie sau de preocupare pentru propriul prezent cu o poveste reală bunic/nepot. Și impresia avea să aibă confirmare în timpul animatei discuții cu publicul, care, stimulat de caracterul deschis și direct, firesc și atrăgător al scriiturii puse admirabil în lumină de spectacol, nu s-a dat în lături de la confesiuni împletite cu calde cuvinte admirative. Ba chiar și chelnerii s-au lăsat în câteva momente prinși de aventura slalomului printre copiii-litere, nelipsit de încordare și surpriză continuă. Ca să nu mai zic de testul trecut cu brio în fața acelui mic auditoriu format din copiii care s-au putut afla acolo, aduși de… bunice, pentru că vremea vacanței a venit, iar un cadou la începutul ei poate fi de bun augur.
Caracterul dramatic prezent în text prin resortul principal, al dialogului, dar și izvorînd din acea stare de alertă, de trezie continuă impusă cugetului și simțirii, din relaxarea sau tensionarea trăirilor celor două personaje, este accentuat prin spectacolul radiofonic grație interpretării merituoase a rolurilor principale, dar și unor componente care dau farmec aparte acestui gen artistic. Astfel, bunăoară, trăsăturile de individualitate evidentă a fiecărui personaj-literă capătă un plus de ”vizibilitate”, de contur prin refrenele compozitorului George Marcu, de o cuceritoare diversitate ritmică, punctând meandrele firului narativ și valențe descriptive, și prin dinamizatoare poezioare interpretate într-un fel care nu strivește, ci, sub bagheta fină a regizorului, înviorează demersul artistic, contribuind, totodată, la omogenitatea acestuia, cu aportul discret dar de evidentă participare afectivă al actrițelor Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir, alături de care distribuția este completată de copilul Silviu Stănescu. La împlinirea unui ansamblu cu armonios înveliș și-au adus contribuția același Vasile Manta prin coloana sonoră sugestivă, precum și Janina Dicu (regia de studio), Mirela Anton și Dana Lupu (regia de montaj).
Luxurianța imaginilor și a sugestiilor acestui text cred că îl recomandă deopotrivă drept o materie incitantă, stimulatoare pentru materializarea pe scândura unei scene. Desigur, asta e… altă poveste.
Revista Teatrală Radio, 30 iunie 2016
Dulceață teatrală din litere și cuvinte cu miez
Cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie
Copilăria nu este doar o secvență fiziologică din timpul nostru. Copilăria nu este doar un interval în care ai voie să greșești pentru că nu știi prea multe. Ba din contră, copiii ne demonstrează în chip vădit în multe ocazii că sunt mai maturi decât noi, adulții. Și asta pentru că percepția lor asupra lucrurilor și întâmplărilor e mult mai limpede. Copilăria este inima tuturor vârstelor, spunea Lucian Blaga și din această inimă poți simți viața așa cum este, fără a o împodobi sau, mai rău, a o împopoțona cu așteptări nefirești, semne de întrebare exagerate și exclamații futile. Copilăria este bucuria de a descoperi lumea și, mai mult, de a ști cum să trăiești în ea.
Eu am fost un copil fericit. Și încă mai consider că sunt… Fericit pentru că pot spune că am avut o copilărie radiofonică. Și nu a fost doar o copilărie de duminică la matineu, ci una zilnică pentru că am fost lăsată să mă însoțesc cu zeci și sute de personaje pe care le întâlneam ținând câte un semn de întrebare în brațe și le reîntâlneam cu semnul exclamării la purtător. Astăzi copiii nu mai au o asemenea copilărie pentru că n-au timp de astfel de întâlniri. Sau, mai bine zis, televizorul sau tableta sau opționalele sau ambițiile celor mari sau… le răpesc timpul. Timpul lor. Vremea lor. Din fericire, teatrul radiofonic încă există și îi așteaptă, ca o vestală care nu-și uită menirea și nu se lasă ademenită de comentariile negative ale unora sau ale altora despre desuetudine sau lipsă de rost.
(Și acum, micuții mei, strecor în acest text o paranteză specială pentru voi. O paranteză secretă – sau, mai bine nu, să nu fie secretă, ca să o poată citi și mami și tati și bunica și bunicul. Vreau să vă povestesc cum am mâncat eu, de curând, un borcan întreg de dulceață. Și nu orice fel de dulceață, ci una cum n-am mai gustat. O dulceață din litere mai mari sau mai mici, cu cuvinte și cântecele, toate cu un gust bun ca de poveste. La începutul verii m-am strecurat și eu printre razele soarelui, care deja dogorea cu tărie, printre alți pofticioși de dulce și-am deschis un borcan mic și cochet pe care scria Povestea alfabetului. Ei, cea care a făcut dulceața aceasta minunată este o bunică încântătoare și a născocit o rețetă perfectă pentru Eric, primul ei nepot. Pe bunică o cheamă Pușa Roth și este scriitoare, iar Eric mai are un frățior. Dar dulceața aceasta de poveste sau povestea aceasta dulce a scris-o special pentru el, așa, ca într-o joacă. Dar știți, drăguții mei, că din joacă ies lucrurile gustoase, nu? Ei bine, povestea-dulceață a alfabetului e o întâlnire a tuturor literelor care devin personaje, ca într-un teatru. Și fiecare literă capătă viață prin cuvinte și sunete, așa, pe gustul vostru. Acum închid paranteza aceasta secretă ca să audă toată lumea rețeta. Că doar tuturor copiilor le place dulceața și sigur bunicile abia așteaptă să o pregătească pentru nepoții lor.)
Eugène Ionesco spunea despre copilărie că este lumea miraculoasă și uimitoare a creaţiei scăldate în lumină care iese din întuneric, o creație nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare. Scriitoarea Pușa Roth a pus la cale, împreună cu regizorul Vasile Manta (autorul a peste 300 de spectacole radiofonice pentru copii), compozitorul George Marcu (care semnează o amuzantă și originală muzică, perfect adaptată textului) și cu echipa Teatrului Național Radiofonic pentru Copii, o întâlnire de poveste cu literele. Ascultând-o în premieră absolută la Clubul Ramada-Majestic în luna iunie a acestui an am avut senzația că numai într-o oră m-am întâlnit nu doar cu niște litere care au căpătat glas, ci cu o mulțime de personaje din copilăria mea radiofonică. Textul Pușei Roth mi-a amintit de Gulliver ajuns în minunata țară a liliputanilor. Și de La Medeleni. Și de Copiii căpitanului Grant. Și de Cartea cu jucării.
Într-un limbaj secret al copiilor, Pușa Roth a reușit să se aducă în undă pe sine ca bunică. Maniera în care a construit această poveste a alfabetului mi-a amintit de Jonathan Swift și de faptul că odată a fost întrebat ce sunt cărțile, iar răspunsul a venit prompt: Copiii minții. Povestea alfabetului este un copil al minții unui scriitor care are putința de a opera în mai multe registre dramatice și care poate naște o poveste plecând de la niște ingrediente teatrale care, luate separat, par a fi simple. Rezultatul însă este memorabil. Asta înseamnă har și o nevoie imensă de mirare, căci, în definitiv, lumea aceasta este clădită pe un uriaș semn de exclamare.
Povestea alfabetului are un dinamism aparte, cu care inconfundabila actriță Adela Mărculescu, ca o bunică de poveste, intră în rezonanță și își rostește partitura cu o imensă bucurie. Ștefania Dumitru, cea care îmbracă vocal rolul lui Eric-Mărgeluță, este o adevărată delectare radiofonică și felul în care știe să se joace cu vocea sa e o performanță. Celelalte litere, surprinse dramatic cu cochetărie de autoare, sunt aduse în undă de câteva tinere și deja cunoscute voci ale Teatrului pentru copii, Daniela Ioniţă-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir, și care laolaltă reușesc să orchestreze admirabil povestea, cu un entuziasm inutil de descris în cuvinte.
Cineva spunea odată că mâinile cu care ne prindem de rai sunt tocmai copiii și acești copii sunt întruchiparea dragostei. Noua producție a Teatrului Național Radiofonic pentru Copii este o reiterare a faptului că acest gen de teatru nu este o copilărie, ci o necesitate. Datorită lui cei mici au prilejul nu doar de a avea o oră de bucurie, ci, mai cu seamă, de a crește frumos. Frumos înseamnă armonios și normal, o normalitate care pare că e pe cale de dispariție astăzi, însă raportarea la ea există încă și asta ne face să nu uităm, noi, cei mari, dulceața unei copilării la care micuții noștri au și ei dreptul.
Revista Teatrală Radio, 20 septembrie 2016
Vezi și: Avanpremieră: „Povestea alfabetului” de Pușa Roth, reportaj de Mirela Nicolae
Pagina de facebook Povestea alfabetului
