La data de 15 ianuarie 1895, la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, este prezentat cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov, spectacolul baletului „Lacul lebedelor”, al lui Chaikovski, a avut un succes enorm.
Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatrul Bolsoi, coregraf fiind Julius Reisinger, având ca sursă de inspirație o veche legendă rusă (după alții, o legendă germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette – Odillia, Rotbart ș.a.), însă spectacolul nu a fost primit foarte bine.
Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original.
Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare





















