Les Lutic: „Românii bucovineni sunt învingători” – articol de Raul Gabriel Gavra

104
Les Lutic
Les Lutic

rubrica museum leviathan.roUn subiect deosebit care a intrat doar recent în atenția presei din România este povestea comunității românești din Boian, Alberta (Canada). Numit după satul omonim din Bucovina, Boianul (din Alberta) este o așezare întemeiată de primele familii de români emigrate în Canada. Acestea au fost atrase de promisiunea unei vieți mai bune, de sloganul lui Clifford Sifton, ministrul canadian al imigrării: „Canada: The Last Best West” („Canada: ultima bucată din cel mai bun pământ vestic”). Seduși de ideea de a deține mai mult pământ (primit „gratis”, cu unele condiții), la doar un an de la vizita lui Sifton în Bucovina, primii țărani (familia Yurko – Ichim, Iftinica și Ioana) se hotărâseră să pornească spre Occident. Mai târziu, ei i-au chemat și pe alții, numeroși bucovineni (români, ucraineni și de alte naționalități) ajungând în Lumea Nouă. Acolo, contrar așteptărilor, viața nu a fost deloc ușoară, ci noii veniți au avut de înfruntat mari provocări. Însă majoritatea au reușit să izbândească, dovadă stând generațiile ce le-au urmat. Toate acestea se petreceau la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Rândurile de mai sus pot să fie găsite și pe site-ul Muzeului din Boian (Alberta), acolo unde sunt prezentate în mod concis și poveștile mai multor familii, dar și patrimoniul instituției. Având în vedere acest aspect și faptul că istoria acestei comunități a mai fost abordată de presa în limba română (mai puțin, ce-i drept), articolul de față va trata subiectul la timpul prezent. Pentru a afla cum trăiesc și ce simt descendenții primilor români plecați în Canada, am stat de vorbă cu Les Lutic, un reprezentant de seamă al comunității, fost electrician și actual curator voluntar al Muzeului Pionierilor Români din Boian. L-am rugat să înceapă cu o scurtă prezentare a sa și cu un sumar istoric al familiei sale: „Mă simt foarte mândru și binecuvântat să fiu născut și crescut în comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada. Toți bunicii mei sunt de origine română. Moșul/Bunicul meu, Andrei Lutic, a emigrat singur în 1910 (la vârsta de 17 ani) din Iordănești, Bucovina. Ceilalți trei bunici ai mei sunt originari din Boian, Bucovina.” De asemenea, legat de viața religioasă, domnul Lutic menționează: „Am fost crescut mergând la una sau la alta dintre bisericile noastre ortodoxe românești.”

Fiind unul dintre cei mai buni vorbitori de limbă română dintre descendenți, majoritatea cunoscând mult mai bine limba engleză, i-am cerut să ne detalieze modurile prin care și-a dezvoltat această abilitate: „Limba română a fost vorbită de părinții mei acasă, cu rude și prieteni, cu toți românii (majoritatea din prima generație născută în Boian, Alberta). Prin urmare, am crescut având cunoștințe despre această limbă, dar am învățat-o bine doar mai târziu, când am fost la Universitatea din Edmonton. Am luat câteva lecții și am plecat, fiind capabil să o vorbesc bine repede. Și, apoi, am perfecționat-o în România timp de 5 luni (în 1976), fiind invitat al unui program guvernamental românesc pentru studenții de origine română din străinătate.” Însă Les Lutic nu s-a mulțumit doar cu atât, el predând (și în prezent) cursuri de limba română celor din zonă și fiind autorul cărții Moșu’ and Bunica Spoke Romanian.

Implicarea sa în studierea moștenirii etnice a fost și mai mare: „În Edmonton, am participat la slujbele bisericii ortodoxe și am dansat dansuri tradiționale românești cu Ansamblul «Balada», călătorind de două ori în România.”

Modul în care membrii acestei comunități se văd pe sine (și originile lor) ne este descris astfel: „În Boian, Alberta, părinții mei, nașa și alții au vorbit întotdeauna cu mândrie despre oamenii noștri. Mereu despre cei mai de succes, cei mai educați și cei mai duri. A fost tot timpul un «Rege al Boianului», un om care ar fi putut câștiga orice bătălie împotriva oricărui vizitator ucrainean la un dans, o nuntă locală etc. Oricare dintre ei ar fi putut să fie campion mondial…”

Tot în această provincie, după cum am amintit, o altă minoritate (provenită din această parte a Europei) este cea a ucrainenilor. Deși sunt un popor slav, ucrainenii se aseamănă foarte mult cu noi. Prin urmare, am fost interesat de relațiile care s-au stabilit între români și ei. „Mari, înalți și puternici, românii bucovineni sunt învingători. Cu excepția câtorva lupte (românii sunt cunoscuți ca buni luptători, care mereu câștigă), ucrainenii și românii s-au înțeles foarte bine. Și ei au fost pionieri și sunt de mai multe generații. Au aceleași experiențe de viață: muncă grea, suferință, tragedii și succese. De asemenea, avem costumele și religia similare (în Bucovina). Românii, minoritari, alături de ucraineni, au luptat să-și folosească limba și să-și păstreze tradițiile.” Aici este bine de amintit că numeroși pionieri erau bilingvi (cunoșteau și româna, și ucraineana). Asemenea românilor, ucrainenii au un muzeu (Satul Patrimoniului Cultural Ucrainean), în cadrul căruia se găsește și o casă românească (care a aparținut lui Nazar Yurko), aceasta având rolul de a pune în valoare similitudinile și diferențele dintre neamuri.

Având în vedere că pierderea identității naționale este un fenomen foarte actual și vizibil (mai ales că suntem în plin proces de globalizare), una dintre întrebările esențiale trebuia să fie legată de acest punct. „Limba și tradițiile au fost ținute timp de trei generații. Acum, limba se pierde și, de asemenea, participarea la slujbele ortodoxe este mai redusă. Mulți participă la hram, la sărbătorile mari și la dansurile Malanca (1).”

O parte semnificativă a discuției a fost axată și pe tema muzeului, acesta fiind o realizare colectivă foarte reușită, estetică. „Muzeul Pionierilor Români din Boian este un motiv de mândrie. Pentru o comunitate mică, este superb. Descendenții pionierilor din Boian sunt foarte mândri și ne-au ajutat prin donarea unor sume mari de bani.” Ansamblul este compus din Casa Fedoreak (construită în anul 1915 de Stefan Semanovitch, donată de John Euchuk muzeului), un bordei (primul tip de locuință al bucovinenilor din Canada), Sala principală de expoziție (cu costume populare, fotografii și obiecte folosite în viața de zi cu zi) și Sala mașinilor de recoltare (unde se evidențiază evoluția utilajelor agricole – plug și cai, tractoare și combine). „De sărbătoarea noastră anuală, Zilele Boianului (în cel de-al treilea weekend din iulie), muzeul are multe sute de vizitatori, aceștia fiind foarte impresionați de ceea ce oamenii noștri au donat. Este o adevărată bijuterie, după cum a declarat Asociația Muzeelor din Alberta.”

La întrebarea „Ce planuri de viitor există pentru muzeu?”, Les ne răspunde: „În curând, vom adăuga o clădire poștală locală (cu valoare istorică), magazinul Boian Black Smith, iconostasul și artefactele unei biserici ortodoxe locale românești, care acum este închisă.”

În privința planurilor personale: „Sper că pot să mai continui câțiva ani în calitate de curator voluntar. Vărul meu, Andrew Lutic, numit după bunicul său, și alți trei bărbați din zona Boianului mă ajută la muzeu. Muzeul are un viitor grozav. În 2023, voi mai face un tur în România și în Ucraina (Boian).”

Site-ul Muzeului Pionierilor Români din Boian: http://boianalbertamuseum.com/

Site-ul Satului Patrimoniului Cultural Ucrainean: https://ukrainianvillage.ca/

________

(1) Malancă: pereche de flăcăi deghizați, unul în chip de moșneag ghebos, iar celălalt în chip de babă gătită și sulimenită, care întovărășesc cetele de urători în seara de Anul Nou (Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010).

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.