„Lumea în culorile copilăriei”, album apărut la Editura Leviathan

179
coperta lumea in culorile copilariei

logo editura leviathanLa Editura Leviathan din București a apărut albumul Lumea în culorile copilăriei, care cuprinde desene ale copiilor din Grupul artistic „Nino Nino”, Brăila, din cadrul proiectului „Zâmbetul unește”, proiect al Asociației Culturale Leviathan. Album integral color, ediție de lux. Cuvânt înainte de Pușa Roth. Prezentări de Lică Barbu. Coperta: Costin Tuchilă. Format A5. 70 pag. ISBN 979-630-6601-02-8. Preț: 30 lei.

Desene ale copiilor: Alexandru Borbely, Bogdan Dumitru Borbely, Iulia Cojocaru, Maria Andreea Dan, Alma Guedenon, Nira Guedenon, Miruna Gabriela Matei, Adrian Mustaţă, George Negoiţă, Daria Mikaela State, Marina Karina Christine Zaharia.

Atunci când vorbim despre copii și, mai ales, despre copilărie, lumea se transformă parcă într-un tărâm de basm unde totul e culoare, zâmbete, veselie, chiar dacă mai sunt un genunchi zdrelit, o vânătaie ici și colo, o lacrimă, da, chiar și o lacrimă furată din roua dimineții acestui miraculos anotimp. Ca să te poți apropia de această lume, trebuie să-i intuiești culoarea, să înțelegi limbajul copilăriei, să te copilărești uneori. Nu, nu e greu să cobori în lumea copilăriei indiferent câte anotimpuri ai strâns în tolba vieții, trebuie doar să-i înțelegi pe copii, să le fii alături și să-i însoțești în lumea basmului numit copilărie. Ei, cum se exprimă copiii, cum ne explică cel mai ușor copilăria, acest superb mister al vieții? Prin linii și culoare ei recreează lumea, ne arată frumusețile ei, nouă, adulților, pentru care lumea se rezumă de cele mai multe ori la alb și negru, uneori cu tonuri de gri. Copiii desenează, pentru ei și mai ales pentru noi, viața în culorile copilăriei. Cartea aceasta este a copiilor din grupul brăilean «Nino Nino», copii care prin scrierile și desenele lor întăresc ideea că lumea este culoare, lumea este bucurie și mai ales că «Zâmbetul unește».” – Pușa Roth, Lumea în culorile copilăriei, Cuvânt înainte.

Odată cu apariția acestui album, proiectul Asociației Culturale Leviathan, „Zâmbetul unește”, în cadrul căruia și-a desfășurat activitatea Grupul de copii „Nino Nino”, coordonat de Lică Barbu, încetează. Mulțumim Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila pentru sprijinul acordat Asociației noastre în derularea acestui proiect: punerea la dispoziție a unor săli ale Bibliotecii și a aparaturii necesare.

Asociația Culturală Leviathan mulțumește copiilor care au făcut parte de-a lungul celor patru ani și jumătate din grupul „Nino Nino” și părinților lor pentru încrederea acordată acestui proiect.

Imagini din tipografie

Tipar și filmare: Nicoleta Savu 

În cadrul proiectului „Zâmbetul unește”, la Editura Leviathan a mai apărut, în 2021, volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei. Detalii, click aici.

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.